Politehnica Timisoara - forumul suporterilor

It is currently Fri May 07, 2021 6:16 am




Post new topic Reply to topic  [ 41 posts ]  Go to page Previous  1, 2, 3, 4, 5
Author Message
 Post subject: Re: muzici şi fraze la nord de 49
PostPosted: Mon Apr 26, 2021 6:53 am 
Offline
User avatar

Joined: Sun Apr 02, 2017 10:27 pm
Posts: 136
să presupunem că într-o bună zi îți spui, “băi, hai că astăzi o să scriu un text în care o să vorbesc mai mult despre lucruri şi mai puțin despre mine.” de fapt, intenția e şi mai radicală, anume aceea de-a te referi exclusiv la lucruri, mai precis la ceea ce îți e complet exterior, şi absolut deloc la tine însuți/însăți. căci ce poate fi mai simplu, la urma urmelor, decât să te debarasezi de propriile prejudecăți cognitive şi/sau emoționale atunci când relatezi o întâmplare oarecare la persoana a treia? ah, da, Sfântul Graal al obiectivității care printre multe altele te face, nu-i aşa, mai imparțial, deci mai credibil. ce țel nobil să te poți ridica deasupra apelor învolburate ale propriului sine, să pluteşti prin aerul tare, golit de noxe, al impersonalului, acolo de unde forma lucrurilor, şi chiar însăşi esența lor, se poate desluşi în claritatea lor splendidă, ultimă. aşa cum se întâmplă cu siguranță întotdeauna atunci când vorbeşti mai mult despre lucruri şi mai puțin despre tine. de-ai putea numai ieşi din propria ființă, de te-ai putea lăsa în urmă ca pe-o povară—cât de simplu ar deveni atunci totul.

of doamne, aş putea continua în nota asta încă o pagină (pe puțin), dar mă pufneşte un râs care nu cadrează cu seriozitatea necesară scrierii de față.

fiindcă e duminică, afară străluceşte un soare cu dinți, iar eu sunt foarte serios. însă oricât de serios aş fi (şi sunt atât de serios încât muşchii faciali au rămas blocați în poziția “încruntat”), tot nu-mi dau seama în ce fel de salt ar trebui să mă angajez astfel încât să zbor peste gardul care îmi împrejmuie ființa. şi, dacă stau să mă gândesc mai bine, oare chiar există un asemenea salt magic? pentru că până şi moartea, dacă o înțeleg eu corect, nu e un salt complet al ființei în afara ființei ci eventual doar al ființei în afara trupului. ceea ce, suntem cred de acord, e cu totul altceva. e ca şi cum ți s-ar cere, fireşte politicos şi cu zâmbetul pe buze, de a fi simultan în două locuri: aici, în interiorul ființei, şi dincolo, în afara ființei. nu mă pot pronunța cu privire la alții, dar mie cel puțin chestia asta mi se pare imposibilă.

okay, okay, recunosc că exagerez de dragul retoricii. dar problema de fond rămâne, oricât de mult ne-am strădui s-o ignorăm: în majoritatea genurilor non-ficționale, obiectivitatea e întotdeauna de preferat subiectivității. adică, spune dumneata exact cum s-au întâmplat lucrurile în cutare şi cutare situație, nu ne mai aburi cu părerile tale personale, că şi-aşa nu interesează pe nimeni. fapte, domnule, nu opinii! când vorbești sau scrii, textul să fie asemeni imaginilor înregistrate de o videocameră. ca şi cum camera cu pricina, fără a fi înzestrată cu voință proprie, ar pluti pe deasupra lumii (cu de la cine putere?), înregistrând nepărtinitor tot ceea ce îi intră în obiectiv. nici chiar în discursul ştiințific, acolo unde ai crede că obiectivitatea domneşte cu putere supremă, lucrurile nu sunt chiar atât de simple, zugrăvite în alb şi negru. Michael Polanyi a scris şi o carte, atât de densă că de-abia o răsfoiesc (cu pauze lungi şi dese care după cum ştim cu toții sunt cheia marilor succese), intitulată Personal Knowledge: Towards a Post-Critical Philosophy în care încearcă să reabiliteze centralitatea elementului personal în cadrul demersului ştiințific: “Throughout this book . . . I have shown that into every act of knowing enters a passionate contribution of the person knowing what is being known, and that this coefficient is no mere imperfection but a vital component of his knowledge” (viii). un citat scurt şi cuprinzător care rezumă excelent vreo 400 de pagini de text cules cu font 12. un text extrem de compact (la propriu şi la figurat), fără tabele, ecuații, sau grafice.

asta pe de-o parte. venind dintr-o cu totul altă direcție, oarecum oblic, ne aducem aminte de ce spunea George-Louis Leclerc, Comte de Buffon: “le style, c’est l’homme.” mai pe româneşte, stilul e omul. zicerea asta, aparent simplă, are totuşi implicații foarte adânci. ea pune accentul pe adevărul potrivit căruia scriind, te scrii în ultimă instanță pe tine însuți. te introduci în text, cu alte cuvinte, chiar şi atunci când vrei să laşi impresia că eşti plasat cu totul în afara lui. scrii şi în egală măsură eşti scris(ă). e o dinamică subtilă, care scapă cel mai probabil privirii neatente. de fapt, formula corectă ar fi următoarea: scrii - te scrii (pe tine însuți/însăți) - eşti scris(ă) (de tine însuți/însăți). de îndată ce aşezi primul cuvânt pe hârtie (sau, după caz, pe ecran), amorsezi instantaneu şi fără putință de scăpare o maşinărie foarte eficace care te înşfacă în gheare şi nu-ți mai dă drumul. începi să scrii (crezi tu) dar nu-ți dai seama că eşti, concomitent, scris(ă). că eşti deja pre-scris(ă). astea nu sunt simple jocuri de cuvinte, calambururi fără un conținut semantic real. e-adevărat, simultaneitatea acestei triple mişcări e dificil de surprins în cuvinte. aş putea s-o explic astfel. cu fiecare text scris, adaugi (în chiar procesul scrierii) o piatră la templul stilului personal. dar în acelaşi timp, acest templu în care te-ai zidit fără să-ți dai seama de-a lungul timpului, îți orientează inevitabil scrisul. chiar în momentul scrierii, el îți aşterne dinainte un cadru, o structură gata asamblată, pe care aş putea s-o numesc carcasa deja-scrisului. te aşezi în interiorul ei involuntar, automat, la fel cum respiri. e nevoie de un efort conştient şi continuu de a lărgi limitele acestei osaturi, tocmai pentru ca să nu ajungi să te învârți contraproductiv în interiorul aceluiaşi cerc. din fericire, stilul-ca-şi-cadru-ființial e o alcătuire flexibilă care poate fi extinsă la nesfârşit (limitele sunt exclusiv biologice). amploarea de la un moment dat a acestui cadru e însăşi amploarea persoanei care ai devenit. pentru că, dacă nu era suficient de clar până acum, scriind te (auto)construieşti. nu neapărat în sensul că te transformi într-un altul/alta (ceea ce ar implica faptul că ai pierde prin metamorfoză ceva din ce ai posedat anterior) ci în sensul că devii (verb care ar trebui conjugat în contextul de față la prezentul continuu) mai încăpător/încăpătoare, mai cuprinzător/cuprinzătoare. auto-construindu-te de-a lungul timpului nu pierzi nimic din ceea ce te-a definit anterior, ci dimpotrivă îți adaugi la textura ființei noi şi noi elemente, diverse şi câteodată contradictorii. suntem, fiecare din noi, în orice clipă a existenței, expresia unei încercări mai mult sau mai puțin înverşunate de a armoniza amestecul de elemente disparate care ne dau substanță, de a găsi echilibrul potrivit într-un talmeş-balmeş care amenință mereu să scape de sub control. un raționament similar poate fi articulat cu privire la lectură ca act de autoedificare. de fapt, e cu totul artificial să desparți scrierea de lectură, întrucât prima nici nu poate fi imaginată fără ce-a de-a doua.

şi încă.

să nu uităm pe de altă parte că scrisul nu-i altceva decât gândire care se desfăşoară în spațiu. vom spune aşadar despre scris că este gândire spațializată, gândire care îmbracă o formă fizică. într-adevăr, orice text îți oferă un acces privilegiat în mintea autorului la momentul scrierii textului respectiv. în acest sens, textul, adică produsul scriiturii, este asemeni unei radiografii care îți permite să vizualizezi, pur mintal, evident, derularea unor procese cognitive şi emoționale, chiar şi după un timp îndelungat de la moartea autorului. un text spune la fel de multe despre autorul său ca despre subiectul (sau subiectele) abordate de autor. iar asta e valabil pentru orice tip de text, fie că e scris de un profesionist sau doar de un amator (ca în cazul textului de față). precum în cazul vorbirii, şi în acela al scrierii, tăcerea e de aur (“dacă nu scriai filosof rămâneai”).

ceea ce, fireşte, se poate spune oricând şi despre subsemnatul.

ear acum, după datină, poftiți mneavoastră la neşte giuvaere muzicaliceşti den Țeara Canucească.

prima de mai gios pencă n-am vrut să se piardă printre celelalte piese din postarea anterioară.

Goodnight, California

[versiunea live, absolut epică, poate fi vizionată începând cu minutul 51:52 în videoclipul înregistrat la Quitters Coffee, vezi pagina 4 a topicului.]

You know what I wish?
It was just you and me,
Sitting in this corner bar
You could tell me how your are
But I'm not gonna lie,
Or anything . . .
You don't even have to speak,
If you keep looking at me
Well I could go all night,
But they're turning up the lights
It would be so easy,
(To) do or say anything
And I'm not gonna lie
I'm not looking for love . . .
I won't let you in my heart
But you were always on my mind

apoi . . .

Half Moon Run

Razorblade | CBC Music

A Blemish in the Great Light | Full Live Concert @ CBC Music

Grow into Love [Isolation Version]

Sun Leads Me On [Isolation Version]

I Can't Figure Out [Isolation Version]

Call Me in the Afternoon [Isolation Version]

Jello on My Mind [Isolation Version]

New Truth [Isolation Version]

How Come My Body [Official Video]


_________________
less is more . . . more or less.


Top
 Profile  
 

Display posts from previous:  Sort by  
Post new topic Reply to topic  [ 41 posts ]  Go to page Previous  1, 2, 3, 4, 5


Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 1 guest


You cannot post new topics in this forum
You cannot reply to topics in this forum
You cannot edit your posts in this forum
You cannot delete your posts in this forum
You cannot post attachments in this forum

Search for:
Jump to:  
Powered by phpBB © 2000, 2002, 2005, 2007 phpBB Group