Hochei

phil™ · **Joined:** Sun Apr 02, 2017 10:27 pm **Posts:** 220

06/19/21

Semifinals, Day 7

I got a little carried away yesterday. promise not to do that again. aș vrea să mă explic foarte pe scurt, totuși, în cele ce urmează. pare surprinzător faptul că simpatizez cu o echipă americană atunci când se bate la calificare cu o echipă canadiană. sincer, n-am nimic împotriva celor din Montreal. nu i-au eliminat pe Oiles ca să le port pică, iar în sezonul regulat nu se poate vorbi de o rivalitate tradițională așa cum e cazul când vine vorba de Calgary Flames (mai ales Flames!) sau Vancouver Canucks. pur și simplu mă ghidez după principiul că e normal ca echipa mai bună să câștige și să se califice în finala trofeului. iar Las Vegas, orice s-ar spune, nu doar că are o trupă mai bună decât Canadiens, dar și-au demostrat deja valoarea, eliminând-o, subliniez: fără ajutorul arbitrilor, pe cea mai în formă echipă din sezonul regulat (Colorado Avalanche). pe de altă parte, trebuie să recunosc că Marc Bergevin, managerul general al celor din Montreal, a făcut niște mutări extrem de inspirate în perioada de transferuri din perioada sezonului când i-a achiziționat pe veteranii Eric Staal (atacant central) respectiv Correy Perry (extremă dreaptă). în plus, când beneficiezi de serviciile unui portar de calibrul lui Price, te plasezi deja cu cel puțin un cap deasupra multor cluburi din NHL. e de admirat faptul că Montreal își vinde foarte scump pielea. după cum am mai spus-o, valoarea pe hârtie a unei echipe oarecare este mai degrabă un concept abstract; ceea ce contează este modul în care echipa respectivă navighează prin "meandrele concretului" (ca să folosesc o sintagmă mult hulită). valoarea în sine nu-ți garantează nimic, trebuie să te bați pentru victorie până în ultima secundă a meciului (seriei). iar greșelile comise de adversar, de pe urma cărora tragi din plin foloase, fac parte și ele din joc. ce vină ai tu atunci când adversarul îți oferă cadou, și încă pe tavă, legat cu fundă roșie, un gol ca și făcut? îl accepți așa cum vine și eventual spui mulțumesc (măcar în gând dacă nu cu voce tare). în același timp, mi se pare deplasat să rotești la infinit, ca suporter, aceeași placă, al cărei refren e răsuflat de mult (cavalerii beneficiază de sprijinul ocult al capilor ligii, și deci al arbitrilor, care vor ca echipa din deșertul Mojave să câștige neapărat prima lor Cupă Stanley). numai că în seria disputată împotriva lui Colorado Avalanche, Golden Knights au reușit să întoarcă soarta calificării, depășind momentul extrem de sensibil al unei înfrângeri cu scor de maidan (o fi mergând expresia asta când vorbim de hochei?) exclusiv prin tărie de caracter și valoare aplicată (nu doar teoretică) în fiecare meci. toți ăștia care sunt acum cu gura mare și-au ținut bine-mersi pliscul atunci. n-am auzit pe nimeni care să conteste calificarea cavalerilor în semifinale în stil de mare echipă. așa că puțină decență, vă rog.

și acum despre meciul din seara asta. a fost o partidă frumoasă, disputată, care dacă s-ar fi întins doar pe durata a două reprize (a doua și a treia) nu s-ar fi supărat nimeni. după cum scriam mai sus, Islanders erau "condamnați" să câștige meciul cu numărul 4. normal că presiunea substanțială sub care s-au văzut nevoiți să evolueze și-a pus amprenta asupra jocului. chestia asta a fost destul de vizibilă în prima jumătate a primei reprize, când newyorkezii au comis suficiente greșeli individuale, nereușind să amenințe serios poarta lui Vasilevskiy (în afara unui șut care a lovit bara). meciul curgea încet, încet pe un făgaș favorabil vizitatorilor. mi-a plăcut totuși cum, la prima pauză, analiștii postului de televiziune canadian care transmite seria, au scos în evidență acele faze care de obicei nu sar numaidecât în ochii telespectatorului tocmai pentru că se desfășoară în interstițiile situate sub suprafața jocului, și anume, în cazul ăsta, "atenția" deosebită pe care jucătorii gazdelor i-au acordat-o lui Nikita Kucherov, cel mai bun om al echipei Tampa Bay [împingeri și placări (placaje?) cu umărul sau crosa la limita regulamentului, probabil chiar cuvinte "de bine" șoptite în urechea celui vizat], totul cu scopul vădit de a-l scoate din țâțâni și deci din starea de concentrare necesară performanței. genul ăsta de strategii ("trying to get into someone's head," as they say around here) menite să destabilizeze cu orice preț adversarul sunt perfect acceptabile atâta timp cât nu depășesc litera regulamentului. dar după ce meciul a trecut de prima jumătate a primei reprize, Islanders s-au scuturat de tracul inițial și au devenit ceva mai periculoși. am notat două ocazii mari: cea a lui Komarov, scăpat singur spre parte lui Vasilevskiy (pe un power play al oaspeților), respectiv barele lui Palmieri și Barzal. raportul șuturilor a fost, deloc surprinzător, 11 - 3 1n favoarea echipei Tampa Bay.

repriza a doua a început cam în aceeași notă, dar golul lui Josh Bailey din minutul 5:30, venit chiar pe când mă gândeam că încleștarea de uzură la care asistam le convenea de minune oaspeților, a avut darul de a-i descătușa pe Islanders. a fost o repriză fenomenală, cel puțin din punctul lor de vedere (și al observatorilor relativ neutri cum sunt eu). pe măsură ce se scurgea timpul, presiunea aplicată de gazde se intensifica vizibil. în minutul 13:46, Barzal s-a trezit cu pucul la câțiva centimetri de vârful crosei și cu ditamai jumătate de poartă descoperită în față (Vasilevskiy era ocupat în partea cealaltă cu blocarea lui Palmieri), 2 - 0. dacă ar fi ratat din poziția respectivă, ar fi fost nevoit să abandoneze hocheiul de performanță. imediat după gol, Varlamov a avut o intervenție providențială, evitând un gol care ar fi relansat partida. câteva minute mai târziu, Vasilevskiy a respins un șut cu apărătoarea piciorului drept, pucul a ajuns la Martin, care a înscris din apropiere. antrenorul Jon Cooper a găsit de cuviință să conteste golul, invocând un offside la faza premergătoare, dar reluările video au arătat că jocul fusese regulamentar. golul a fost validat, iar Tampa Bay au fost penalizați cu 2 minute de inferioritate numerică pentru tragere de timp.

lucrurile păreau că merg strună pentru gazde la debutul ultimei reprize, dar după cum am afirmat de atâtea ori, hocheiul este a game of momentum (la un moment dat va trebui să găsesc o traducere acceptabilă pentru expresia asta). în minutul 3:45, Brayden Point a fost lăsat mult prea liber în jumătatea gazdelor drept pentru care a înaintat impetuos și a șutat necruțător pentru Varlamov. din pământ din iarbă verde a răsărit proaspătă ca o adiere de primăvară dom'șoara Statistica. și-a scos carnețelul cu însemnări, l-a deschis la pagina 5179 și mi-a arătat, zâmbind galeș, că Point înscrisese în 7 meciuri consecutive de playoff. era acum situat pe locul 2 într-un clasament all-time, după un jucător care marcase în 10 meciuri consecutive de playoff. captivat fiind de chipul angelic al dom'șoarei Statistica n-am reținut numele jucătorului care izbutise isprava celor 10 goluri. i-am mulțumit călduros dom'șoarei pentru că mă ajută să par tobă de hochei și i-am promis totodată că o s-o transform cât de curând într-un personaj memorabil. poate, poate iese ceva și din chestia asta (am căutat iconița cu ăla care face "shhhhhhh" dar n-am găsit-o). peste nici trei minute (mai precis 2:58), Tyler Johnson, atacant central al echipei din Florida, a șutat la vinclu după o fază în care a făcut cam ce și-a dorit inima dumnealui cu apărarea gazdelor. ouch! situația amenința să scape de sub control, drept pentru care antrenorul Barry Trotz a cerut instant un timeout, încercând astfel să peticească spărturile din psihicul jucătorilor săi. hockey is a game of momentum, remember?

la reluarea jocului, oaspeții și-au continuat presiunea dar Varlamov a fost de două ori la post (mai ales în minutul 14:30 a salvat excelent în fața lui Kucherov). în orice caz, timeout-ul a avut se pare efect pentru că Islanders au reușit nu doar să temporizeze avântul floridanilor, dar au preluat chiar inițiativa spre finalul reprizei (și al meciului). cu alte cuvinte, au aplicat aceeași tactică pe care au folosit-o și în ultima partidă din seria contra lui Bruins, anume și-au presat inteligent adversarii în propria lor jumătate cu ajutorul unui joc nesfârșit de pase. obiectivul era dublu: pe de-o parte ținerea jocului departe de poarta lui Varlamov; pe de alta, crearea unei presiuni care să-l împiedice pe Vasilevskiy să se retragă pe bancă, la schimb cu un atacant. cu mai puțin de două minute rămase de jucat, Tampa Bay a fost penalizată cu inferioritate numerică destul de ușor. toată lumea era convinsă că meciul se terminase, dar campionii nu au abandonat lupta. chiar și în situația asta, antrenorul Cooper a decis să-l schimbe pe Vasilevskiy cu un atacant și mutarea a fost de bun augur. pe când mai erau vreo 3 secunde de jucat, Ryan McDonagh a executat o spinoramă spectaculoasă și a șutat spre poartă. Varlamov era bătut, dar tizul lui McDonagh, Ryan Pulock a avut o intervenție senzațională, evitând un gol ca și făcut. you gotta see this to believe it. ar fi fost golul egalizator care ar fi trimis partida în prelungiri. unde, după cum se știe, se poate întâmpla realmente orice. dar așa a fost game over și egalitate la partide. o victorie meritată obținută în fața unui public care a cântat, mai ales în ultima parte a meciului, ca pe un stadion de fotbal.

ca o coincidență stranie, New York Islanders au pierdut meciul 3, pe gheața proprie, atât în turul I (în fața echipei Pittsburgh Penguins) cât și în turul secund (când au jucat contra lui Boston Bruins). în ambele serii, Islanders s-au calificat mai departe. până în acest moment, scenariul pare să se repete ad litteram. sigur că Tampa Bay e o echipă mai bună decât Penguins sau Bruins, dar, totuși, viața are modurile ei de a indica ce ne rezervă viitorul. nu vreau să spun mai mult (cel puțin deocamdată).

Tampa Bay Lightning @ New York Islanders 2 - 3 [game 4, series tied 2 -2]

phil™ · **Joined:** Sun Apr 02, 2017 10:27 pm **Posts:** 220

06/20/21

Semifinals, Day 8

m-am dus la culcare destul de târziu sâmbătă noaptea (mai corect ar fi să spun duminică dimineața devreme). am aruncat o privire pe fereastră înainte de a mă pune în pat și, departe spre nord-vest, se crăpa deja de ziuă. era 3:25 dar cerul în direcția menționată era luminat bine. incredibil, având în vedere că seara (noaptea?) e lumină până după 11. astăzi (scriu aici duminică seara), când în America de Nord s-a sărbătorit Father's Day, a fost totodată ultima zi de primăvară (se face vară în aproximativ 20 de minute), ceea ce înseamnă că este și cea mai lungă zi a anului. de-acum înainte o luăm iar la vale, către întunericul absolut din decembrie :cry:

.

impresionată de promisiunea subsemnatului de-a o transfigura într-un personaj nemuritor, minunata dom'șoară Statistica și-a făcut apariția, cu picioarele ei lungi de gazelă (long sigh), chiar înainte de meci pentru a-mi spune că echipa care va câștiga în seara asta se poate considera practic calificată în finala Cupei Stanley. din cele 70 de serii în care s-a înregistrat o situație similară, echipa care a reușit să facă 3 - 1 la partide în meciul cu numărul 4, s-a calificat în faza următoare în 69 din ele! it can't get more certain than that. prin urmare, dacă pentru canadieni meciul urma să fie pe viață și pe moarte, pentru Golden Knights el era pe moarte și pe viață. o mică mare diferență de abordare, nu-i așa? una din surprizele serii s-a petrecut însă cu mult timp înaintea fluierului de start, când antrenorul DeBoer s-a decis să-i ofere lui Fleury un răgaz pe bancă, trimițându-l în schimb pe gheață pe Robin Lehner, portarul de rezervă al cabalerilor. toată suflarea hocheistică de pe mapamond a rămas cu gura căscată de la șocul produs de această alegere. iată, domnilor și doamnelor, un pariu care necesită o doză semnificativă de cutezanță (cojones, în limbaj academic). nu știu dacă DeBoer s-a ocupat vreodată, în timpul liber desigur, cu jocurile de noroc (deloc surprinzător, având în vedere orașul în care activează), dar riscul pe care și l-a asumat cu mișcarea asta surprinzătoare (din categoria high risk/high return) indică faptul că dispune de un psihic de oțel. era probabil evident că Fleury avea nevoie de puțină odihnă mintală, dar de aici și până a-l lăsa pe bancă într-un meci crucial pentru semifinale este o cale suficient de lungă. probabil că ochii tuturor (specialiști, analiști, sau simpli iubitori de hochei) au fost ațintiți asupra lui Lehner pe durata partidei. să fie oare mutarea asta, se întrebau, opera unui geniu tehnic sau a unui papagal care nu pricepe (sau nu vrea să priceapă) dimensiunile pur și simplu enorme ale mizei aflate în joc? probabil că e prea mult spus că DeBoer și-a pus la bătaie pe o masă imaginară de joc cartea poziției sale de antrenor principal al cabalerilor, dar mi se pare destul de evident că i-ar fi fost foarte greu să-și justifice decizia în cazul unui eșec în meciul cu numărul 4. căci nu se știe niciodată de ce manetă vor trage zeii legați la ochi în cerurile lor prea înalte: de cea deasupra căreia scrie "geniu" sau, dimpotrivă de cea sub care scrie cu litere minuscule "papagal."

cu toate că evoluau cu îngerul morții planându-le pe deasupra coifurilor, cabalerii n-au mai jucat cu însuflețirea binecunoscută. montrealezii au fost în prima repriză mult mai prezenți în atac. s-ar putea spune, ca la box, că și-au adjudecat-o la puncte. au avut prima ocazie periculoasă în minutul 2 prin Perry, dar Lehner s-a situat la înălțimea încrederii acordate de antrenor. probabil că în acel minut secund, portarul cavalerilor a câștigat deja, mintal și emoțional vorbind, partida. dar granița dintre cele două lumi, cea a succesului respectiv cea a eșecului, este mai subțire decât un fir de păr, iar vânturile care bat prin preajmă sunt extrem de capricioase. o deviație de sub un grad a unghiului în care se deplasează prin aer masele de aer, ar putea schimba radical lucrurile. orbita pe care Lehner s-ar fi înscris pe timpul meciului ar fi fost astfel cu totul diferită și, dimpreună cu ea, nu doar soarta meciului, a seriei, ci însăși soarta antrenorului DeBoer. misterioase mai sunt cărările lumii acesteia! să fie oare totul doar o loterie? sau poate că, dimpotrivă, universul e condus de un motor inteligent care urmează cu sfințenie traseul proiectului stabilit cu câteva miliarde de ani urmă. în orice caz, pe la jumătatea primei reprize, neprețuita dom'șoară Statistica mi-a prezentat următoarea situație: canadienii conduceau la coliziuni intenționate (hits) cu 11 - 6. la finalul reprizei, raportul șuturilor le era de asemenea favorabil, 10 la 4. s-au apărat agresiv și nu le-au lăsat adversarilor prea mult spațiu de desfășurare. ritmul jocului a fost alert, cursiv, fără prea multe întreruperi. în minutul 13, Lehner a scos din manșetă o altă intervenție salvatoare în fața lui Eric Staal. situația a fost la limită, întrucât nici chiar reluările din diverse unghiuri n-au putut dovedi, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că pucul a depășit linia porții cu întreaga sa circumferință. în cazuri de genul ăsta, dacă pucul nu este complet vizibil în traiectoria sa din preajma liniei porții, nu se acordă gol. scorul a rămas deci alb. de partea oaspeților am reținut șuțul periculos al lui Pacioretty (fost jucător al canadienilor) din minutul 17:50.

în repriza secundă, dinamica partidei s-a modificat întrucâtva. cabalerii și-au anunțat intențiile (mai) ofensive încă din minutul 1:10 când Price, sau mai precis mânerul crosei sale, a oprit pucul care se îndrepta spre plasă. după care eu am simțit nevoia să-mi sprijin puțin capul de birou de oboseală. am urmărit meciul minute bune doar cu urechile. spre sfârșitul reprizei, lucrurile s-au încins. oaspeții au beneficiat de o superioritate numerică acordată cu o oarecare larghețe de către "albitrii," după cum am înțeles ulterior. Pietrangelo (din nou apărătorii, pentru numele lui Dumnezeu!) putea schimba mersul partidei dacă șuțul lui nu lovea bara în minutul 18:18. în fazele imediat următoare, însă, după încheierea power-play-ului, Suzuki l-a găsit asemeni un maestru pe Byron (Paul, nu lordul), care a scăpat singur pe contraatac. Lehner nu a mai putut face nimic în fața execuției senzaționale (având în vedere viteza fazei) a lui Byron. situația tindea să devină albastră pentru cabaleri. cele 37 de secunde scurse între bara lui Pietrangelo și golul lui Byron mi s-au părut că încapsulează perfect destinul echipei din Las Vegas din seria asta (și nu numai). unii cu ratările, alții cu golurile. their fate în a nutshell, baby.

conclavul de patru specialiști (dintre care trei sunt foști jucători de hochei) de pe canalul canadian care transmite seria au discutat finalmente, în pauza a doua, despre prestația "albitrilor." concluzia unanimă a fost că modul în care au judecat și fluierat anumite faze de contact fizic a fost inconsecvent. chestia asta firește că le va da apă la moară fanilor canadieni. de data asta însă mi-e greu să mă delimitez de obiecțiile lor. chiar nu înțeleg de ce liga tolerează arbitrajele slabe (ca să nu spun vădit părtinitoare). Golden Knights sunt o echipă solidă și nu au nevoie de ajutorul oamenilor în dungi pentru a se califica (după cum s-a văzut în seria precedentă). iar dacă Montreal se dovedește a fi mai bună în seria asta, mare scofală. lucrurile nu trebuie nicidecum forțate artificial. o ingerință de asemenea proporții ar fi un dezastru pentru hocheiul profesionist din America de Nord pentru că liga nu-și poate permite să acumuleze un deficit de încredere, mai ales în Canada. și cu asta am încheiat citatul.

în repriza a treia, două momente au fost definitorii nu doar pentru meciul cu numărul 4, ci pentru întreaga serie. mai întâi Brayden McNabb (canadian și el la origini) a reușit să egaleze din pasa lui Karlsson în minutul 10:37, pucul strecurându-se în plasă prin spațiul minuscul dintre bara din stânga lui Price și șoldul portarului canadian. un alt gol reușit de un apărător! cel de-al doilea moment cheie s-a petrecut în minutul 17:15 când Caufield a scăpat singur spre poarta lui Lehner dar nu l-a putut învinge pe portarul oaspeților. un gol în acel moment ar fi putut aduce foarte probabil victoria canadienilor și, după cum indica uimitoarea dom'șoară Statistica la începutul jocului, calificarea în finala Cupei Stanley. dar nu a fost să fie. s-a ajuns astfel în prelungiri, unde cabalerilor le-au fost suficiente 78 de secunde pentru a tranșa soarta partidei (și a relansa astfel seria). ca o supremă ironie, i-a revenit lui Nicolas Roy, jucător născut exact în Kebek, onoarea de a înfige pumnalul fatal în inima colectivă a conaționalilor săi.

din momentul ăsta, all bets are off. legați la ochi, zeii au tras de maneta deasupra căreia e încrustat cu diamante cuvântul "geniu." Peter DeBoer a riscat (big time) și a câștigat (big time). nu degeaba și-a găsit un job tocmai în Las Vegas. dar rămâne de văzut dacă va continua în poartă cu Lehner sau va reveni la Fleury.

Las Vegas Golden Knights @ Montreal Canadiens 2 - 1 in OT [game 4, series tied 2 - 2]

ce mișto: se vede că m-am lungit prea mult. am început să scriu primăvara și am terminat vara. :mrgreen:

phil™ · **Joined:** Sun Apr 02, 2017 10:27 pm **Posts:** 220

21/06/21

Semifinals, Day 9

doamne ce hotărâți au fost "fulgerații" în seara asta. mie m-a fost dor de dom'șoara Statistica încă de la început. și câte minunății nu mi-a șoptit ea languros în urechea stângă, cu dreapta-i marmoreean-angelică sprijinindu-mi-se delicat pe umăr: cum că newyorkezii nu pierduseră niciunul din meciurile cu numerele 4, 5 și 6 în ediția actuală a playoff-ului; cum că echipa din Tampa Bay a câștigat toate cele 10 meciuri în care au deschis scorul; cum că atacantul central Brayden Point avea nevoie de un singur gol pentru a ajunge pe locul 2 într-un clasament all-time al celor mai multe goluri înscrise în meciuri de playoff consecutive, la numai 2 reușite în spatele lui Reggie Leach, extrema dreaptă a echipei Philadelphia Flyers, dar canadez la origine, deținătorul recordului cu 10 goluri în 10 meciuri consecutive (în playoff-ul ediției 1975-76). și câte alte asemenea năstrușnicii nu mi-a mai șoptit fierbinte dom'șoara, că m-am ales cu mandibula înțepenită de la atâta holbat în gura ei. păi cum să n-o iubești, pardon: s-o venerezi, pe dom'șoara Statistica ca pe-un izvor din care țâșnesc doar nestemate? ah, draga mea, iubita mea de-o lună, dă-mi voie să te stimez la nesfârșit și pentru totdeauna, căci cifrele și procentajele care-ți curg mereu pe buze sunt mai dulci decât zaharina dintr-o mie de poeme de amor!!!

și, totuși, ce hotărâți au fost "fulgerații" în seara asta. le-au dat curent total adversarilor, apoi somn de voie, fără vise. totul asezonat cu strigături (care pluteau asemeni norilor prin tribune). golul lui Stamkos din secunda 45 a fost mai mult decât un gol, a fost un avertisment! ca buzduganele aruncate de la nu știu câte leghe distanță de către fii zmeoaicei când se întorc seara acasă de la birou. poate că era nevoie de o voce din culise pentru a-i preveni pe jucătorii lui Islanders: "băi, vedeți că ăștia din Tampa și-au scos vikingii la plimbare. iar, pe uscat, vikingii nu știu să meargă, ei calcă totul în picioare." dar îngerii păzitori ai newyorkezilor au dormit la pupitrul de comandă, gândindu-se că poate dracul n-o fi el chiar atât de negru. numai că atunci când faci nani în post, dracul rămâne drac, orice culoare s-ar întâmpla să aibă dumnealui. bunăoară, ăia care mișună prin Amalie Arena în timpul meciurilor de hochei sunt albaștri bleumarin și cu toate astea sunt dați rău dracului.

băi și dacă s-ar putea imagina un meci în care lucrurile să devolueze de la prost la dezastruos pentru o echipă, cel din seara asta ar putea fi folosit pe post de manual. gol încasat în secunda 45, gol în minutul 11:03 (care a fost de fapt o deviere nefericită a lui Greene în propria poartă; NHL i-a acordat golul lui Yanni Gourde), gol în minutul 15:27, când portarul Varlamov a împins practic pucul cu cotul drept, involuntar firește, în propria poartă (Killorn creditat ca autor). la 0 - 3, antrenorul Trotz l-a înlocuit pe Varlamov cu Sorokin, nu neapărat pentru că primul fusese catastrofal, ci mai degrabă pentru a-l menaja emoțional. de fapt, New York Islanders e singura echipă din ediția actuală a playoff-ului care are în lot doi portari de aproximativ același calibru. și cam asta a fost repriza I. din cele spuse până acum s-ar putea deduce că Islanders au avut un ghinion maxim. și într-un anume sens afirmația e adevărată. golurile 2 și 3 au rezultat în urma a ceea ce s-ar putea numi "lucky breaks." dar tot atât de adevărat este că gazdele au jucat pur și simplu magistral. nu știu ce echipă le-ar fi rezistat în seara asta. atacurile s-au succedat într-un ritm amețitor (comentatorul canadian spunea la un moment dat că gazdele joacă de parcă ar avea "fire în their pants"), ritm care i-a zăpăcit pur și simplu pe newyorkezi. bulversați, oaspeții au început să comită greșeli după greșeli: au pierdut mult prea ușor posesia, au faultat excesiv (fiind penalizați cu inferioritate numerică) și așa mai departe. se spune că uneori îți faci norocul cu propria mână. dar probabil că același lucru e valabil și pentru domnul ghinion.

repriza a doua a fost croită pe un calapod aproximativ identic. Islanders au contat ceva mai mult în atac, dar de fiecare dată portarul Vasilevskiy a fost imbatabil (de două ori în chiar primele minute ale reprizei secunde). chestia asta nu a făcut decât să îi clatine psihic și mai mult pe oaspeți. nici nu-i de mirare că te apucă pandaliile când te izbești repetat cu capul de un perete de oțel. apoi în minutul 4:49, pucul l-a lovit pe Sorokin destul de puternic în clavicula dreaptă (de parcă ghinioanele newyorkezilor de până atunci nu fuseseră de ajuns). s-a pus chiar problema ca Sorokin să fie trimis înapoi pe bancă (fie și temporar) dar a refuzat. peste niciun minut, gazdele au făcut 4 - 0 pe un power play. pucul a circulat rapid (fiind pasat "din prima") pe un traseu exersat până la automatism, ajungând în cele din urmă în vârful crosei lui Stamkos. de-acolo până în vinclul porții lui Sorokin n-a mai fost decât un pas. șutul formidabil a părut o simplă formalitate (deși n-a fost nicidecum așa). de notat că Stamkos a ales intenționat colțul scurt, adică exact partea pe care Sorokin fusese accidentat. no mercy for the weak, baby! în minutul 15:43, Palat a deviat șutul lui Savard pentru 5 - 0. Islanders semănau tot mai mult cu o mașinărie care, tamponată cu furie din toate direcțiile, își pierde mai întâi carcasa, apoi piesele, una câte una. și totuși, în ciuda masacrului de pe gheață, gazdele nu au ridicat piciorul de pe accelerație. în minutul 17:53, Killorn a înscris din nou, după ce a deviat în plasă șutul lui Hedman, 6 - 0 sec. "i-au flecit," mi-a trecut în momentul ăla prin minte. "i-au bătut în două reprize cât pentru două meciuri." chiar la finalul reprizei secunde, Barzal, care e unul din cei mai buni jucători ai lui Islanders, și-a pierdut cumpătul, aplicându-i două cross-check-uri lui Jan Rutta. arbitrii au considerat că loviturile au fost dincolo de limita regulamentului, drept pentru care l-au eliminat din meci (Islanders au putut folosi un alt jucător în locul lui). în plus, echipa vizitatoare a fost nevoită să joace 5 minute în inferioritate numerică la începutul reprizei a treia. nu că ar mai fi contat prea mult.

în cea de-a doua pauză, unul dintre analiști (Kevin Bieksa, fost jucător al echipei Vancouver Canucks) a pus ieșirea lui Barzal pe seama frustrării resimțite de newyorkezi atunci când, la scorul de 5 - 0, pe când echipa din Tampa era în superioritate numerică, antrenorul Jon Cooper a decis să-și trimită pe gheață jucătorii cei mai valoroși, care au și contribuit de altfel la golul de 6 - 0. ceva de genul, "they rubbed salt in our wounds, so we'll make them pay." dar probabil că decizia lui Cooper a avut și un alt substrat. deși se înscriseseră 5 goluri până atunci, Brayden Point nu se regăsea pe lista marcatorilor. după cum am menționat mai sus, Point avea neapărată nevoie de un gol pentru a rămâne în cursa de doborâre a recordului deținut de Reggie Leach.

tot Bieksa a exemplificat cu imagini faptul că eliminarea lui Barzal a fost dictată destul de ușor (pe baza reacției mult prea dramatice a lui Rutta). asta în timp ce o infracțiune absolut asemănătoare comisă de un jucător al gazdelor a fost trecută inexplicabil cu vederea. oh well, these referees: you can't live with them; you can't live without them.

parantetic doar: faptul că într-un meci de o asemenea importanță înscriu și jucătorii din liniile a doua, a treia și a patra, constituie exemplul perfect de "depth."

și până la urmă Point și-a văzut visul împlinit: a înscris pentru 7 - 0 la scurt timp după începerea ultimei reprize. a atins astfel borna impresionantă de 8 goluri în 8 meciuri consecutive. dacă mai marchează de două ori în următoarele două meciuri, îl va egala pe Leach.

dar niciun tort nu e demn de numele de tort dacă nu are o cireașă plantată la vârf. sarcina de-a înșuruba cireașa la locul ei i-a revenit, cât se poate de ironic, jucătorului Pulock. după cum vă amintiți, Pulock a fost eroul partidei precedente, salvând nu doar un gol ca și făcut în ultimele secunde ale jocului, ci potențial chiar meciul cu numărul 4. ei bine, ca o încununare a ghinioanelor din seara asta, Pulock a deviat în proprie poartă șutul lui Schenn (minutul 12:05).

va fi foarte interesant de văzut replica echipei Islanders miercuri. ce se va întâmpla oare în Nassau Colisseum? vor găsi vikingii newyorkezilor resurse pentru a-și răzbuna, crunt, umilința din meciul cu numărul 5, sau se vor transforma în niște bieți mielușei, gata să arunce prosopul?

stați tuned to find out. :mrgreen:

New York Islanders @ Tampa Bay Lightning 0 - 8 [game 5, TBL leads 3 - 2]

phil™ · **Joined:** Sun Apr 02, 2017 10:27 pm **Posts:** 220

06/22/21

Semifinals, Day 10

s-au calificat pe merit, vor fi eliminați pe merit. la cabalerii din Las Pegas mă refer. dar chiar vă rog, dragi canadieni, terminați-i odată pe terminații ăștia care se sparg numai în figuri. e greu de găsit o echipă atât de inegală cu sine însăși. de fapt, cred că e imposibil. inconstanța ridicată la rangul de principiu existențial. și nu vorbim de sezonul regulat, ci de playoff. sau care e faza, chiar au crezut că pot fenta hocheiul? i-au confundat pe montrealezi cu un covor roșu peste care aveau să calce țanțoși în drumul lor spre finala mare? au așteptat oare să intervină salvator "albitrii"? însuși Bettman? sfântul duh? extratereștrii? ei bine, se vor alege cu un șut în curul lor colectiv, venit din partea tuturor celor enumerați mai sus (inclusiv a subsemnatului), și asta cât de curând.

de neînțeles. absolut de neînțeles cum o echipă care a fost în stare să joace un hochei total în seria împotriva celor din Colorado să se transforme într-o colecție de panarame cu pretenții, și asta într-un interval de ordinul zilelor. după meciul cu numărul 5 din seara asta, disputat chipurile în arena proprie, liga ar trebui să emită urgent o ordonanță de urgență prin care să-i elimine din playoff acum, pe loc. motivul? lipsă crasă de respect la adresa competiției. fiindcă altfel nu-mi explic prestația lamentabilă de genul "je m'en fiche & je m'en fou!" la care am fost martor de bunăvoie și nesilit de nimeni. chiar n-aveam altceva mai bun de făcut decât să asist la bătaia asta de joc pusă în scenă de o gașcă de înfumurați? bineînțeles că aveam. vreo trei ore de odihnă în plus mi-ar fi prins bine cu siguranță. sper că e evident că mă refer exclusiv la cabalerii tristei figuri din Las Pegas. fiindcă oaspeții și-au văzut bine mersi, și cu mare folos, de-ale lor. veni, vidi, vici, cum ar spune străbunii lor de geantă latină.

băi, înțeleg când o echipă nu poate mai mult și trebuie să se recunoască învinsă. respectele mele. înțeleg de asemenea când toate îți merg pe dos și ți-o iei pe cocoașă de nu le poți duce în spate. fiecare avem zile mai bune și zile mai proaste, deci respectele mele. it's just one of those days, cum se spune p-acilea. de exemplu, ca să nu mergem prea departe, prestația de aseară a echipei New York Islanders, în ciuda celor 8 goluri încasate, mi se pare de o mie de ori mai respectabilă decât nonșalanța cu care cabalerii s-au prezentat la un meci pe care TREBUIAU să-l câștige. detest miserupismul ăsta care nu face nicio cinste hocheiului profesionist în particular și sportului în general. e o atitudine contra-naturii care mi se pare, cel puțin acum la cald, complet inexplicabilă. același lot de jucători, aceiași antrenori, aceeași suporteri, aceeași gheață—o diferență ca de la cer la pământ în ceea ce privește deznodământul. cât despre adversar, mă lăsați? orice s-ar spune, este mai accesibil decât cel din runda precedentă (no disrespect, Montreal). de fapt, ca să fac haz de necaz, probabil că cabalerii (!) își închipuie că au câștigat deja Cupa Stanley (de vreme ce toată lumea a fost de părere că seria împotriva echipei Colorado Avalanche s-a ridicat la nivelul unei veritabile finale), iar acum participă la un simplu turneu demonstrativ, în care nu rezultatul final contează cât, pe principiul olimpic, prezența. sau, un scenariu alternativ, poate că și-au folosit toate zăcămintele de hochei în seria mai-sus menționată, iar acum joacă exclusiv din amintiri. oricum ar fi, termenul care li se potrivește cel mai bine e acela de "jenant."

până și neprețuita dom'șoară Statistica s-a retras timidă într-un colț văzând cât sunt de nerrffoss. nu pentru că cabalerii (!) mâncau bătaie, ci pentru modul penal în care mâncau bătaie. de parcă jucătorii se decorporalizaseră în corpore, privind cu indolență și superioritate (adică literalmente de sus, chiar de sub tavanul arenei) la fantoșele de pe gheață care le semănau aidoma dar se mișcau asemenea unor paiațe. emblematică pentru modul în care s-au desfășurat ostilitățile în meciul cu numărul 5, a fost faza petrecută în minutul 9:44, din repriza secundă. atunci, Stone, căpitanul cabalerilor din Las Pegas a luat o acțiune pe cont propriu dar a pierdut nepermis de ușor pucul undeva în zona centrală a patinoarului, deși avea alte opțiuni la îndemână. câteva secunde mai târziu, oaspeții înscriau cel de-al treilea gol prin tânărul Caufield (9:49 pe ceasul oficial). bătaie de joc în stare pură. pentru ca apoi tot Stone să facă vezi doamne pe supăratul în drumul său spre bancă (își terminase cu "succes" schimbul). deci, sincer, nu se poate așa ceva. nu la acest nivel, în orice caz. faze de genul ăsta sunt perfect acceptabile într-o "beer league" dar nu în NHL, și cu atât mai puțin în playoffs.

dacă ar fi să produc pe loc o metaforă care să descrie cât de cât jocul practicat de cabaleri în seara asta aș spune că a semănat cu o betonieră care se învârte la nesfârșit în gol pentru că-i lipsesc ingredientele de bază, cum ar fi apa, nisipul și praful de ciment. adică o vezi că se mișcă, îi auzi huruitul surd, dar cam la atâta se rezumă totul. rar mi-a fost dat să văd un sistem de joc mai ineficient decât cel al cabalerilor. motorul mergea, câteodată turat, dar absolut fără niciun rost (cel puțin nu unul vizibil). cred că ocaziile cu adevărat periculoase ale gazdelor ar putea fi contabilizate cu ajutorul degetelor de la o singură mână (și sunt generos!). un randament extrem de firav, sub-mediocru, într-un sport de viteză cum este hocheiul. au mutat pucul de colo, colo, ca să nu zică lumea că nu fac și ei ceva (pe bani mulți). nimic, nicio sclipire individuală sau de grup, doar un "joc" tern, lipsit de condimente, de parcă toți spectatorii (și telespectatorii) ar fi fost fie diabetici, fie hipertensivi, fie cardiaci și trebuiau serviți doar cu faze "la regim." antrenorul DeBoer (a cărui față inflexibilă, ca de sfinx, nu trăda nicio emoție) a încercat să schimbe componența liniilor din mers dar tot degeaba. când muți grămezile de praf dintr-o parte în alta tot cu praf te alegi până la urmă. fiindcă nu e posibil ca primele trei linii ale echipei care a terminat pe locul doi în clasamentul general al sezonului regulat și a avut o prestație excepțională în sferturi să înscrie doar 4 (patru!) goluri în cele 5 meciuri ale semifinalei, indiferent de cine le-ar fi adversarul.

de cealaltă parte, canadienii au demonstrat că știu foarte bine lecția contraatacului exploziv. făceau ce făceau și din două maxim trei pase ajungeau într-o poziție extrem de periculoasă. echipa mi s-a părut mult mai mobilă decât cea a cabalerilor, fiind capabilă să facă la fel de bine ambele faze ale jocului (defensivă respectiv ofensivă). entuziasmul și energia juvenilă a unor jucători precum Jesperi Kotkaniemi, Cole Caufield sau Nick Suzuki (deloc întâmplător autorii a trei din cele patru goluri în meciul din seara asta) se îmbină într-un mod extrem de fericit cu experiența mult mai maturilor Corey Perry sau Eric Staal. cât despre portarul Price, orice comentariu mi se pare inutil, evoluția lui aproape de perfecțiune (evident de până acum) vorbește de la sine. repet, mișcările operate de managerul general Marc Bergevin în perioada de transferuri s-au dovedit a fi extrem de eficace. dacă Montreal se califică în finala Cupei Stanley (după ce a pornit în playoff de pe una din pozițiile cele mai de jos), Bergevin va căpăta aura unui geniu. nu-i de ici de colo să asamblezi o echipă care să atingă maximul de formă în post-sezon.

la scorul de 3 - 0, în repriza a doua, neasemuita dom'șoară Statistica mi-a comunicat că, din cele 28 de meciuri în care marcaseră minimum trei goluri, canadienii au câștigat nu mai puțin de 27. având în vedere că în meciul 2 al seriei curente, scorul a evoluat întrucâtva similar (și atunci Montreal a condus cu 3 - 0), dar oaspeții au tremurat serios pe final, câștigând partida doar la limită, i-am răspuns neutru că timpul va demonstra dacă are dreptate. a avut, după cum se vede, încă o dată dreptate. cum aș putea deci să mă supăr pe o asemenea minunăție de dom'șoară? c'est pas possible mes amis!

sper doar că seria se va termina joi seara cu victoria (și calificarea) canadienilor. at least, someone will finally put the Knights out of their misery. eu unul, cel puțin, sunt pregătit să servesc o porție sănătoasă de corb la cuptor.

Montreal Canadiens @ Cabalerii Aurii ai Tristei Figuri din Las Pegas 4 - 1 [game 5, MTL leads 3 - 2]

phil™ · **Joined:** Sun Apr 02, 2017 10:27 pm **Posts:** 220

06/23/21

Semifinals, Day 11

caracter. că până la urmă, dincolo de orice povești, despre asta e vorba în hochei. un concept pe care cabalerii din Las Pegas nu pun din păcate prea mult preț. ar trebui, drept pedeapsă, să scrie în caietele lor pentru teme de casă o dare de seamă asupra numeroaselor moduri în care îți poți pune piedică singur, an după an, playoff după playoff. e greu să ai pretenția de a fi luat în serios ca profesionist atunci când ai deprins la perfecție arta de a-ți trage cu stângul în dreptul și viceversa. dar destul despre păcălici! acum vorbim, după cum spuneam anterior, despre caracter. ei bine, meciul cu numărul 6 din seria Lightning vs. Islanders a avut caracter din plin. nici bine nu am pornit televizorul că am simțit o atingere delicată pe umăr, de parcă un fluture diafan mi-ar fi aterizat undeva la extremitatea claviculei. era feblețea mea, maiestuoasa dom'șoară Statistica! mi-a fost sincer teamă că n-am s-o mai văd, având în vedere că mă purtasem ca un bădăran aseară. "meciul de astăzi," mi-a șoptit ea tandru, "va fi și un regal al portarilor: procentajul șuturilor parate de Vasilevskiy este de . . . drum roll, please . . . 93,6% în timp ce Varlamov a oprit 91,9% din șuturi." wow, ăsta da duel strâns, m-am gândit, exact în momentul în care pucul aruncat de arbitru lovea pentru prima oară gheața coliseumului din Uniondale, NY, la ora 6:14 PM (MDT). chiar și diletantul care e subsemnatul știe că, după un scor fluviu ca cel din partida precedentă, vikingii care au fost bumbăciți bine își încordează (încoardă?) bicepșii cât pot ei de tare încă din secunda 1 a întâlnirii de afaceri. e obligatoriu să le transmiți celorlalți vikingi prin mijloacele specifice că ăsta e hambarul tău, unde nu e frumos să te calce în picioare (ca bunăoară în hambarul dumnealor). se știe doar că respectul nu se cere, el se impune. și dă-le bice cailor. ooops, wrong metaphor. fiindcă doar cabalerii din Las Pegas își adăpostesc cică hergheliile la subsolul arenei. it was pretty clear from the start that the Islanders meant business. cum ziceam: întâlnire de afaceri. a rezultat un joc de angajament fizic total. "this is going to be a dandy," mi-a zâmbit dulce formidabila dom'șoară Statistica. "amen to that," i-am răspuns eu cu fața ca un soare de iulie. gazdele au inițiat o grămadă de coliziuni, lovind cu orice parte a anatomiei din dotare atâta timp cât le venea la îndemână. am văzut hotărâre, am văzut încrâncenare. am văzut voință de a câștiga. numai că Tampa Bay e o trupă solidă care stă bine înfiptă-n patine. poți să intri-n ei ca bolidul că nu se clatină pe picioare așa ușor. ca echipă vorbind, că individual, mai pică și ei din când în când asemeni muștelor. cum ar fi, de pildă, extrema dreaptă Nikita Kucherov care s-a resimțit atât de serios după o lovitură (regulamentară) primită de la apărătorul Scott Mayfield în chiar primul său schimb din meci că nu s-a mai întors de la vestiare. întrebarea de un milion de puncte este acum dacă va reuși să se recupereze până poimâine (shit, spoiler alert!).

pe măsură ce treceau minutele și fizicalitatea partidei întârzia să se concretizeze pe tabela de marcaj (au fost cam puține șuturi în prima repriză), elanul gazdelor se subția văzând cu ochii. adică angajamentul era tot acolo, numai că newyorkezii au început să semene din ce în ce mai mult cu o companie de infanteriști care bate pasul de defilare pe loc. cu forță, dar tot pe loc, pe loc, pe loc. n-ai cum să ajungi foarte departe atunci când picioarele ți se mișcă exclusiv în plan vertical. eventual riști să-ți tragi un genunchi meseriaș în bărbie, nimic mai mult. în orice caz, dacă la Islanders am văzut determinare, jucătorii lui Lightning s-au distins prin știința de a temporiza avântul adversarului (weather the storm). mai mult decât atât: au reușit să înfigă un pumnal în pieptul larg al gazdelor atunci când Point (da, tot el!) a înscris cu o execuție fină primul gol al meciului în minutul 16:02. așadar, atacantul echipei din Florida a ajuns la 9 goluri în 9 partide consecutive. Reggie Leach, deținătorul recordului (10 goluri în 10 meciuri) a declarat că urmărește cu interes evoluția lui Point din actuala ediție a playoff-ului, urându-i acestuia succes pentru a-l depăși, spre binele hocheiului în general. foarte nobil din partea lui să spună așa ceva. uimitoarea dom'șoară Statistica a remarcat că, în cazul calificării, Tampa Bay ar fi cea de-a patra echipă (un adevărat club select) care va juca finala de două ori la rând în ultimii 21 de ani. mai greu cu dinastiile în ziua de azi. eu mă topeam pur și simplu de dragul ei. căci unde mai găsești în timpurile noastre vitrege un asemenea juvaier: și frumoasă și deșteaptă? îmi venea să-i zic, "pui, pui, să nu te deochi, dragă," la care ea s-a îmbujorat delicios. trăgând linie după prima repriză, am constatat că Islanders nu se apropiaseră foarte periculos de poarta lui Vasilevskiy, ceea ce nu era de bun augur prin prisma scorului de pe tabela de marcaj la prima pauză.

în repriza a doua, au fost trei momente cheie. mai întâi, când oaspeții și-au abandonat, întrucâtva neașteptat, disciplina proverbială. astfel, au fost penalizați de două ori cu inferioritate numerică în răstimp de numai 60 de secunde (minutul 9). memorabila dom'șoară Statistica a ținut să menționeze numaidecât că în celelalte două meciuri disputate în aceeași arenă (meciurile cu numerele 3 și 4), jucătorii din Florida fuseseră penalizați doar de două ori în total, ceea ce denotă o stăpânire de sine remarcabilă. iar acum, două penalizări practic într-un singur minut! mai ales când apărătorul Sergachev a fost eliminat temporar pentru o piedică involuntară, antrenorul Cooper a protestat destul de vehement. normal că degeaba. ăsta a fost momentul de care gazdele trebuiau neapărat să profite. nu te trezești foarte des în situația de a avea doi oameni în plus pe gheață într-o semifinală. deși aveau nevoie de gol ca de aer, newyorkezilor nu le-a ieșit practic nimic, chiar și în superioritate numerică. au tras de două ori la poartă, dar asta e mizilic dacă ne gândim că ar fi putut egala la 1. după aproximativ 3 minute, s-a derulat cel de-al doilea moment cheie: oaspeții și-au majorat avantajul. atacantul central Anthony Cirelli a primit o pasă lungă, a pătruns impetuos în zona defensivă a gazdelor și l-a executat pe Varlamov cu un șut printre picioare (in the five-hole, cum este denumită în jargonul hocheiștilor zona cuprinsă între apărătorile și patinele portarilor). mi-am spus în momentul ăla că totul s-a terminat pentru Islanders. părea de-a dreptul imposibil ca jucătorii gazdelor să-l învingă vreodată pe Vasilevskiy. dar în acest punct critic a intervenit caracterul metalifer al newyorkezilor. cu toate că se aflau la poalele unui munte, iar urcușul nu dădea semne că ar fi joc de glezne, n-au renunțat la luptă. mai întâi Jordan Eberle (care fusese destul de șters până atunci, și mă refer la întreaga serie) a înscris oarecum surprinzător cu un backhand la colțul scurt; spun "surprinzător" pentru că șutul nu a fost din categoria celor imparabile. finalmente, o breșă! din momentul respectiv, lucrurile s-au schimbat radical (hockey îs a game of momentum, remember?). a fost ca și cum cineva (sau ceva) le-ar fi injectat jucătorilor echipei Islanders o doză masivă de energie, limpezindu-le astfel mințile. meciul s-a deschis, cu ocazii de ambele părți.

în repriza a treia, goana după egalare a continuat. atmosfera creată de suporteri a fost pur și simplu magnifică. Islanders au cel mai frumos public dintre toate echipele calificate în playoff, end of story! it's not even close. nici astăzi, cu toate că la un moment dat calificarea părea improbabilă, nu s-au oprit din cântat și din scandat, ca la un meci de fotbal. n-aș spune că suporterii celorlalte echipe sunt mai puțin zgomotoși, dar își încurajează favoriții într-un stil nord-american (dacă mă pot exprima astfel), în timp ce fanii newyorkezi se manifestă sonor asemeni unei veritabile galerii britanice. impresionant. probabil că nu mai trebuie să insist asupra exaltării din tribune în momentul în care Mayfield a înscris golul egalizator. mayhem, nu alta. a fost suficient pentru a duce meciul în prelungiri. minunata dom'șoară Statistica, deja obosită după efortul semnificativ de concentrare, mi-a spus că din cele 24 de meciuri decise în prelungiri în actuala ediție a playoff-ului, gazdele s-au impus de 11 ori, în timp ce oaspeții au câștigat de 13 ori. hmmm, oare ce avea să însemne asta? suspansul nu a durat foarte mult, pentru că în minutul 1:08 al prelungirilor, Blake Coleman, extrema dreaptă a oaspeților, a pasat neglijent în propria zonă defensivă, Anthony Beauvillier, atent, a interceptat pucul și a șutat cu sete, lăsându-l pe Vasilevskiy fără replică. în tribune și pe gheață s-a declanșat fiesta. yesss, baby! n-ai cum să nu apreciezi risipa de energie a newyorkezilor. înverșunarea cu care s-au bătut pentru supraviețuire face onoare competiției în particular și jocului de hochei în general. calificarea în finală va fi decisă în meciul cu numărul 7. însă chiar dacă izbânda nu va fi de partea lor, newyorkezii și-au asigurat deja respectul iubitorilor de hochei de pretutindeni. asta poate că nu înseamnă foarte mult dintr-o perspectivă pur pragmatică, dar e de fapt enorm din punct de vedere emoțional și sentimental. în seara asta, Islanders a fost indubitabil echipa mai bună, câștigând pe merit (câteva cifre edificatoare, courtesy of the charming mademoiselle Statistica: s-au impus la șuturi cu 28 - 24, la lovituri (hits), cu 34 - 25, și au câștigat 58% din face-offs). not too shabby after a humiliating 0 - 8. if this is not proof of character, I have no clue what character means anymore.

Tampa Bay Lightning @ New York Lightning 2 - 3 in OT [game 6, series tied 3 - 3]

phil™ · **Joined:** Sun Apr 02, 2017 10:27 pm **Posts:** 220

06/24/21

Semifinals, Day 12

e sărbătoare la Montreal în noaptea asta (și în cele care vor urma, cu siguranță). în Las Pegas, ei bine în Las Pegas sunt convins că hocheiul e o simplă chestie exotică, încă o ciudățenie adăugată la lista lungă de alte ciudățenii a căror unică rațiune de a exista este showbiz-ul. îmi și închipui dialogul dintre un soț și soție veniți "să se distreze puțin" în Sin City de pe cine știe ce coclauri din State. what happens în Vegas stays în Vegas, baby.

el: "ia uite, dragă, ăștia au hochei aici. poți să-ți închipui, hochei? aici?"
ea: "whatever. da' nu ziceai că mergem întâi la Bellagio? de unde până unde ai scos chestia asta cu hocheiul? și, stai puțin, ăsta nu-i un sport de iarnă? știi tu, zăpadă, gheață, patine . . . că azi au fost 105 grade la umbră în Vegas."
el: "ei și tu acuma, nu cred că se joacă afară. ce mai contează, distracție să fie. hai să mergem, că n-am văzut în viața mea un meci de hochei adevărat. din câte știu, ăștia nici nu joacă într-o competiție reală. tu nu vezi ce scrie pe afiș? Las Vegas Golden Knights. parcă văd că bagă niște lupte de gladiatori sau ceva asemănător. ori poate wrestling, naiba să-i ia. oricum nu-mi pasă, show să fie. sper doar că au o mâncare decentă că mi-e o foame de mor. o să-mi comand două porții imense de hot dogs și câteva pahare de Bud, reci ca gheața, dacă tot suntem la hochei. hai iubi, că tre' să aibă și popcorn, ranch style, cum îți place ție."
ea: "ah, dacă au popcorn ranch style atunci nici nu se mai pune problema să refuz. dar promiți că mâine mergem la Bellagio?"
el: "absolut draga mea, promit tot ce vrei tu. hai, dă-mi un sărut."

pe când la Montreal pâinea se mănâncă pe hochei, și lumea tot nu se satură. oh, well.

cu vreo jumătate de oră înainte de meci i-am trimis un text splendidei dom'șoare Statistica: "sper că vii la mine să vedem meciul împreună." "ești sigur?" mi-a răspuns numaidecât. "că marți lucrurile s-au terminat cam prost." "oh, scuzele mele. a fost doar o supărare pasageră. în seara asta jur că nu mă voi enerva, ai să vezi." a sosit chiar pe când se intonau imnurile. era îmbrăcată într-o ținută business-casual (more business than casual) și avea un aer extrem de profesional. și-a extras carnețelul de notițe din diplomatul îmbrăcat în piele veritabilă și a început să turuie: "canadienii excelează în prima repriză. în seria asta, raportul șuturilor din prima repriză le-a fost favorabil, 14 la 3. dacă în seria împotriva echipei Colorado Avalanche, primele două linii ale cavalerilor au marcat un total de 21 de goluri, în semifinală, aceleași două linii nu au înscris niciun gol! de fapt, Golden Knights le-au marcat montrealezilor doar 11 goluri în primele 5 partide. din aceste 11 goluri, numai 4 au fost marcate de atacanți, restul fiind opera apărătorilor. procentajele celor doi portari sunt după cum urmează: 93.3% pentru Carey Price, respectiv 87.7% pentru Robin Lehner." hopa, am tresărit, se pare că antrenorul DeBoer joacă din nou la păcănele. și mi-a mai spus multe alte cifre și date, dar vorbea prea repede ca să rețin tot ce zicea. în plus începuse deja meciul și nu mă puteam concentra și la ea și la ecran.

prima repriză a fost destul de echilibrată, deși m-aș fi așteptat la mai multe din partea oaspeților, care evoluau cu cuțitul la os. sau poate își rezervaseră deja câteva terenuri de golf pentru weekend-ul următor. nu de alta dar trebuiau să se debranșeze finalmente de la tensiunea infernală a playoff-ului, alături de soții sau iubite, așa că gândul le era cu totul altundeva la ora aia. mă uitam la cum joacă și mi-am dat seama că arătau efectiv ca o echipă de duzină, fără nici cea mai mică urmă din acel magnetism inefabil (X factor, if you will) care separă echipele învingătoare de restul lumii. nimic de genul ăla, doar o colecție de jucători care dădeau impresia că se află pe gheața din Centre Bell mai degrabă din obligație decât dintr-o dorință efectivă. am avut un moment de iluminare: "băi, dar ăștia chiar nu au față de finaliști!" nu-i vorbă că și-au dat silința să rămână în joc cât mai mult, dar parcă ceva mai adânc și mai puternic decât toți la un loc se împotrivea cu îndârjire. ar fi vrut firește să se califice în finală, dar în același timp nu păreau convinși sută la sută că dispun de energia respectiv voința necesare pentru a o face. e greu de explicat din afară, și mai ales de către cineva care urmărește meciurile cu plăcerea pură a amatorului, dar cel puțin așa interpretez eu atitudinea și comportamentul jucătorilor, de pe gheață sau de pe bancă. iar cel mai resemnat (că nu găsesc un termen mai potrivit) părea să fie însuși antrenorul DeBoer. omul ăsta parcă a trecut printr-o operație de amputare a sentimentelor și emoțiilor cândva la începutul carierei sale de antrenor. sigur că e bine să fii cerebral, să-ți păstrezi cumpătul atunci când cei din jur își pierd complet capul, dar există momente critice într-un meci când jucătorii au nevoie de un impuls emoțional care să vină din direcția staff-ului tehnic. lucrurile nu merg întotdeauna cum trebuie, oricât de bine pregătit ai fi (ceea ce e absolut natural, la fel ca în viață), și atunci exteriorizarea emoțiilor devine nu doar legitimă ci obligatorie.

nici gazdele nu se poate spune că au strălucit. în prima superioritate numerică de care au beneficiat, n-au fost în stare să desfacă apărarea agresivă a cavalerilor. toate culoarele spre poarta lui Lehner fuseseră atent blocate. în minutul 8:52, oaspeții au avut o ocazie notabilă când au scăpat pe un contraatac doi contra unu dar acțiunea a rămas fără consecințe pe tabela de marcaj. primul gol a picat în minutul 14:06, pe când canadienii erau din nou în superioritate numerică. încercând să degajeze pucul din preajma propriei porți, Martinez l-a deschis "perfect" pe căpitanul Weber care a șutat imparabil. e dificil să te menții acolo sus când îți tai cu seninătate toate crengile posibile de sub picioare. mirobolanta dom'șoară Statistica mi-a comunicat, pe un ton aproape oficial, că era cel de-al treilea gol de power play reușit de Canadiens. cu toate că gafa lui Martinez le-ar fi putut zdrobi moralul și-așa fragil, replica oaspeților a venit fulgerător, după numai 48 de secunde (minutul 14:54). atunci, Shea Theodore a șutat din dreapta, iar Smith, infiltrat abil în careul lui Price, a deviat pucul în plasă.

raportul șuturilor în repriza secundă a fost 13 - 12 în favoarea canadienilor. faza reprizei s-a derulat însă în minutul 9:36 când Caufield (din nou juniorul Caufield!) l-a depășit în stil de mare jucător pe McNabb, s-a apropiat de poarta lui Lehner și a șutat senzațional la vinclul "scurt." la numai 20 de ani, băiatul ăsta are o maturitate și o inteligență hocheistică de invidiat. golul de azi a fost cel de-al patrulea din seria împotriva cavalerilor. la noul opus, al rușinii, se află Mark Stone, căpitanul echipei din Las Vegas. deși o grămadă de jucători din lotul cavalerilor au dezamăgit în semifinală, Stone face o figură aparte. în turul I, când Golden Knights i-au eliminat pe Minnesota Wild, Stone a înscris nu mai puțin de 4 goluri. în primele 5 meciuri ale semifinalei, Stone nu a reușit niciun gol (ba mai mult, a greșit decisiv la primirea unuia în meciul cu numărul 5). și când credeam că nu se poate mai rău decât atât, Stone a ținut să ne contrazică pe toți: în primele două reprize ale meciului 6 nu a avut nici măcar o tentativă de șut. repet, Stone este atacant de meserie (extremă dreaptă, ca să fiu mai precis). de fapt, în ultimele 8 reprize (din timpul regulamentar de joc), el a șutat o singură dată la poartă! toate aceste informații le-am primit gratis de la magnifica dom'șoară Statistica. după cum spune proverbul: în spatele fiecărui bărbat puternic se află o femeie inteligentă. sau era invers?

deși oaspeții au evoluat cu cel puțin o mână moartă în seara asta (vezi cazul Stone), ei au reușit totuși egalarea destul de rapid în repriza a treia (minutul 1:08). atunci Pietrangelo a șutat de la distanță iar Martinez (ca pentru a se revanșa după greșeala de la primul gol al gazdelor) a reluat în plasă pucul respins în față de Price. una din puținele scăpări, la propriu și la figurat, ale portarului canadian. a fost primul (și, după cum se vede, ultimul) meci al semifinalei în care atacanții cavalerilor au înscris toate golurile ! prin minutul 6 s-a derulat o fază care spune enorm despre modul indolent în care jucătorii din Las Vegas au tratat această serie. apărătorul Theodore l-a deschis "superb" din spatele liniei de fund pe un adversar (să fi fost Suzuki?), exact cum o făcuse Martinez în prima repriză, dar jucătorul canadian a ratat golul care i-ar fi adus pe cei din Montreal din nou în avantaj. reluările l-au arătat pe Theodore cum zâmbește relaxat atunci când îi explică probabil faza unui coleg. de parcă erau în timpul unui meci de pregătire unde gafele nu se contabilizează la fel ca într-o partidă oficială. you gotta be kidding me, right? la rândul său, Caufield a ratat șansa de a deveni eroul absolut al partidei în minutul 15:46 când a evadat singur pe contraatac dar nu l-a putut depăși pe Lehner.

în prelungiri, cavalerii puteau închide rapid meciul, dar Price a oprit incredibil șutul lui Pacioretty (minutul 1:28). după doar 11 secunde, Clotho, Lachesis și Atropos, cele trei zeițe eline ale destinului, s-au hotărât să pună capăt acestei șarade, pentru că era oricum doar o pierdere de vreme. astfel, după o fază de toată frumusețea, când pucul a circulat cu viteză pe traseul Gallagher, Denault, Lehkonen, ultimul a reușit să-l învingă pe Lehner la colțul scurt. game - set - match - șah - mat - bye, bye Vegas!

Montreal Canadiens au ajuns în finala Cupei Stanley după 28 de ani! în 1993 (apropo, ce făceați prin 1993?), au și câștigat trofeul în finala contra echipei Los Angeles Kings, la care evolua pe atunci legendarul Gretzky. a fost ultima oară când o echipă canadiană a câștigat Cupa Stanley! nu-i vorbă că echipele așa-zis americane sunt înțesate cu jucători canadieni. un exemplu elocvent este chiar Las Vegas: din cei 28 de jucători care compun lotul actual, nu mai puțin de 18 sunt canadieni, cei mai mulți dintre ei fiind piese de bază! până și antrenorul DeBoer e tot canadian. doar 4 jucători sunt americani get-beget. hah, take that Uncle Sam!

cât despre friptura de corb pe care a trebuit s-o consum datorită afirmațiilor hazardate după primul meci [când am prezis că cabalerii (!) din Las Pegas vor câștiga semifinala în 5 sau maxim 6 meciuri], pot spune că ar fi fost superbă dacă n-ar fi avut atâtea oase (mai multe chiar decât un crap).

Las Vegas Golden Knights @ Montreal Canadiens 2 - 3 in OT [game 6, MTL wins series 4 - 2]

nu mai am timp pentru revizii că e trecut de 1 noaptea la mine. sper că mâine. scuze pentru erorile (ororile?) care s-au strecurat mișelește în text.

PS: problem solved!

phil™ · **Joined:** Sun Apr 02, 2017 10:27 pm **Posts:** 220

06/25/21

Semifinals, Day 13

dacă mi-ar fi spus cineva că un meci de hochei care se termină cu scorul de 1 - 0 poate fi hiperspectaculos, i-aș fi zis pe șleau să mă lase în pace că bate câmpii. acum pot depune mărturie că acest lucru e posibil. dar totuși cum se poate așa ceva? anomalie, anomalie, dar s-o înțelegem și noi. păi, după cum se poate bănui, în primul rând portarii trebuie să aibă o evoluție aproape de perfecțiune, ceea ce nu e nicidecum de ici, de colo. se ia viteza mare a fazelor, dimensiunea redusă a pucului, respectiv traiectoria sa imprevizibilă, devierile de ultim moment din careu sau de la o distanță mai mare, plus alte variabile care nu pot fi definite întotdeauna cu precizie și se amestecă totul bine până nu mai știi care-i capul și care coada. chiar dacă le considerăm separat, fiecare din ingredientele de mai sus reprezintă un obstacol serios în calea desăvârșirii la care aspiră portarii meci de meci. combinate, ele dau naștere unui cocktail de-a dreptul mortal. chiar așa, oare câte meciuri de hochei s-au încheiat cu un scor nul? ei, acum să văd pe unde-o scoate cămașa exuberanta dom'șoară Statistica. că prea are răspuns la toate. pentru un bărbat veritabil, chestia asta poate fi în egală măsură intimidantă și frustrantă. căci cine are răspuns la toate, beneficiază întotdeauna de ultimul cuvânt. de multă vreme pândesc s-o prind în ofsaid cu ceva, dar e foarte greu. un țel probabil irealizabil. "einen Moment bitte," mi-a răspuns cu vocea ei ca un clinchet de clopoțel teuton, "că trebuie să caut răspunsul în baza de date." "baza de date" înseamnă de fapt carnețelul ei de notițe extrem de voluminos în care par să fie comprimate toate cifrele posibile și imposibile, de la originile hocheiului și până în prezent. eu sunt convins că acest carnețel minune are dimensiuni potențial infinite. fiindcă nu pare să existe o limită reală a creșterii sale în timp. se extinde mereu, ca universul. "hmm," a adăugat impetuoasa dom'șoară Statistica, "am o mică problemă cu motorul de căutare. e un blocaj din 2017 până în prezent. dar știu că un total de 352 de meciuri s-au încheiat 0 - 0 la sfârșitul celor 60 de minute regulamentare în sezoanele regulate din 1924 până în 2017." yeah, that was pretty impressive but still incomplete. în fine, se acceptă. să continuăm, deci. însă degeaba face portarul minuni, dacă apărarea din fața lui e, cum s-ar spune, șvaițer. și aici nu mă refer doar la cele trei perechi de apărători, ci și la componenții celor patru linii ofensive, care trebuie să știe să joace defensiv la nevoie. ideea principală care se desprinde din pasajul de mai sus este că, în comparație cu alte sporturi cum ar fi, de pildă, fotbalul, scorurile de 0 - 0 după epuizarea timpului de joc regulamentar sunt în hochei mult mai rare, mai ales în playoff, dar nu neapărat imposibile prin definiție.

și fiindcă în meciul din seara asta s-a înscris un singur gol, care a fost așadar nu doar golul victoriei ci și al calificării în finală, o să încep cu acel moment cheie al partidei. la începutul reprizei secunde, Islanders au intrat pentru două minute în superioritate numerică. pe când mai era puțin peste un minut din power play, s-a petrecut o fază ciudată. McDonagh, apărătorul echipei din Tampa, a respins pucul din zona defensivă spre centrul patinoarului. în cele din urmă, a fost preluat de Cirelli care a pornit într-o incursiune pe partea dreaptă. trei jucători ai oaspeților s-au grăbit să-l înconjoare pentru a-l deposeda. reamintesc că Tampa Bay avea cu un om mai puțin pe gheață în momentul respectiv. scopul urmărit inițial de Cirelli era de-a ține pucul cât mai departe de zona defensivă a echipei sale. probabil că așa au interpretat momentul și cei trei jucători ai lui Islanders. în zonă nu se mai găsea deocamdată nimeni altcineva, drept pentru care grupul celor trei s-a năpustit asupra lui Cirelli. ceea ce n-au realizat cei trei pe moment, fapt care s-a dovedit a fi fatal, nu doar pentru ei, ci și pentru întreaga echipă, a fost că Yanni Gourde, unul din atacanții centrali ai oaspeților a pătruns rapid pe gheață pentru a-și începe schimbul (un coleg de-al său se îndrepta deja spre bancă). în mai puțin de două secunde, Gourde a ajuns practic într-o poziție de șut ideală. Cirelli a sesizat numaidecât că echipa sa poate obține infinit mai mult din faza respectivă decât o banală menținere a posesiei, drept pentru care i-a pasat lui Gourde care era nemarcat în centru. șutul a fost imparabil. practic, istoria esențială a acestui meci s-a scris în maximum 5 secunde. de la începerea reprizei a doua trecuseră doar un minut și 49 de secunde. golul lui Gourde a fost cel de-al zecelea înscris în inferioritate numerică în meciurile cu numărul 7 din 1996 până în prezent.

prima repriză (mai ales în a doua jumătate a sa) a fost dominată, autoritar aș spune, de Tampa Bay. jucătorii echipei gazdă au dictat ritmul partidei. au șutat mult mai mult la poartă (în minutul 17:30, raportul șuturilor era de 12 la 3). la rândul lor, oaspeții s-au apărat bine și au atacat sporadic. având în vedere că ambii portari au atins deja vârful de formă, era evident că scorul final urma să fie strâns. după înscrierea golului, jucătorii lui Islanders au început să resimtă, pe lângă presiunea fizică, foarte tangibilă, și o presiune emoțională, la fel de palpabilă ca și cealaltă. întru totul justificat, dacă ne gândim că echipa care deschide scorul în meciul cu numărul 7 are 74,9% șanse să-l câștige. those are not very good odds for the other team. gazdele au continuat să atace în valuri ("they continue to turn up the heat," după cum s-a exprimat unul din comentatorii canalului canadian care transmitea partida), dar Varlamov a făcut unul din cele mai bune meciuri ale sale. lui i se datorează într-o mare măsură faptul că scorul a rămas atât de strâns pe durata celor 60 de minute. raportul șuturilor a ajuns 27 la 10 în minutul 16:15 al reprizei secunde, respectiv 27 - 12 la a doua pauză. toate cele patru linii ale echipei din Tampa funcționau la turație maximă. a fost pur și simplu o demonstrație de forță impresionantă. de-abia spre finalul reprizei au reușit Islanders să iasă din corzi, însă fără urmări pe tabela de marcaj din păcate (pentru ei). oaspeții au început repriza a treia într-o notă puțin mai optimistă, dar prognoza cu privire la calificare era destul de rezervată. măcar au reușit să restabilească întrucâtva echilibrul de forțe de pe gheață. cele două combatante s-au anihilat reciproc atât de eficient că în primele 9 minute ale ultimei reprize nu s-a înregistrat nici măcar un șut pe poartă. dar ritmul partidei a rămas la fel de antrenant și plăcut ochiului. cu toate că Islanders au forțat tot mai vizibil în ultimele 5 minute de joc efortul lor nu s-a dovedit a fi fructuos. antrenorul Trotz l-a retras pe bancă pe Varlamov pe când mai erau 2 minute și 18 secunde de jucat. probabil că Point s-a aflat pe gheață o bună parte a acestui interval, în încercarea de a egala măcar recordul lui Leach de 10 goluri în 10 meciuri consecutive de playoff. aceste ultime 2 minute din meci au fost printre cele mai intense pe care le-am putut vedea în ediția asta a Cupei Stanley. a fost ceva cu adevărat incredibil. cadența atacurilor, de-o parte și de alta, a atins cote paroxistice, în timp ce tensiunea căpătase o consistență s-o tai cu cuțitul. dar Tampa Bay e o echipă completă care nu se clatină cu una cu două. au terminat meciul fără să lase impresia că ar fi fost copleșiti. victoria (și calificarea) nu le-a fost pusă cu adevărat în pericol nici măcar în rarele momente când oaspeții au preluat inițiativa.

până și dom'șoara Statistica s-a lăsat cuprinsă de entuziasm. când vorbește de hochei, mi-a mărturisit mai de mult, trebuie să rămână imparțială, oricât de tumultoasă i-ar fi personalitatea. mi-a spus că din cele 9 meciuri cu numărul 7 pe care le-au disputat până acum, Tampa Bay au câștigat 6. din 2019, după ce au fost eliminați rușinos în chiar primul tur de către Columbus Blue Jackets (0 - 4 la partide), nu au mai pierdut două meciuri consecutive în playoff. iar Vasilevskiy demonstrează că este probabil cel mai bun portar din NHL la ora actuală. partida din seara asta a fost cel de-al patrulea meci decisiv din playoff în care nu a primit niciun gol (unul în 2020 și nu mai puțin de trei în 2021). în aceste patru jocuri, adversarii echipei din Florida au expediat un total de 98 de șuturi pe poartă.

finala mare începe luni seara. va fi un duel interesant pentru că niciunul dintre analiștii fenomenului hocheistic nu a anticipat saltul spectaculos realizat de Montreal. dar canadienii par să se simtă în largul lor pe poziția de outsideri. în toate cele trei serii pe care le-au disputat până acum au reușit să răstoarne surprinzător calculele hârtiei. dacă vor face același lucru în finala contra celor din Tampa, va fi o realizare demnă de o epopee. cât despre pronosticuri și alte chestii de genul ăsta, eu unul spun sincer m-am cam lecuit.

New York Islanders @ Tampa Bay Lightning 0 - 1 [game 7, TBL wins series 4 - 3]

phil™ · **Joined:** Sun Apr 02, 2017 10:27 pm **Posts:** 220

ca o avanpremieră la finala care începe marți dimineața foarte devreme (3 AM, ora României). câteva precizări și niște clipuri sehr interesante.

am avut zilele trecute o conversație extrem de instructivă cu un cunoscut despre seria dintre Las Vegas și Montreal. mă gândeam să scriu vineri un mic text în care să vorbesc despre trecerea incredibilă de la starea de grație la starea de greață, evident cu trimitere la cabaleri, dar convorbirea cu Manfred m-a făcut să-mi schimb puțin planurile. Manfred e un tip în carne și oase care a jucat hochei de performanță la vremea lui până la nivel de juniori (a fost campion al orașului Edmonton cu echipa la care evolua; mi-a spus că el și coechipierii lui se cunoșteau atât de bine încât puteau juca și cu ochii închiși), drept pentru care pun mare preț pe opiniile lui. omul a activat într-un cadru organizat, deci se pricepe cât de cât la sportul ăsta minunat. eu, pe de altă parte, n-am pus în viața mea mâna pe o crosă (deși am învățat să patinez, probabil exclusiv datorită faptului că locuiam chiar lângă patinoarul din Timișoara, unde mai nou tronează centrul ăla de afaceri). am fost tot timpul conștient, în așa-zisele mele cronici de pe forum, că pun accentul prea mult pe eșecul echipei din Las Vegas și mai puțin pe performanța canadienilor, which is not entirely fair. după cum se poate constata foarte simplu, teza subsemnatului este că nu neapărat Montreal a câștigat semifinala, ci că Las Vegas a pierdut-o. am încercat să-mi argumentez, așa cum m-am priceput, poziția. când m-am întâlnit cu Manfred, am fost foarte curios să-i aud părerea de specialist (mai specialist decât voi fi eu vreodată, for sure). zice Manfred, "ce mă bucur că au câștigat Canadiens. chiar au meritat să se califice." ha! zic, stai așa că aici e de mâncat o pâine. l-am rugat să detalieze. a reieșit în cele din urmă că Manfred vedea lucrurile cu totul diferit (ca să nu spun diametral opus) decât le vedeam eu. "păi," zic, "ce s-a întâmplat cu cavalerii? nu cumva s-au bătut singuri?" "în niciun caz," a fost răspunsul lui. cu alte cuvinte, succesul trebuie atribuit în primul rând antrenorilor și jucătorilor canadieni care și-au făcut temele de acasă cum se cuvine. i-am cerut să fie mai specific dar s-a scuzat că nu a urmărit toate meciurile seriei. nah okay, m-am gândit, s-a întâlnit orbul cu chiorul. n-am vrut, din delicatețe, să insist și să-l întreb câte meciuri a văzut exact, dar impresia mea este că, în tot ce mi-a spus, Manfred s-a referit la toate meciurile canadienilor pe care le urmărise în playoff-ul de anul ăsta, nu neapărat la semifinală. so, please take whatever he says with a grain of salt (just as you need to take everything I say with a grain of salt).

mi-a spus următoarele (eu îmi luam notițe exclusiv mintal ca să creadă că-s vreun ciudat). stafful tehnic al canadienilor, în frunte cu antrenorul Dominique Ducharme, au studiat cu atenție stilul de joc al cavalerilor, acționând în consecință. și-au dat seama de pildă că jocul de tranziție a celor din Las Vegas (în traducere: trecerea de la jocul defensiv la cel ofensiv) s-a bazat pe pasele lungi care le permitea jucătorilor să ajungă foarte repede în zona de atac. montrealezii au contracarat tactica asta adoptând un joc de pase foarte scurte, respectiv un pressing energic (forecheck & backcheck). au încercat de fiecare dată să taie elanul cavalerilor din fașă. s-au bătut eroic pentru fiecare puc, luându-și adversarii prin surprindere. stilul agresiv de joc al canadienilor a avut darul de a-i înfuria pe cavaleri, care nu se așteptau la o replică atât de viguroasă. cred că Manfred a mai menționat ceva dar memoria mea are o lățime de bandă tot mai îngustă astfel încât tot ce mi-a mai spus a luat-o de mult la vale pe apa Sâmbetei (mai ales că am vorbit cu el vineri după-masă). okay, okay, toate detaliile astea sună foarte tehnic și recunosc că o grămadă de subtilități tactice mi-au scăpat complet în timp ce vizionam meciurile. dar, în același timp, nu sunt foarte convins că remarcile lui Manfred fac referire exclusiv la partidele din semifinală. am văzut exemple foarte clare de indolență în jocul cabalerilor din Las Pegas, sesizate și de analiștii care au comentat meciurile în studio. iar nepăsarea e cu totul altceva decât iritarea. în plus, mi-e greu să cred că jucătorii din Las Vegas au căzut pradă propriilor nervi, mai ceva ca o echipă de amatori. la urma urmelor, fuseseră în stare să depășească un prag foarte critic în sferturi când au fost conduși cu 2 - 0 la partide de către o echipă care juca un hochei complet. ceva nu se leagă în toată povestea asta. probabil că adevărul e situat, ca întotdeauna, undeva pe la mijloc. am ținut neapărat să includ în discuția de aici și un punct de vedere semnificativ diferit de al meu tocmai pentru a atrage încă o dată atenția asupra faptului că eu nu sunt în ultimă instanță decât un diletant când vine vorba de hochei. sunt lucruri pe care le (și de care mă) prind până și eu (că doar privirile nu-mi trec prin ecran atunci când urmăresc un meci), dar sunt altele care rămân evident neobservate. în fine, e interesant ce se va întâmpla în finală. dacă teoria lui Manfred e corectă, atunci Montreal va fi probabil în stare să neutralizeze tactica Tampei la fel cum a procedat în toate cele trei serii precedente. în fiecare din acestea au pornit ca outsideri (mai ales în turul I și în semifinală), dar s-au calificat în cele din urmă mai departe. normal că Lightning e echipa mai valoroasă, dar la fel am crezut și despre cabaleri, Jets, respectiv Maple Leafs și uite unde am ajuns.

antrenorul Ducharme nu va fi prezent pe bancă la primele două meciuri (lipsește de câteva partide) pentru că are COVID-19. atacantul Joel Armia, una din piesele de bază ale montrealezilor, nu va face nici el deplasarea în Florida deoarece a fost plasat în protocolul ligii pentru COVID-19 (ceea ce nu înseamnă că e infectat; s-ar putea să fi fost doar în contact cu cineva testat pozitiv).

una peste alta, există toate premisele unei finale mișto. Tampa Bay au câștigat cupa de fiecare dată când i-au eliminat pe New York Islanders în playoffs. la rândul lor, Montreal și-au adjudecat trofeul suprem ultima oară când au evoluat în finală. contez evident, ca întotdeauna, pe sprijinul neprețuit al uluitoarei dom'șoare Statistica. "ascultă," i-am trimis un text, "trebuie să te îmbraci într-o ținută mai mai lejeră că săptămâna asta va fi un val de căldură toridă în Edmonton" (vom merge într-un crescendo amețitor: 33 de grade luni; 35, marți; 37, miercuri; 38, joi; călduri cum n-au mai fost prin partea locului de decenii). "ce vrei să insinuezi?" mi-a răspuns ea pe un ton a cărui temperatură mi-ar prinde bine în zilele și nopțile următoare. căcat, m-am gândit, asta e în stare să mă dea în gât la poliție pentru remarci cu caracter nepotrivit și alte alea. "îmi pare sincer rău," i-am scris instant, "dar cum crezi că mi-aș permite să-ți lezez în vreun fel demnitatea?" "hahaha, gotcha sucker!" mi-a ars ea numaidecât un rever cu tifla, "de când așteptam să-mi ceri una ca asta!" auauau. gata, îmi țin gura, că chestiile periculoase nu se scriu, se fac :oops:

.

așa că PE CAI, oșteni, și la răzbel. oops, sorry, wrong metaphor again! :mrgreen:

They Leave It All on the Ice [or ecstasy in slow motion]

1993 Montreal Canadiens Stanley Cup Run | 24 Together

Names on the Cup: Full Documentary Exploring Stanley Cup Stories [excelent și meseriaș, de văzut neapărat. when reality beats fiction.]

Stanley Cup Winning Goals (1933 - 2019)

enjoy, că merită.

phil™ · **Joined:** Sun Apr 02, 2017 10:27 pm **Posts:** 220

06/28/21

Stanley Cup Final, Day 1

de ce să mai merg în România când poate România să vină aici? am simțit astăzi, cred că pentru prima oară, aroma vegetației pârjolite de soare în timp ce planșeul căldurii comprima nemilos aerul încins asemeni unui piston. aer, aer, un regat pentru o gură de aer proaspăt, vă rog, ca scos de la frigider. dacă aș fi închis ochii, aș fi jurat că mă aflu pe o stradă oarecare din Timișoara. o senzație acută de déjà vu, ca atunci când ies din terminalul aeroportului "Traian Vuia" la sosirea în România. adevărul e că mie-mi ajunge o singură vară; n-am nevoie de încă una tolănită cu nesimțire deasupra celei care cu care m-am obișnuit de când locuiesc prin părțile astea. vara de deasupra e atât de grasă că cealaltă, aia normală, nici nu se mai vede, costelivă cum e, de sub munții de osânză care o îngroapă la propriu și la figurat. dacă ne-am pune toți locuitorii orașului, aproximativ un milion de perechi de plămâni, să tragem puternic aer în piept apoi să suflăm simultan în aceeași direcție, preferabil spre sud-est, poate, poate am reuși să urnim matahala asta de front atmosferic care se încăpățânează să rămână parcată deasupra capetelor noastre.

în seara asta scriu deci ca să uit de căldură.

când am ajuns finalmente acasă, ud leoarcă și făcut fleci de caniculă, cordiala dom'șoară Statistica era deja în fața televizorului. gura îi turuia de parcă ar fi prezidat o licitație. am întrebat-o cum a reușit să între în casă și mi-a răspuns, cu gura plină de cifre și date, că pereții, mai ales cei fabricați din placaj presat, nu reprezintă un obstacol. secretul ei. mă rog, am făcut un duș rapid și m-am așezat pe scaunul de la birou. o priveam cu coada ochiului. era îmbrăcată cu un costum deux-pièces elegant care se putea transforma, la nevoie, cu o singură mișcare, într-un zero-pièce extrem de îmbietor. dar să lăsăm. "la Montreal, pâinea se mănâncă pe hochei," mi-a spus enigmatic, "și cu toate acestea mai e mult până departe." "ce vrei să spui?" am întrebat-o sincer nedumerit. "eu pun la dispoziție date, nu interpretări," m-a repezit iritată. am dat să-i spun că propoziția cu tente sibilice care mă pusese în încurcătură semăna mai degrabă cu o interpretare decât cu niște date directe, obiective, dar am renunțat când i-am văzut mutra îmbufnată. am știut deîndată că se trezise în dimineața respectivă pe partea proastă (a ei sau a patului nici nu mai conta) așa că era mai înțelept să-mi văd de treaba mea. "scrie," mi-a poruncit scurt. "Montreal a condus sau a fost la egalitate în 84% din timpul de joc în această ediție a playoff-ului . . . procentajele celor doi portari sunt următoarele: Vasilevskiy a oprit 94% din șuturi iar Price 93,3% . . . echipa care a pierdut primul meci al finalei în ultimii trei ani a câștigat până la urmă trofeul" [mi-e rușine să recunosc, dar am verificat-o mai târziu și avea dreptate: în 2018, Washington Capitals au pierdut primul meci împotriva cabalerilor (quelle "surprise") cu 6 - 4; în 2019, St. Louis Blues au fost învinși în meciul de debut al finalei de către Boston Bruins cu 4 - 2, în timp ce anul trecut Dallas Stars le-au administrat celor din Tampa Bay o corecție s-o țină bine minte, 4 - 1]. wow, asta chiar mi s-a părut surprinzător, pentru că destinul pare să forțeze niște limite de bun simț aici (dacă nu de altceva). de obicei, echipa care câștigă primul meci al finalei, are șanse destul de mari (în jur de 75% sau așa ceva) de a cuceri Cupa Stanley. o asemenea anomalie, m-am gândit, nu poate continua prea mult. până la urmă, vrem nu vrem, sistemul își revine la normal.

interesant: din cei 6 jucători ai oaspeților aflați pe gheață la intonarea imnurilor, 5 erau canadieni (Gallagher, chiar din Edmonton), iar unul din Finlanda (Lehkonen). prin comparație, primul "șase" al gazdelor era puțin mai cosmopolit: 3 canadieni (Savard, Gourde, Goodrow), doi ruși (Sergachev și Vasilevskiy), respectiv un american (Coleman). o notă proastă, numai bună pentru oamenii "mici," acordată "suporterilor" din Tampa: au huiduit la anunțarea numelor celor șase hocheiști montrealezi care nu făceau altceva decât să-și reprezinte practic clubul pe gheață cât timp s-au cântat imnurile. very mature, indeed, Tampa people.

și a început show-ul. meciul a debutat cu o perioadă de tatonare, ca și cum fiecare echipă ar fi încercat să ia pulsul celeilalte. am remarcat totuși șutul lui Caufield (primul minut al partidei) și mai ales ocazia lui Gallagher din minutul 3:08 (sau pe-acolo). în primul sfert de repriză am văzut un joc purtat mai mult în zonele neutre de la mijlocul patinoarului, a cărui monotonie a fost "spartă" din când în când de câteva șuturi sporadice. parcă lipsea scânteia care să aprindă fitilul și să detoneze bomba. pe cuvânt că exact în timp ce-mi notam ideea asta ca să n-o uit cumva a picat primul gol. în minutul 6:19, Cernak, deschis în adâncime de Palat, a "pișcat" cu finețe pucul, suficient pentru a-l păcăli pe Price, 1 - 0. pas bon, pas bon, își spuneau probabil în sinea lor suporterii canadieni. dar faptul că s-au văzut conduși destul de devreme pe tabela de marcaj nu era ceva nou pentru ei. aici, amabila dom'șoară Statistica și-a ridicat brațul drept, semn că avea să-mi spună ceva. "echipa gazdă joacă cea de-a patra finală (au câștigat Cupa Stanley de două ori până acum, în 2004 respectiv 2020), în timp ce oaspeții sunt de departe cea mai galonată echipă din NHL. clubul a fost înființat în 1909 (fiind cel mai vechi din hocheiul profesionist sau amator mondial!). este totodată singurul club din ligă care datează dinainte de înființarea ligii. au câștigat Cupa Stanley de 24 de ori (cele mai multe trofee dintre toate cluburile care au activat sau activează încă în NHL). Eric Staal se află la a doua sa finală, după cea câștigată în anul 2006 cu Carolina Hurricanes în dauna echipei . . . oops, sorry, I didn't mean to hurt you."

Maroon, care a trecut și el prin Edmonton acum câteva sezoane, îmi displace tot mai mult. e un tip destul de masiv din punct de vedere fizic, nu lipsit de un oarecare talent, dar care văd că mai nou se ocupă de tot soiul de găinării (părerea mea), încercând ori de câte ori are ocazia să-și enerveze cu orice preț adversarii. nu se prea evidențiază pe partea de hochei (cel puțin nu în seriile recente), dar se ține mereu de cioace. astăzi îi "ciripea" ceva zâmbind în urechea unui jucător canadian, ca un papagal veritabil. sau poate că e chiar un papagal deghizat în hocheist. nu vreau să fiu rău, dar parcă n-a mai rămas decât gura din jucătorul care era altă dată.

am mai notat două eliminări de două minute fiecare, una dictată împotriva lui Goodrow (TBL) și una (fff ușor acordată) împotriva lui Chiarot (MTL). ambele situații de superioritate numerică au rămas fără rezultat pe tabela de marcaj. și cam asta a fost prima repriză. la pauză, binevoitoarea dom'șoară Statistica a remarcat că echipa din Montreal a încasat doar 5 goluri în prima repriză a celor 18 meciuri de playoff disputate anul ăsta. pas mal, dacă ne gândim cu ce șanse infime au pornit la drum. cât depre Tampa Bay, probabil că cea mai bună caracterizare a venit din partea unuia din comentatorii (sau analiștii?) canalului de televiziune canadian care transmitea meciul: "a white collar team" (traducere: o echipă cu jucători tehnici) "with a blue collar attitude when necessary" (traducere: care știe să-și "macine" adversarii la nevoie).

chiar la începutul reprizei secunde canadienii erau cât pe ce să egaleze cu un șut venit de la mare distanță (from downtown, cum îi tot aud pe comentatorii americani că se exprimă), care aproape că l-a prins pe Vasilevskiy pe picior greșit. ar fi fost un short-handed goal, care le-ar fi dat ocazia gazelor să-și guste propriul medicament (to get a taste of their own medicine). pe urmă s-a întâmplat ceva cu transmisia pentru că afișajul minutului și scorului a dispărut pur și simplu de pe ecran. habar n-am deci în ce minute au avut loc următoarele evenimente: bara lui Chiarot (șut năprasnic care l-a lăsat pe Vasilevskiy fără replică), intervenția providențială a lui Price, respectiv golul lui Blake Coleman de 2 - 0 (șut în dreapta lui Price). în minutul 8:58, Vasilevskiy a demonstrat într-un mod cât se poate de practic de ce e considerat cel mai bun portar din NHL atunci când a stopat șutul lui Weber, scăpat singur spre poartă. din momentul ăsta, jucătorii din Tampa au apăsat și mai tare pedala de accelerație astfel că Price s-a văzut nevoit să se evidențieze din nou, de data asta în fața lui Johnson. de partea cealaltă, Vasilevskiy a răspuns cu o intervenție salutară atunci când Josh Anderson s-a aflat la un pas de gol. duelul "la distanță" al portarilor constituie, exact cum mă așteptam, unul din momentele cheie ale finalei.

în minutul 17:40, Chiarot a aprins speranțele suporterilor canadieni când șutul său a fost deviat de două ori (de jucătorii gazdă) în drumul spre plasa porții lui Vasilevskiy. a fost, după cum avea să se dovedească ulterior, un simplu foc de paie pentru că repriza a treia le-a aparținut în totalitate gazdelor. după o perioadă de vreo câteva minute în care s-a jucat ceea ce aș putea numi "nondescript hockey" (o struțocămilă greu de definit), gazdele s-au desprins din nou prin Palat (minutul 2), care a profitat de o greșeală comisă de canadieni la linia albastră a adversarilor (de fapt, primele 3 goluri ale floridanilor au venit pe fondul unor greșeli individuale ale partenerilor de întrecere). Kucherov a majorat scorul la 4 - 1 în minutul 11:25 după un face-off pierdut de canadieni în propria lor zonă defensivă. amiabila dom'șoară Statistica a remarcat în acel moment că Montreal a mai încasat 4 goluri de două ori în primul meci: o dată în seria împotriva celor din Toronto, a doua oară în semifinala contra cabalerilor. voia să-mi sugereze oare, pe baza acestor pure coincidențe, că oaspeții păstrează în continuare șanse reale de a câștiga Cupa Stanley? nu știu. după cum mi-a spus chiar ea, nu se ocupă cu interpretarea datelor pe care le extrage din carnețelul ei atoateștiutor. pe când reflectam la chestiile astea, Stamkos a închis tabela de marcaj (în minutul 18:50) cu un gol dintr-un unghi destul de dificil, singurul pe care Price probabil că și-l impută.

tot în repriza a treia, au mai ieșit în evidență două faze: una, în urma căreia Gallagher s-a ales cu căpățâna spartă după ce Sergachev l-a împlântat efectiv cu freza în gheață, iar cealaltă, în care Yanni Gourde a încasat zâmbind și fără să clipească două directe în plină figură ca urmare a unei altercații cu masivul apărător Joel Edmundson. nimic ieșit din comun: doi jucători de hochei canadieni, de categorii complet diferite și din tabere opuse, care schimbă niște "amabilități" în timpul meciului.

ajuns la finalul textului, nu vreau să fac niciun pronostic pentru că m-am fript o dată cu friptură de corb. mai adaug doar atât: meciul cu numărul doi al finalei va fi definitoriu pentru Montreal. în semifinale, canadienii au fost capabili să revină spectaculos după dezastrul din primul meci. dacă nu vor reuși o performață similară în cea de-a doua întâlnire a finalei, le va fi infernal de greu să reechilibreze balanța seriei. mi-am adus aminte ce-mi spunea măiastra dom'șoară Statistica înainte de meci: "la Montreal se mănâncă pâine pe hochei dar mai e mult până departe." nu sunt sigur că știu ce a vrut să spună cu asta, dar are perfectă dreptate.

Montreal Canadiens @ Tampa Bay Lightning 1 - 5 [game 1, TBL leads 1 - 0]

phil™ · **Joined:** Sun Apr 02, 2017 10:27 pm **Posts:** 220

06/30/21

Stanley Cup Final, Day 2

n-auzisem în viața mea până ieri de cătunul numit Lytton din provincia vecină, British Columbia. dar de-acum înainte sătucul cu pricina, a cărui populație este fix 249 de locuitori, va rămâne definitiv în istoria Canadei for all the wrong reasons (voi explica imediat de ce). situat la confluența râurilor Thompson și Fraser, într-o vale care, deși nu poate fi caracterizată ca fiind bucolică, este totuși atrăgătoare în felul ei, Lytton a bătut zilele astea pentru a treia oară consecutiv recordul de temperatură all-time din toată Canada. duminică, au fost 46.1 grade; luni, 47.9; în timp ce marți, termometrele au dat să se spargă, atenție, la numai patru zecimi de grad sub cifra magică 50 (49.6)! that's insane. cu toate că Lytton este, în general vorbind, punctul cel mai cald din toată Canada, temperaturile de acest gen sunt absolut neobișnuite. recordul precedent data din anul 1937, când au fost înregistrate 45 de grade undeva în provincia Saskatchewan.

în Edmonton, au fost astăzi 37 de grade (la umbră, evident). asta înseamnă că în decurs de numai patru luni (februarie - iunie) variația de temperatură a fost de aproximativ 70 de grade Celsius. that's also insane. în afară de spațiile comerciale și clădirile de birouri, nu prea există aer condiționat. probabil că mai bine de 80% din locuințele din oraș sunt în această situație (estimez, nu am o statistică la îndemână). asociațiile de locatari din unele blocuri chiar interzic proprietarilor (prin așa-numitele condo bylaws) să-și monteze aparate de aer condiționat în locuință (nu mă întrebați de ce, habar n-am). la casă, un sistem performant (care e racordat la gurile de aerisire din fiecare încăpere) costă destul de mult (minimum $2500). cel puțin în zona unde locuiesc eu, o asemenea cheltuială nu se justifică. sunt veri în care mercurul termometrelor nici nu atinge 30 de grade. în anii mai călduroși, zilele cu temperaturi mai mari de 30 de grade pot fi numărate pe degetele de la o mână. hai să zicem că ajung la 7 sau 8, dar nu sunt niciodată consecutive. să spunem că te scobești de vreo 3000 de dolari, că nu e capătul lumii, dar o asemenea cheltuială chiar nu are sens din punct de vedere strict economic (luând în calcul raportul cost/beneficii). însă dacă lucrurile evoluează în direcția asta, mai mult ca sigur că aerul condiționat va deveni la un moment dat o necesitate și în Alberta, exact ca în România. în fine, vă puteți închipui ce căldură am în casă de câteva zile (iar faptul că fereastra de la dormitor e orientată spre vest, nu ajută deloc seara și mai ales noaptea când se presupune că vrei să te odihnești).

pe străzi, unde bitumul aproape că dă în clocot, soarele e atât de strălucitor, căldura atât de atotcuprinzătoare încât cele două își generează, în tandem, propria umbră. ai senzația că amiaza s-a extins la durata întregii zile. și, cu toate că vântul a suflat în rafale de până la 50 de kilometri pe oră în după-amiaza zilei de miercuri, masa de aer încins de deasupra orașului ("the heat dome"), nu s-a mișcat nici cu un milimetru din poziția comodă în care lenevește de vreo câteva zile. o purtăm deasupra căpățânilor pe-o mitră papală, mândri nevoie mare de onoarea ce ni se face. chiar nu mai înțeleg nimic din meteorologie.

aproape că nici nu am chef de hochei, iar scrisul la laptop este realmente o corvoadă. într-un an "normal," Cupa Stanley ar fi fost deja adjudecată la sfârșit de iunie, iar eu aș trândăvi la ora asta într-o cadă umplută cu apă (aproape) rece. dar COVID-ul lovește din direcții multiple și neașteptate. oh, well . . . iar dacă tot sunt osândit la chinurile gheenei aici pe Pământ, m-a apucat așa un dor să-mi încerc norocul cu imprevizibila dom'șoară Statistica. speram din toată inima, iertați-mi vă rog josnicia, să-i vină și ei canicula odată de hac. atunci, și numai atunci, aș fi avut îndrăzneala de-a o invita la un duș răcoros (sau poate dimpotrivă extrem de fierbinte) în doi. planul mi se părea imbatabil! când umbli fie și doar câteva minute prin 45 de grade de soare, te trec nu două ci nouă rânduri de transpirație. numai că nebănuita dom'șoară Statistica mi-a dejucat încă o dată planurile. a intrat pe ușă proaspătă ca un zefir astfel încât varianta dușului s-a prăbușit înainte de a lua niscai altitudine (atitudine?). oare prin ce canale aeriene se deplasa asemeni aeronavelor Concorde că arșița de afară n-o atinsese nici măcar cu degetul mic de la piciorul drept? sau poate că în loc de inimă poartă în piept un mic dispozitiv care emite neîntrerupt aer condiționat prin întregul aparat cardiovascular.

întârziase, așa că a intrat direct în miezul problemei: "echipa Tampa Bay Lightning a ajuns la 31 de victorii din totalul celor 44 de meciuri disputate în playoff-urile edițiilor 2020 și 2021. portarul Vasilevskiy și-a îmbunătățit procentajul într-un an cu aproape un punct, de la 92.7 în 2020 la 93.6 în 2021." "Vassy is a beast," am întrerupt-o eu, "he's such a monster. unbelievable he didn't get the Vezina last night." mi-a aruncat o privire absentă. "ce zici, sunt rușii un popor sentimental?" "cu siguranță," i-am răspuns contrariat, "rușii sunt un popor sentimental. dar nu văd legătura." "și cum îți dai seama că sunt un popor sentimental?" a continuat ea, fără să lase impresia că îmi sesizase confuzia sau că îi păsa de nedumerirea subsemnatului. "habar n-am," am spus, "nu m-am gândit niciodată la chestia asta." "pentru că plâng chiar și atunci când trag cu Kalașnikovul!" very clever, m-am gândit. very, very clever. îmi citise oare gândurile? avea super-puterea de a pătrunde în mințile muritorilor pentru a le trece în revistă procesele cognitive, de la cele mai neînsemnate până la cele mai substanțiale?

n-am mai avut timp de divagații pentru că meciul începuse între timp. "être ou ne pas être, Montreal, which one will you choose?" am exclamat din vârful buzelor, că doar nu era să rămân mai prejos decât intransigenta dom'șoară Statistica. a dus arătătorul la buze și mi-a cerut cu o mișcare energică a capului să urmăresc ostilitățile care se derulau pe ecran. și am avut ce vedea. canadienii au arătat mult mai bine decât luni. mai ales linia a treia Suzuki - Caufield - Toffoli a fost neobișnuit de activă. era și cazul. după cum îmi spusese incoruptibila dom'șoară Statistica, fiecare din cei trei jucători terminase meciul precedent cu un pasiv de minus 3. [explicație: când echipa adversă înscrie un gol, jucătorii care se află pe gheață la momentul respectiv primesc în dar un mic semn minus. invers, când unul dintre coechipieri marchează, colegii săi de pe gheață sunt cadorisiți cu un falnic +. la sfârșitul meciului se trage linie și se face puțină aritmetică: două minusuri și un plus, ca să folosesc un exemplu simplu, te duc la minus 1, șamd]. nu doar că oaspeții au știut să pună o presiune inteligentă pe adversar, nelăsându-i să-și desfășoare jocul obișnuit, dar au atacat și contra-atacat foarte periculos. doar prezența de spirit și forma fenomenală a lui Vasilevskiy au făcut ca scorul să nu ia proporții încă din prima repriză. Suzuki (scăpat singur spre poartă în minutul 2:24), Toffoli, Suzuki, Caufield (în răstimp de câteva secunde în minutul 7:54) au trecut pe lângă gol. cu toate că au beneficiat de o superioritate numerică dublă (4 minute) spre sfârșitul reprizei întâi, datorită eliminării temporare a lui McDonagh, canadienii tot n-au reușit să-l învingă pe portarul Tampei. parantetic, mi se pare de neînțeles decizia celor 31 de manageri generali din NHL de a-i oferi trofeul Vezina pentru cel mai bun portar al sezonului lui Marc-André Fleury, portarul cabalerilor, când Vasilevskiy joacă meci de meci în playoff la un nivel greu de egalat. echipa gazdă a fost și ea în superioritate numerică de două ori în prima repriză dar dominarea lor a fost sterilă. raportul șuturilor după scurgerea celor 20 de minute a fost 13 - 6 în favoarea canadienilor. asta în ciuda faptului că, după cum remarca neînduplecata dom'șoară Statistica, oaspeții au petrecut mai puțin timp în zona ofensivă decât adversarii lor (6:33 minute vs. 9:26 minute).

repriza secundă a fost foarte interesantă din mai multe puncte de vedere. Montreal și-a intensificat presiunea (după 25 de minute de joc conduceau la face-offs câștigate cu 52.6 procente la 47.4 procente). dar cei care au înscris, contrar cursului jocului, au fost gazdele prin Cirelli (minutul 6:40). golul mi s-a părut de rău augur. cu toate că fuseseră adeseori înghesuiți în propria zonă defensivă, jucătorii echipei din Tampa au găsit totuși o modalitate de a deschide scorul. m-am gândit că echipele cu adevărat solide reușesc să puncteze pe tabela de marcaj chiar și atunci când joacă prost. mai mult, Price ar fi putut apăra cu siguranță șutul de la distanță al lui Cirelli dacă nu ar fi avut câmpul vizual blocat de trei (!) coechipieri. regula jocului de apărare în hochei este foarte simplă: dacă nu ești pregătit să blochezi un șut prin orice mijloace (inclusiv folosindu-ți trupul drept scut), atunci dă-te la o parte măcar pentru ca portarul să poată urmări traiectoria pucului așa cum se cuvine. intangibila dom'șoară Statistica mi-a comunicat că, prin acest gol, Cirelli ajunsese la 5 puncte în ultimele 5 partide. în orice caz, e o chestie (ghinion?) să ai 22 șuturi pe poartă față de numai 8 ale adversarului dar să fii condus cu 1 - 0. din fericire, dominarea canadienilor s-a concretizat finalmente în minutul 10:36 când (același neobosit) Nick Suzuki a tras de la distanță iar pucul a găsit spațiul minuscul dintre apărătorile lui Vasilevskiy, 1 - 1. imediat după gol, oaspeții au mai avut două ocazii mari, dar prima oară Vasilevskiy a spus răspicat "достаточно!" iar a doua oară pucul s-a scurs pe lângă bara din stânga lui. se pare că șansa îi favorizează pe cei valoroși. apoi mie mi-a căzut netul (?!?) probabil din cauza caniculei. a durat vreo 5 minute până să-mi resetez televizorul. când au revenit imaginile, repriza a doua era pe final (pierdusem aproximativ 5 minute din meci). scorul era în continuare 1 - 1, dar raportul șuturilor se făcuse 29 - 12 în favoarea canadienilor (Vasilevskiy > Price, sau mai bine spus TBL > MTL). dominare, nu glumă. pe când mai erau nouă zecimi de secundă din repriză (!!!!!!!), Tampa Bay a marcat încă un gol împotriva cursului jocului. U.N.R.E.A.L. Goodrow a interceptat un puc jucat neglijent de Danault undeva la mijlocul patinoarului, a pătruns pe dreapta până aproape de linia de fund, i-a pasat prin fața porții lui Coleman care a înscris printr-un plonjon spectaculos. în momentul în care pucul a traversat linia porții, ceasul arăta 0.9 seconds left. what . a . bummer. chiar nu-mi dau seama ce psihic de oțel ar trebui să ai ca să poți depăși o asemenea lovitură în plexul solar. mi-am dat seama instantaneu, atunci și acolo, că meciul se sfârșise. mi se pare de o ironie (farsă?) sinistră faptul că cea mai bună repriză realizată până acum de Montreal în finală (apropo, după 40 de minute de joc, oaspeții conduceau la șuturi cu 29 la 13) a fost exact repriza în care canadienii au pierdut meciul cu numărul 2. din cauza a două goluri în care micile neatenții și-au spus apăsat cuvântul! dar poate tocmai în asta constă diferența de calibru dintre echipele de papagali gen cabalerii din Las Pegas și cele pe jerseele cărora scrie cu majuscule "WINNERS." după cum spunea unul dintre comentatori: "trebuie să tratezi fiecare schimb cu maximă seriozitate, chiar dacă se derulează în ultimele secunde ale reprizei sau ale meciului" câștigă cel care face mai puține greșeli, remember? în pauză, flamboaianta dom'șoară Statistica a menționat că ăsta era cel de-al șaptela gol înscris în ultima secundă într-o finală de Cupă Stanley. legendarul Gordie Howe a fost unul din jucătorii care au reușit o astfel de performanță în trecut.

repriza a treia a fost mult mai echilibrată. absolut de înțeles, având în vedere șocul psihic prin care trecuseră canadienii la finalul reprizei a doua. jucătorii din Tampa au prins curaj și au început să fie mai insistenți în atac. cât despre Montreal, Dumnezeu cu mila, că Vasilevskiy parcă își zidise poarta înainte de începerea seriei. și pentru că anti-show-ul (cel puțin din perspectiva montrealezilor) nu era încă complet, apărătorul Joel Edmundson s-a gândit să le ofere gazdelor o mână de ajutor prietenesc, așa ca în hochei. în minutul 15:42, i-a pasat neatent lui Petry din spatele propriei porți, iar Palat, răsărit ca din pământ din iarbă verde, a interceptat pucul și a îndeplinit simpla formalitate a introducerii sale în plasă (Price era ocupat să acopere celălalt colț). merde la puterea merde, vor fi exclamat suporterii canadieni! a fost după cum s-a exprimat comentatorul Craig Simpson (care a cucerit cu Oilers în 1990 ultima Cupă Stanley din palmaresul petroliștilor): "Montreal gave Tampa a freebie." trei greșeli, trei goluri. game ovăr, baby, and, dare I say, series ovăr? pentru că dacă meciurile următoare evoluează în aceeași notă, cine oare îi va mântui pre canadezi de la înecul cel mare? e ca și cum zeii ar fi făcut deja jocurile acestor jocuri cu mult înainte de începerea jocurilor, iar acum cele două echipe nu fac altceva decât să transcrie în realitate partitura pusă pe hârtie în spațiul aerian divin (chiar așa: oare zeii pe ce scriu când ne scriu viețile în ceruri ca pe-ale sfinților?).

okay, okay, Lightning a câștigat meciul ăsta cu multă șansă. aș putea spune chiar nemeritat. they stole this one from Montreal, for sure, and perhaps even muttered "merci beaucoup!" under their collective breath. Vasilevskiy și-a scos coechipierii din rahat de atâtea ori că nici nu mai e funny (la fel de adevărat, totuși, este faptul că jucătorii din Tampa și-au extras prestidigitativ de prin mâneci și revere loviturile mortale exact atunci când aveau mai mare nevoie de ele). dar șansa face parte din joc. unii ar afirma chiar că suntem, fiecare în parte, arhitecții propriului noroc. urmează cele două meciuri de la Montreal. din păcate, autoritățile medicale din Kebek au decis că doar 3500 de spectatori pot lua loc în tribunele arenei Centre Bell. asta deși canadienii i-au depășit pe americani la numărul persoanelor vaccinate cu cel puțin o doză. citeam zilele trecute că target-ul stabilit de președintele Biden de a avea cel puțin 70% din populație vaccinată cu prima doză până în 4 iulie, ziua națională a Statelor Unite, nu mai poate fi atins. în Canada, mai bine de 75% din populație a primit deja prima doză, cu toate că decalajul în primăvară față de State fusese imens. mă rog, pentru Montreal urmează acum (adică vineri seara, sâmbătă la 3 AM în România) un meci de foc și pară. au fost aduși (s-au adus singuri?) în situația de a fi condamnați să-l câștige. da, sunt conduși cu 2 - 0 la partide, dar în seara asta cel puțin au demostrat cu asupra de măsură că știu cum să-i țină în șah pe campioni. dacă își mai elimină din greșelile individuale sau colective, au șanse reale să reducă din handicap. ce se va întâmpla după aceea, nu știe nimeni și, într-un anumit sens, nici nu contează. one step at the time.

Montreal Canadiens @ Tampa Bay Lightning 1 - 3 [game 2, TBL leads 2 - 0]

o scurtă precizare despre rezumatele încărcate pe YouTube de NHL. când meciul se desfășoară în State, imaginile sunt preluate de la televiziunea americană care transmite partida (de obicei NBC Sports). pentru meciurile din Canada, se folosesc secvențe din transmisia postului canadian Sportsnet. eu urmăresc de obicei Sportsnet (deși am acces și la NBC Sports). dacă nu era suficient de clar până acum, textele subsemnatului au la bază imaginile și comentariile de pe canalul canadian. it may not seem important, but it actually is crucial.

HAPPY CANADA DAY, CANADA!

Politehnica Timisoara - forumul suporterilor

Hochei

Who is online