Politehnica Timisoara - forumul suporterilor

It is currently Fri Sep 24, 2021 6:03 pm




Post new topic Reply to topic  [ 114 posts ]  Go to page Previous  1 ... 8, 9, 10, 11, 12
Author Message
 Post subject: Re: Hochei
PostPosted: Sat Jul 03, 2021 11:21 am 
Offline
User avatar

Joined: Sun Apr 02, 2017 10:27 pm
Posts: 196
07/02/21

Stanley Cup Final, Day 3

o să încep prin a păstra un moment de reculegere în memoria cătunului Lytton, distrus în proporție de 90% de incendiile de vegetație iscate ca urmare a valului nemaiîntâlnit de caniculă din vestul Canadei și nord-vestul Statelor. ce ironie cruntă: o așezare umană (oricât de minusculă ar fi ea) să fie rasă de pe fața pământului exact în momentul în care a ieșit, fără voia ei, din anonimat. dacă ar fi să mă joc puțin cu cuvintele, deși nu e momentul cel mai potrivit pentru asemenea îndeletniciri extra-curiculare, aș spune, referindu-mă la Lytton, că a existat când n-a existat și nu mai există când există.

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

un termen s-a impus zilele astea în America de Nord cu iuțeala fulgerului (că tot se apropie furtuna în timp ce scriu acest text în care va fi de asemenea vorba de o echipă de hochei numită, ce coincidență dom'le, taman Fulgerul), și anume "heat dome." auzisem vag de el în trecut, dar nu-l puteam defini dacă m-ai fi întrebat cu ce se mănâncă. știam doar că e o anomalie meteorologică, la fel ca vortexul polar care-și face de cap iarna. azi-dimineață (vineri), am dat ca din întâmplare peste un articol în revista The Verge în care se găsește și o explicație pe înțelesul tuturor: "In short, a heat dome is a trap. It forms when high pressure in the upper atmosphere creates a sort of lid or cap that stops hot air from escaping, according to NOAA. As the air sinks back down to Earth, it compresses and heats up even more. The heat dome also blocks out clouds and storms, which might otherwise provide some relief from the sun’s hot rays. A heat dome also leads to longer and more intense heat waves because it creates a feedback cycle, according to Texas Tech University climate scientist Katharine Hayhoe. The hotter temperatures become, the stronger the heat dome gets, and vice versa." pentru cei curioși, articolul poate fi accesat aici. o foarte bună (și concisă) prezentare a fenomenului poate fi citită și aici.

acum, s-a făcut deja 10 seara, plouă "cu spume," cum se zice prin România. din fericire, cartierul în care locuiesc e situat chiar la periferia nordică a furtunii pe care o așteptam de atâtea zile (și nopți). departe, la nord de nordul furtunii, cerul e încă luminos, în timp ce spre sud are culoarea vinetelor coapte. la primii stropi de ploaie, am dat fuga pe terasa din spatele casei. "breathing, at last," m-am bucurat. va mai dura puțin până când se va răcori și sus la etaj, unde mi-am stabilit cartierul general, dar sfârșitul acestui infern pasager e aproape. se simte în aerul proaspăt de afară. din câte-mi dau seama, va fi o ploaie violentă și scurtă dar oricum binevenită.

now let's rewind the tape a little bit.

"hockey is hockey!"
"huh?" etern-fascinanta demoazelă Statistica a intrat val-vârtej pe ușă cu vreo 5 minute înainte de începerea meciului. afară, până și autobuzele transpirau de zor, însă nu ea. nu, inevitabila demoazelă Statistica era la fel de proaspătă ca întotdeauna.
"hockey is hockey, dear, what's so hard to understand?"

am preferat să nu răspund. tautologiile sunt printre cele mai periculoase capcane stilistice. pe de-o parte ești foarte tentat să le consideri ca fiind banale cercuri sintactice, fără ieșire. unii le-ar numi probabil cercuri vicioase. îndrăznește numai să intri în interiorul lor și vei ajunge foarte repede să te învârți în jurul propriei cozi. dar chestia asta li se întâmplă doar celor care, lipsiți de imaginație, rămân prinși, cu minte cu tot, într-un spațiu bidimensional. pentru că, privită mai îndeaproape, tautologia e o figură prin definiție tridimensională (sau poate chiar multidimensională). persoanelor îndeajuns de superficiale, ea le apare ca un simplu cerc. însă cei care sunt capabili de saltul inefabil care te proiectează instantaneu în miezul fanteziei, ei bine, lor li se înfățișează ca o spirală. dar chiar și pentru aceștia, pericolul nu s-a sfârșit, fiindcă spiralele pot fi, la rândul lor, ascendente sau descendente. crezi că urci pe trepte de aer, dar de fapt te afunzi într-un veritabil descensus ad inferos. astfel că am preferat să tac. dar tautologia prețioasei demoazele Statistica mi-a rămas împlântată ca o așchie imaterială în gând. poate că odată și odată voi reuși s-o descifrez.

"sper că ești odihnit în seara asta," a continuat ea, pentru că ne așteaptă multă treabă. îți vei lua notițe atent și în același timp cât mai alert, pentru că nu-mi place să mă repet." i-aș fi zis numaidecât vreo două, așa ca de la obraz la obraz, dar m-am abținut pentru că aveam nevoie de ea. relația noastră e una complexă, bizară. în niciun caz nu poate fi descrisă (și evident simplificată) folosind termenii opozițiilor binare. între timp, din ce se vedea pe ecran, jocul de lumini de după intonarea imnurilor era copleșitor. am remarcat imediat că antrenorul Ducharme revenise pe bancă, ceea ce mi s-a părut a fi, din mai multe motive, un semn bun. "istoric vorbind," și-a început show-ul omniscienta demoazelă Statistica, "echipa care conduce cu 2 - 0 la partide în playoff, are 87% șanse să câștige seria." damn, muntele care se ridica în fața canadienilor a devenit brusc foarte înalt și foarte abrupt. "sper că jucătorii nu se gândesc la procentajele astea înaintea sau în timpul meciurilor," i-am răspuns cu jumătate de glas, "pentru că ar fi foarte demoralizant." nici bine n-am terminat rostit fraza de mai sus că a picat primul gol. Jan Rutta, unul din apărătorii oaspeților, a găsit, de la distanță, vinclul porții lui Price. Anderson avusese de două ori șansa de a respinge pucul din zona sa defensivă dar nu s-a strofocat prea tare să câștige confruntările de la mantinelă. din nou, trei coechipieri i-au blocat lui Price câmpul vizual. dang, this is not what Montreal expected, m-am gândit. trecuseră doar 112 secunde din meci! "în playoff-ul actual, Tampa Bay a câștigat 14 din cele 16 partide în care a deschis scorul," mi-a comunicat sec operativa demoazelă Statistica. parcă simțea așa, o satisfacție deosebită să răsucească pumnalul în rană.

nici bine nu ne-am dezmeticit cu toții după gol, că s-a făcut 2 - 0 pe un power play al oaspeților. neincomodat de niciun adversar, undeva pe lângă linia albastră a gazdelor, Hedman a avut suficient timp să-și pregătească șutul. și l-a pregătit cum se cuvine: pucul s-a năpustit spre poartă cu viteza de 159,64 km/h. deși antrenorul Ducharme a cerut un time-out imediat după gol, la reluarea jocului au urmat câteva minute bune de derută totală pentru canadieni. se vedea de la o poștă că cele două goluri îi trimiseseră în corzi. le-au dat de la început cu tactica în cap, m-am gândit și eu ca tot omul. dar încet, încet gazdele și-au revenit. în minutul 7:36, Caufield a șutat năprasnic, însă bara l-a salvat pe Vasilevskiy (țevile alea vopsite în roșu aprins sunt cele mai bune prietene ale portarilor de hochei). parcă pentru a-mi ridica moralul, mizericordioasa demoazelă Statistica mi-a șoptit tandru în urechea stângă cum că "Montreal a înscris cel puțin un gol în trei din ultimele cinci partide." mda, remarca ei m-a făcut să mă simt de-a dreptul optimist. și totuși, după numai câteva minute, Danault, profitând de ieșirea riscantă a lui Savard din apărare, a luat o acțiune pe cont propriu, a pătruns vijelios în zona defensivă a oaspeților pe partea stângă și a șutat cu sete. pucul a lovit violent bara din stânga a porții lui Vasilevskiy, după care a intrat în plasă. golaaaazooo! aceeași bară care oprise hotărât bomba lui Caufield n-a mai putut face nimic de data asta. antrenorul Cooper și-a dat seama pe reluări că n-avea probabil prea mute șanse să conteste golul pe motiv de ofsaid, așa că tabela de marcaj s-a făcut 1 - 2 (minutul 11:16). eu am simțit cum un fior mi se scurge de-a lungul șirei spinării. are oare demoazela darul precogniției? văzuse ea golul lui Danault înainte ca el să devină realitate? scary stuff!

în orice caz, sala a înviat instantaneu, iar ritmul meciului a crescut amețitor. dar parcă tot Lightning a fost mai aproape (și încă de două ori) de a-și majora avantajul. documentata demoazelă Statistica mi-a arătat un tabel în carnețelul ei de notițe din care reieșea că Nikita Kucherov, extrema dreaptă a echipei din Tampa și concomitent arma letală a floridanilor, acumulase 126 de puncte în toate playoff-urile din carieră, cu numai 3 mai puțin decât Henri Richard, una din figurile legendare, nu doar a montrealezilor ci a întregii ligi (este jucătorul care a câștigat cele mai multe Cupe Stanley din toate timpurile, 11, record absolut în materie). iar când Sergachev a fost eliminat pentru două minute, vrednica demoazelă Statistica a luat cuvântul. "să vorbim puțin," mi-a spus, "despre power play și penalty kill." "okay," i-am răspuns, "dacă vrei tu." "Canadiens au înscris 10 goluri în cele 48 de power plays de care au beneficiat. în ultimele 6 partide de acasă, au fructificat 5 din cele 18 power plays pe care le-au avut. la rândul lor, jucătorii echipei oaspete au reușit să neutralizeze 25 din cele 27 de situații de inferioritate numerică în care s-au aflat." drept să spun, m-a cam luat cu amețeli de la atâtea cifre. cum Dumnezeu le poate stoca în memorie, fără să-și piardă mințile? în fine, cu toate că aveau un om în plus pe gheață, gazdele n-au făcut mare brânză în power play. au șutat de trei ori pe poartă dar degeaba.

repriza secundă a debutat aproape identic cu prima, în sensul că jucătorii oaspeți au înscris fulgerător două goluri (can you see what I am doing here?). mai întâi, Palat a profitat de încă o gafă a montrealezilor ("a șasea eroare fatală din serie" după cum a ținut să precizeze cu promptitudine expeditiva demoazelă Statistica), i-a pasat lui Kucherov (cui altcuiva?) care nu l-a iertat pe Price (minutul 1:40). apoi Johnson, scăpat împreună cu Joseph spre poarta adversă într-o situație de 2 la 1, a trimis pucul în plasă după ce Price respinsese inițial șutul colegului său de linie (minutul 3:33). la scorul de 1 - 4, antrenorul Ducharme a luat în serios ideea de a-l înlocui pe Price, dar a rezistat până la urmă tentației de a-și duce până la capăt intenția. evident că scorul a avut darul de a-i moleși bine de tot pe canadieni, drept pentru care neobosita demoazelă Statistica a preluat inițiativa. mi-a spus că Tampa Bay a câștigat nu mai puțin de 9 din cele 10 partide în care a reușit să înscrie 3 goluri. mi-a arătat de asemenea o statistică foarte interesantă. în turul I, disputat împotriva echipei Toronto Maple Leafs, montrealezii au fost la conducere timp de 119 minute și 6 secunde, fiind conduși timp de 105 de minute și 21 de secunde (echilibru evident). în turul II, când i-au masacrat pe Jets, au condus timp de 167 de minute și 32 de secunde, dar nu au fost conduși nici măcar o clipă. în semifinalele contra cabalerilor din Las Pegas, au condus timp de 129 de minute și 5 secunde, fiind conduși timp de 67 de minute și 6 secunde. în finală, cel puțin până acum, n-au condus nici măcar o secundă, dar au fost conduși timp de 109 minute și 47 de secunde (situație simetrică față de turul II). golul lui Suzuki, după o incursiune pe flancul drept (minutul 18:04), i-a retezat elanul demoazelei care probabil că ar fi continuat la nesfârșit cu cifrele ei. a fost unul din puținele goluri aiurea încasate de Vasilevskiy în ediția asta a playoff-ului.

în cea de-a doua pauză, analiștii emisiunii, prezenți la meci, nu i-au menajat pe canadieni atunci când au disecat fazele cele mai importante ale reprizei secunde. a reieșit cu destulă claritate că montrealezii continuă să se împuște în picior de câte ori au ocazia. insistenta demoazelă Statistica a ținut să producă încă un clasament pentru edificarea completă a subsemnatului (și anume al jucătorilor cu cele mai multe puncte realizate în două post-sezoane consecutive). a remarcat astfel că Nikita Kucherov a ajuns pe locul 5 cu 66 de puncte (34 în 2020 respectiv 32 în 2021). clasamentul se prezintă după cum urmează: 1. Gretzky 82 pct; 2. Lemieux 78 pct; 3. Gretzky 77 pct; 4. Gretzky 73 pct; 5 - 6 Kucherov / Gretzky 66 pct; 7. Gretzky 65 pct (nu degeaba i se spune the Great One).

în ultima repriză, s-au mai înscris 3 goluri, dar jocul a fost mai degrabă unul de uzură, care le-a venit oaspeților ca o mănușă. în minutul 15:19, Johnson a profitat și el de eroarea lui Gustafsson (a șaptea greșeală fatală din serie!), trecându-și în cont al doilea gol pentru 5 - 2. Perry a redus din handicap după numai 38 de secunde cu un șut dintr-un unghi foarte dificil (Price fusese deja retras din poartă pe principiul "totul sau nimic"). însă golul emblematic nu doar pentru meciul din seara asta, ci pentru întreaga finală, a fost înscris de Coleman în minutul 16:48. Price fusese retras din nou pe bancă pentru ca gazdele să beneficieze de un om în plus pe gheață, când Petry și Caufield au bâlbâit, în tandem, un puc în propria jumătate de patinoar, Goodrow l-a interceptat și i l-a pasat lui Coleman care a îndeplinit o simplă formalitate, 6 - 3. a devenit limpede pentru toată lumea, chiar atunci și acolo, că gazdele au pierdut deja finala. dacă în cele trei serii precedente, canadienii și-au depășit flagrant condiția, confruntarea cu o echipă solidă, experimentată și mai presus de toate sobră—în opoziție izbitoare cu las pegașii—a scos dintr-odată la iveală toate hibele pe care echipa din Montreal a reușit să le mascheze până acum cu măiestrie. ulciorul merge de două, hai de trei ori la apă, dar până la urmă se mai dă și el de-a berbeleacul când trebuie să se cațere pe o pantă cu declivitate prea mare, fără echipament de protecție. presiunea finalei pare că le-a întunecat aproape complet mințile canadienilor care au ajuns astfel în postura jalnică de a-și da cu stângul în dreptul și cu dreptul în stângul, ambele fiind deja făcute sită de propriile gloanțe. iar apoi, ca să fie siguri că treaba e oablă, își bagă unul altuia degetele cât mai adânc în ochi. singura necunoscută care mai rămâne de rezolvat acum din ecuația finalei este scorul la partide. un meci câștigat de montrealezi în situația actuală ar echivala cu o performanță notabilă. pe de altă parte, dacă Tampa Bay câștigă trofeul în meciul următor (un scenariu suficient de probabil), canadienii vor pierde pentru a doua oară Cupa Stanley în fața propriilor suporteri (prima oară s-a întâmplat în 1989, când Calgary Flames le-a suflat-o chiar de sub nas în arena din Montreal). ouch!

meciul cu numărul 4 se va disputa luni, 5 iulie, de la aceeași oră (8 PM EDT / 6 PM MDT / 3 AM în România).

Tampa Bay Lightning @ Montreal Canadiens 6 - 3 [game 3, TBL leads 3 - 0]

_________________
less is more . . . more or less.


Top
 Profile  
 
 Post subject: Re: Hochei
PostPosted: Tue Jul 06, 2021 11:10 am 
Offline
User avatar

Joined: Sun Apr 02, 2017 10:27 pm
Posts: 196
07/05/21

Stanley Cup Final, Day 4

se adună cam multe momente de reculegere. astăzi, înaintea meciului cu numărul 4 al finalei, spectatorii prezenți în sală au fost rugați să păstreze câteva secunde de tăcere în memoria lui Matti Kivlenieks, 24 de ani, portar (vreau să spun fost portar) în lotul echipei Columbus Blue Jackets, care și-a pierdut viața într-un accident aiurea exact de Ziua Independenței. inițial, când am citit știrea în cursul zilei de luni, se vorbea de un traumatism cranio-cerebral. accidentul ar fi survenit când Kivlenieks s-a repezit afară din hot tub în urma exploziei unei petarde. ar fi alunecat și s-ar fi lovit cu capul de o suprafață dură. mi-am adus aminte de căzătura mea pe gheață din februarie 2020 și drept să spun m-au trecut fiorii. după efectuarea autopsiei, a reieșit că lucrurile s-au petrecut puțin altfel. tubul care lansa petardele era plasat chiar lângă jacuzzi (cică ăsta e termenul corespondent potrivit dexonline). din cauze necunoscute, s-a înclinat nefericit și una dintre petarde l-ar fi plesnit pe Kivlenieks direct în piept. fostul hocheist a mai apucat să iasă din apă dar s-a prăbușit imediat după aceea. pentru că nu avea nicio rană evidentă la piept, prietenii care se aflau în zonă au presupus că s-a lovit la cap după cădere. autopsia a scos însă la iveală că nu era vorba de un traumatism cranio-cerebral. în schimb, Kivlenieks a suferit răni interne masive care i-au provocat până la urmă decesul. incredibil cât de stupide pot fi unele tragedii. îți vezi de treaba ta în jacuzzi, cu un pahar de bere în mână, și în secunda următoare te trezești că ai murit de-a binelea. RIP Kivlenieks.

iar alții, care sunt cu un picior și trei sferturi într-o groapă care e surpată și ea într-o groapă mai mare, îngropată la rândul ei într-o altă groapă cu mult mai mare, nu se dau duși de nicio culoare. că a patra groapă e întotdeauna mortală. dar trebuie s-o spun pe șleau: cei care trebuiau să le dea bobârnacul final ălora cu piciorul trei sferturi în groapa a treia nu s-au agitat foarte tare în sensul ăsta. de atât mai era nevoie, de un bobârnac. un simplu bobârnac și ăialalți s-ar fi prăbușit cât erau ei de mari și de lați în ultima groapă care s-ar fi închis pentru totdeauna deasupra lor. cea de-a patra groapă e mereu pregătită să-și primească oaspeții. are pereții pavoazați frumos cu niște diplome de mucava și medalii de tinichea calitate a-ntâia. dar se pare că există o penurie serioasă de bobârnace pe piața mondială, exact când ai mai mare nevoie de ele. ce chestie, dom'le. așa că ne vedem în continuare de treabă, unii pe gheață, alții în fața ecranului și după aia la laptop. că ziceam, dă doamne să se termine în seara asta, că și-așa nu mai contează. și fără prelungiri, doamne, dacă se poate. niciuna din cele două rugi nu-mi fu ascultată. asta e, ne continuăm marșul spre victoria finală, fieștecare pe unde dorește. dar pe mine unul mă doare curul de la atâta stat pe scaun, înțelegeți? nu mă doare-n cur, cum s-ar spune plastic, ci mă doare curul de-a dreptul, la modul ăla cât se poate de literal. e o diferență, nu-i așa? că dacă te doare-n cur ce-ți mai pasă (fiindcă nu se spune oare că te doare-n cur atunci când chiar nu-ți pasă?). însă când te doare curul, eee, atunci e cu totul altceva. atunci începe să-ți pese. îmi mut centrul de greutate de pe-o jumate de cur pe cealaltă, dar durerea e mai deșteaptă decât prevede STAS-ul, "ha, tu chiar crezi că mă fraierești așa ușor?" am încercat și eu, ce să fac, n-am dat cu parul. mă bucur doar că vaccinul de mâine (pardon, azi) nu e în dos. apropo, la primul randevu, dl. Pfizer a fost destul de delicat: mi-a tras un pumn zdravăn în umăr și cu asta basta. nici să dorm n-am putut pe partea aia vreo două nopți, dar în rest, nimic. nu vreau să mă gândesc ce are musiu în repertoriu pentru a doua întâlnire. că tot mai bine să-ncap pe mâna dumnealui decât să dau ochii cu d-na Moderna. sau . . . ?

whew, ce bine mă simt acum că mi-am vărsat toți nerrffii aici.

speram să se termine totul în seara asta, dar n-a fost să fie. "tu chiar vrei să scapi de mine?" m-a luat din scurt surprinzătoarea demoazelă Statistica. nici nu observasem că stătea în picioare chiar în spatele meu. "am niște vești excelente, dacă te interesează," a continuat pe un ton mai conciliant. și-a scos carnețelul supraponderal din geanta aia elegantă în care mi-ar plăcea să-mi arunc voyeuristic privirile. exact, oare ce s-o fi găsind prin geanta indubitabilei demoazele Statistica? știu că are o slăbiciune oarecare pentru un anume domn, pe numele său Analiticul Avansat, dar când am vrut să aflu mai multe detalii mi-a răspuns pe un ton ce nu admitea replică—citez din memorie: "why don't you shut up already!"—că e o relație exclusiv de serviciu. aș fi tăcut, normal, dar nu e vina mea că o dom'șoară care se îndeletnicește cu chestii atât de prozaice precum cifrele, datele și procentajele să fie atât de . . . atât de . . . atât de (mă scuzați dar nu găsesc cuvântul), atât de . . . sexoasă (nah, c-am spus-o!). dacă ar fi după mine, aș angaja pe postul ăsta doar mutre acre, vidate de orice șarm, cu dinți de viplă și peruci coafate după moda anilor 80. măcar atunci aș putea fi atât de productiv că mi s-ar spune "stahanovistu'." exact, aș lucra din greu în loc să visez pereții verzi cum aleargă departe pe cai.

"deci scrii?" "scriu, scriu, dar nu știu ce anume să scriu." "păi, ca orice bărbat respectabil, scrii ce-ți dictează femeia!" "și ce anume îmi dictează fomeia?" "Statistica spune că Montreal a câștigat 7 din ultimele 8 meciuri de acasă în care s-a aflat în pragul eliminării." you don't say. numai că poate eu n-aș vrea să câștige Montreal. asta n-am zis-o cu voce tare, am gândit-o doar. "iar Tampa Bay este cea de-a 28-a echipă din istoria NHL care conduce în finală cu 3 - 0 la partide." serios? atât de multe? dar dacă asta afirmă cutezătoarea demoazelă Statistica, de bună seamă că așa trebuie să fie, end of story! după care am început să privim mai atent meciul. amândoi. în debutul întâlnirii, Lightning a fost echipa cu șuturile (6 - 0 după numai 5 minute; 8 - 0 după 7 minute și 44 de secunde) și ocaziile, în timp ce Montreal se ocupa cu plimbatul pucului de colo, colo. de parcă nu le-ar fi păsat că întreaga suflare hocheistică din Canada își dorea cu ardoare ca o echipă din țara care a dat lumii jocul de hochei să-i nimicească pe imperialiștii ăia de yankei (ale căror echipe sunt formate cam 60% tot din canadieni). cum titra cu majuscule pe prima pagină, în ediția de luni, ziarul Edmonton Sun: "Now or Never." auzeam ca prin apă că mirabila demoazelă Statistica îmi spune ceva, cum că Montreal câștigase 5 din ultimele șapte meciuri cu numărul șapte (dintre care patru în prelungiri). păi stai, nene, că ăștia n-au câștigat nici măcar unul în finală, cel puțin până acum, și se gândesc deja la al șaptelea? that's slightly optimistic. sau poate era doar o încercare a demoazelei de a mă înveseli un pic la suflet.

și uite așa am ajuns în minutul 14, când raportul șuturilor a atins un prag suprarealist: 11 - 1. evident, în favoarea oaspeților. dar ceva părea schimbat față de meciurile precedente. lipsea ceva, și anume determinarea. probabil că la ședința tehnică de dimineață, antrenorul Cooper le spusese jucătorilor ceva de genul, "băieți, jucăm dar nu forțăm. dacă batem astăzi e okay, luăm cupa și-o tundem înapoi în Florida. dacă dimpotrivă luăm bătaie, nu-i mare pagubă; îi snopim oricum în meciul următor de acasă, așa ca să fie și fanii de față. că ar fi culmea să câștigăm două trofee în doi ani consecutivi și nici una din victorii să nu fie în fața suporterilor. nu zic bine?" "bine zici, șefu'," au murmurat aprobator jucătorii, "jucăm dar nu forțăm." și cu tactica asta mega + supra de n-ai aer s-au văzut conduși pe tabela de marcaj pentru prima oară în finală. canadienii au înscris prin Josh Anderson (minutul 15:39), la la doilea șut pe spațiul porții! raportul al șuturi devenise în momentul ăla 11 - 2. mamă, mamă, ce tactică "fertilă!" dar știu ei ce fac, nu? "Montreal a câștigat 11 meciuri din cele 13 în care au deschis scorul," mi-a murmurat demoazela în urechi, iar eu m-am prefăcut că sunt entuziasmat. când Edmundson a fost eliminat 2 minute pentru slashing, a ținut să-mi precizeze că din cele 53 de penalizări primite, Montreal a scăpat cu fața curată în 48 din ele (ceea ce tradus în procentaje face 91%). deci au un penalty kill unit valabil, mi-am spus. (și) așa se ajunge până în finală. la rândul lor cei din Tampa marcaseră 22 de goluri în cele 60 de superiorități numerice de care beneficiaseră (38%). au mai fost câteva faze pe care mi le-am notat sârguincios în fișa meciului dar e prea târziu ca să intru în detalii.

la prima pauză, moderatorul emisiunii de pe Sportsnet l-a avut invitat pe Gary Bettman, șăfu' ăl mare de la ligă, care a apărat arbitrajele din actuala ediție a playoff-ului în declarații lipsite de orice echivoc. mda, că doar nu erea să-și dea cu tesla în alea două din pantaloni (în ideea că le mai are pe ambele intacte la vârsta lui, no disrespect).

în repriza a doua, papagalul Maroon a primit ceea ce căuta, o eliminare de 2 minute. dar a reușit să-l tragă după el și pe Edmundson (chiar nu știu cine a fost sursa problemei, dar îl bănuiesc pe papagal). după aia a fost rândul oaspeților să rămână în inferioritate numerică (Point eliminat pentru high sticking). moment în care neobosita demoazelă Statistica a intervenit din nou: "Montreal au marcat doar 10 goluri în cele 49 de power plays, ceea ce reprezintă un procentaj de 20%." băi dar de unde le scoate cu atâta dezinvoltură, m-am gândit disperat, exact cum extrag iluzioniștii iepuri, unul după altul, din jobene. "păi nu de asta m-ai chemat la tine," mi-a spus ea candid, ca și cum mi-ar fi citit gândurile, "să-ți fiu de folos?" dar, dacă stau să reflectez puțin, există atâtea alte moduri în care ar putea să-mi fie de folos, unele cu mult mai plăcute decât insipidele astea de cifre, date și procentaje.

poate, poate odată, dar numai după încheierea programului. până atunci, muncă și iar muncă!

"stai așa, că am găsit ceva interesant," a exclamat temeinica demoazelă Statistica, cu fața radiind de fericirea datoriei duse la bun sfârșit. "fii atent la câte goluri a încasat Montreal în răstimp de 10 secunde după ce au pasat la adversar (turnover): 9 goluri în cele 7 meciuri cu Toronto; 3 în seria împotriva celor din Winnipeg; 1 de la cabalerii din Las Pegas (că ăia chiar că au fost niște fraieri care n-au știut nici să fructifice cadourile primite pe tavă); respectiv 9 în finală, doar în primele 3 meciuri (ceea ce reprezintă un 'progres' remarcabil față de seriile precedente"). nah da, asta chiar era o informație valoroasă, fiindcă explica în mare măsură măcelul din ultima fază a competiției. și după ce s-au mai petrecut una, alta (inclusiv o bară a lui Hedman, a doua a serii pentru echipa oaspete), floridanii au egalat ca urmare a unui atac fulgerător în 2, când McDonagh i-a pasat în spate, cu o mișcare de adevărat maestru, lui Goodrow care a înscris fără probleme (minutul 17:20). "Montreal a câștigat toate cele patru partide în care s-a aflat la egalitate după două reprize, în timp ce Tampa Bay a pierdut singurul meci în care scorul la a doua pauză era nedecis," a punctat ca un boxer luminoasa demoazelă Statistica. "DESTUL!!!" am explodat, "ajunge, nu mai rezist, încetează pentru numele lui Dumnezeu! mai nou, când urmăresc un meci de hochei, nu mai văd fazele ci doar cifre, cifre, cifre. am ajuns să scriu (încifrat) cifre, să visez cifre, să fiu obsedat pur și simplu de cifre." a făcut bot, și-a împachetat cu grijă carnețelul ei faimos și s-a făcut nevăzută. m-am simțit dintr-odată validat ca mascul, deși o voce mică din interiorul craniului îmi reproșa indelicatețea de care am dat dovadă (cred că termenul folosit a fost de fapt "mitocănia"). în fine, pe ecran suspansul continua să-și facă de cap, dar nu neapărat într-un mod foarte spectaculos. de unde până unde atâta tensiune dacă una din echipe trata cu lejeritate meciul din varii motive. în minutul 8:48 al reprizei a treia, Romanov a înscris cu un șut de la distanță (primul său gol din playoff, ever), semn că până și vulturul de Vasilevskiy își lăsase garda puțin mai jos ca de obicei. după fix trei minute, papagalul Maroon a reușit finalmente să-l bage (pe Mr. Puck) în ațe, după o pasă de la Kulak. a fost unul din rarele momente în care și-a pus penele deoparte, amintindu-și că ocupația de bază e cea de hocheist nu bufon.

la 2 - 2, prelungirile deveneau tot mai probabile, în ciuda disperării subsemnatului. pe când mai rămăsese aproximativ un minut și foarte puțin de jucat, Shea Weber l-a umplut involuntar de sânge pe Palat (ce mai, l-a bărbierit puțin cu crosa), imprudență care l-a costat o eliminare de 4 minute (double minor penalty). am fost convins că Tampa Bay va reuși să închidă meciul, seria, finala, și competiția în superioritatea numerică primită cadou de la adversar. dar și-au bătut joc de avantajul ăsta. au atacat cu frâna de mână trasă. a fost atât de evident că până și eu mi-am dat seama de ce se întâmplă. forțați să spună și ei ceva, comentatorii ridicau în slăvi apărarea agresivă (?) a gazdelor. agresivă, desigur, dar asta numai pentru că Tampa Bay nu a evoluat cu aceeași încrâncenare ca până acum. mai că-ți vine să crezi că și-au dorit meciul cu numărul 5 mai abitir decât cei care se găseau pe patul de moarte (Montreal). speculez, firește, dar chiar nu am alte explicații pentru misterioasa lipsă de vlagă a oaspeților. în pauza dinaintea prelungirilor, inconsolabila demoazelă Statistica mi-a trimis un text laconic. eram convins c-o să-mi spună pa și pusi la nerevedere, dar a preferat să rămână o profesionistă veritabilă până la capăt. mi-a comunicat textual că ultima echipă care a câștigat finala în patru meciuri a fost Detroit Red Wings în 1998 (în dauna celor de la Washington Capitals).

prelungirile au fost din fericire concise. mai întâi, Montreal era să înscrie în inferioritate numerică prin Suzuki ("au marcat 9 goluri short-handed în sezonul regulat; e specialitatea lor," mi-a mai trimis un text scurt și la obiect de la distanță demoazela). imediat după faza asta, Anderson i-a făcut fericiți pe toți, coechipieri, fani, adversari, etc. (cu excepția notabilă a subsemnatului), atunci când a înscris golul de aur.

miercuri seara (joi în România) vom vedea dacă teoria mea se verifică. anticipez o bătută cu strigături. vă las pe voi să ghiciți cine vor fi bătăușii și cine încasatorii. dar, hey, ce știu eu din jocul de hochei.

bam bam et bonne nuit.

Tampa Bay Lightning @ Montreal Canadiens 2 - 3 [game 4, TBL leads 3 -1]

_________________
less is more . . . more or less.


Last edited by phil™ on Sat Jul 10, 2021 8:13 pm, edited 1 time in total.

Top
 Profile  
 
 Post subject: Re: Hochei
PostPosted: Thu Jul 08, 2021 10:47 am 
Offline
User avatar

Joined: Sun Apr 02, 2017 10:27 pm
Posts: 196
07/07/21

Stanley Cup Final, Day 5

chiar nu știu cu ce să încep. nu vreau să mă lungesc, dar tentația e foarte mare să ajung iar la bla-bla-bla. recunosc: îmi place bla-bla-bla-ul. actually, bla-bla-bla is my middle name. de exemplu în după-masa asta (la ora la care scriu e încă miercuri, 7 iulie), când mi-am încălecat bidiviul de metal și cauciuc (ezit să spun "aluminiu" pentru că nu e o bițiglă scumpă) ca să vin acasă de la birou, parcă lipsea ceva din peisaj. dar ce anume putea să lipsească? ah, da, masca dom'le, masca. băi, e o chestie cu măștile astea, nu știu dacă v-ați dat seama. după atâtea luni de purtat non-stop (mă rog, în spațiile publice și la birou în ceea ce mă privește), măștile au devenit practic părți componente ale fețelor noastre. senzația de apartenență la propriul chip e atât de intensă încât atunci când nu te mai constrânge nimeni s-o porți în acele situații în care era până mai ieri era obligatorie, ai sentimentul că ceva (îți) lipsește, că ești incomplet. mai mult decât atât, nu poți scăpa de gândul că te faci vinovat de violarea etichetei. de parcă, și-mi cer scuze pentru analogia nedemnă, ai fi plecat de-acasă fără chiloți (sau doar în chiloți). chestia asta nu are nimic de-a face cu meciul despre care voi face vorbire mai jos, dar adevărul este că îmi lipsește ceva cu care mă obișnuisem atât de mult încât mi se părea că-mi aparține în totalitate. însă nimeni, și subliniez cuvântul "nimeni," nu-și poate revendica dreptul de proprietate asupra de-sine-stătătoarei demoazele Statistica, fiindcă la ea mă refer aici. ea nu este (și nici nu poate fi, întrucât o asemenea împrejurare ar constitui nici mai mult nici mai puțin decât o contradicție în termeni), ea nu este așadar posesiunea nimănui, cu excepția, firește, a ei înseși. ca orice entitate pe deplin autonomă, demoazela Statistica își este sieși stăpână. iar cine nu pricepe acest truism, este expediat fără prea multe explicații adiționale la plimbare. i-am trimis un text scurt înainte de meci invitând-o ca de obicei să-mi țină companie dar, pentru prima oară și întâia dată, nu mi-a răspuns. tăcerea ei m-a rănit profund. mi-am dat seama că, deși e greu (la deal) cu demoazela Statistica, este infinit mai dificil (la vale) fără ea. să mi se întâmple mie una ca asta, taman în ziua în care s-ar putea decide soarta cupei Lordului Stanley . . . cu ce i-am greșit ca să merit un tratament atât de deplasat, o pedeapsă atât de disproporționată? mister adânc.

deoarece timpul nu are niciodată răbdare, meciul a început la ora stabilită. am trecut, atunci la 6 seara, printr-un mic episod de iluminare: orice echipă joacă exact atâta cât îi permite adversarul. una din echipe preia inițiativa și dictează ritmul partidei. atunci când valorile jucătorilor care se confruntă pe gheață sunt apropiate, inițiativa trece, câteodată cu repeziciune, dintr-o parte în cealaltă, țelul evident al fiecărei combatante fiind s-o păstreze cât mai mult. problema finalei din acest an este că există un decalaj valoric indiscutabil între cele două echipe care își dispută trofeul suprem. lucrul ăsta s-a văzut mai cu seamă în partidele 1 și 3. dar chiar și în meciul al doilea se poate spune că tot plusul de valoare al Tampei (sau minusurile celor din Montreal, ceea ce e același lucru) a înclinat balanța în favoarea floridanilor. cluburile cu adevărat puternice găsesc o modalitate de a învinge chiar și atunci când evoluează mai modest (comparativ cu propriile standarde). bazat pe ceea ce văzusem în meciurile și seriile precedente, nu am avut prea multe îndoieli cu privire la câștigătoarea din ediția 2021. dar evident că nu e prea indicat să te hazardezi în previziuni pentru că există loc întotdeauna pentru surprize. calificarea canadienilor în finala competiției reprezintă în sine o surpriză. excepțiile de la regulă sunt posibile până la un anumit punct, dar odată trecut de acel moment critic, orice sistem tinde să se auto-regleze din mers, intrând pe un făgaș mai mult sau mai puțin previzibil. până la urmă cred că asta a și fost intenția celor care au gândit sistemul actual de desfășurare al playoff-ului din NHL (cel mai bun din șapte partide), anume de a atinge acel echilibru optim dintre imprevizibil și scontat, dintre excepție și regulă. căci numai când se ajunge la un raport just între cele două contrarii, când accidentalul este ținut sub control, fără a fi înlăturat din start, numai atunci sunt create condițiile propice pentru manifestarea meritocrației. cu cât o confruntare este constituită din mai multe etape, cu atât deznodământul ei va fi mai fidel realității din teren. cel mai bun, în concret (adică pe gheață) nu în abstract (adică pe hârtie), câștigă. ca orice alt ideal și ăsta rămâne situat dincolo de sfera umanului. scopul nostru, la nivel individual sau colectiv, nu trebuie să fie atingerea idealului (lucru în ultimă instanță imposibil), ci apropierea asimptotică de el (ne vom întâlni la infinit, după cum le place matematicienilor să ne atragă atenția). este tot ce putem spera aici și acum, ca ființe în carne și oase, dar chiar și atâta e deja imens. așa cum călătoria devine câteodată, atunci când o parcurgi, mai importantă decât destinația, tot astfel simpla îndreptare a năzuințelor către un ideal se dovedește a fi mai profitabilă decât idealul în sine.

scriam undeva mai sus că meciul cu numărul 5 urma să fie și ultimul. am avut dreptate. m-am grăbit doar, dintr-un elan mai degrabă retoric, să anunț un scor dacă nu fluviu atunci consistent. faptul că rezultatul final este foarte strâns poate fi explicat destul de simplu. victoria obținută de Montreal acasă în meciul precedent a avut darul de le re-energiza speranțele respectiv de a-i descătușa psihic. încrederea în forțele proprii nu este o constantă, cu alte cuvinte o mărime invariabilă. ea depinde covârșitor de contextul în care te plasează realitatea în orice moment, fiind direct proporțională cu succesul și invers proporțională cu eșecul. e incredibil de greu (dar nu neapărat imposibil) să schimbi deznodământul care decurge în mod natural din aceste raporturi. poate nu tot atât de complicat ca saltul peste propria-ți umbră, dar pe-aproape. izbânda se clădește în primul rând pe alte izbânzi. probabil că Montreal a făcut în seara asta cel mai bun meci din finală. au reușit să-și țină adversarii în șah, cu o singură excepție. au comis mult mai puține erori decât în meciurile precedente și s-au bătut cu îndârjire la fiecare fază. dacă ar fi jucat în TOATE meciurile cum au făcut-o în acest meci 5, Montreal ar fi putut sincer câștiga Cupa Stanley. dar era realmente peste puterile lor să se mențină la un asemenea nivel de intensitate pentru un timp prea îndelungat luând în considerare lotul pe care-l au la dispoziție în prezent. în ciuda aspectelor pozitive, au pierdut în primul rând pentru că Lightning nu le-au lăsat lesa prea lungă, dacă mă pot exprima astfel. gazdele au jucat fără greșeală în apărare (cu un Vasilevskiy din nou imperial) și au presat ori de câte ori s-a ivit ocazia. mi s-a părut semnificativ faptul că au reușit să contrabalanseze printr-un joc colectiv ireproșabil, prestația destul de modestă a superstarului Stamkos. în opoziție flagrantă cu omologii lor din Edmonton, care nu au reușit din varii motive să închege o echipă în adevăratul sens al termenului, conducerea clubului Tampa Bay Lightning a alcătuit un lot omogen, bine sudat, în care forța colectivă este mult superioară energiilor individuale care o compun și îi dau sens respectiv direcție.

în orice caz, meciul mi-a reamintit în multe privințe de partida decisivă din semifinale când Tampa Bay s-a impus la limită în fața newyorkezilor: am văzut, ca și atunci, un joc foarte vioi, purtat adeseori pe contre, cu sclipiri de spectacol real, un joc în care echilibrul a fost rupt cu foarte mare greutate și numai după o risipă colosală de energie. duelul portarilor pe parcursul finalei a fost mai dezechilibrat decât anticipam. dar asta se datorează și faptului că Price nu a beneficiat de un sprijin consistent din partea coechipierilor săi. a greșit și el fără îndoială la câteva goluri, dar cu mult mai puțin decât ceilalți colegi. în niciun caz nu se poate spune că finala a fost pierdută pe mâna portarului. și dacă tot am pomenit de portari, trebuie să amintesc faptul că Vasilevskiy a primit la final trofeul Conn Smythe care se acordă MVP-ului din playoff [pentru prima oară din 2012, când laureatul a fost Jonathan Quick (LA Kings), titlul de MVP este adjudecat de către un portar]. a fost o recunoaștere nu doar a valorii sale, ci și a modului decisiv în care a contribuit la câștigarea Cupei Stanley.

câteva chestii inedite. Tampa Bay Lightning a cucerit titlul de campioană de fiecare dată când a eliminat-o pe New York Islanders în drumul spre finală. Patrick Maroon, supranumit "papagalul" de către subsemnatul, și-a trecut în cont o performanță extrem de rară în noul NHL (anti-dinastic): a câștigat Cupa Stanley în trei ani consecutivi, cu două echipe diferite (St. Louis Blues în 2019 respectiv Tampa Bay în 2020 și 2021). după cum se vede, despărțirea de Oilers (în 2018) a fost de foarte bun augur din punct de vedere profesional. dacă rămânea în Edmonton, praful s-ar fi ales din cele trei inele cu care se va mândri de-acum înainte. la polul celălalt se află Corey Perry care a pierdut două finale consecutive cu două echipe diferite (Dallas Stars și Montreal Canadiens), în fața aceluiași adversar. n-o am la îndemână de preaiubita demoazelă Statistica să-mi spună dacă s-a mai înregistrat o situație similară în timpurile recente. oricum, "recordul" său va fi greu de depășit. singura lui consolare rămâne aceea că a câștigat totuși o finală în 2007, pe când evolua la Anaheim Ducks. tot e ceva în comparație cu Shea Weber, căpitanul montrealezilor, care a trecut probabil pe lângă unica lui șansă de a triumfa în Cupa Stanley (are 35 de ani și e greu de crezut că va mai juca în vreo finală).

scenariul meu (care nu poate fi probat evident), potrivit căruia Tampa Bay a preferat să-și adjudece cupa în fața propriilor suporteri decât în deplasare, a primit măcar o confirmare neoficială: delirul din tribune și de pe gheață la finalul meciului/finalei/playoff-ului era mai elocvent decât o mie de cuvinte. un alt fapt inedit: Lightning este prima echipă care câștigă Cupa Stanley acasă din 2015 încoace. acum 6 ani, Chicago Blackhawks o depășeau în șase meciuri pe nimeni alta decât Tampa Bay Lightning. o frumoasă revanșă în fața destinului.

felicitări învingătorilor (meritați), toată stima învinșilor (merituoși).

Montreal Canadiens @ Tampa Bay Lightning 0 - 1 [game 5, TBL wins 4 - 1]

Tampa Bay Hoists Stanley Cup for 2nd-Straight Year

PS: le mulțumesc celor care au avut răbdarea de a urmări rezumatele TUTUROR meciurilor din playoff respectiv de a citi bla-bla-bla-urile subsemnatului. it's been a heck of a ride!

_________________
less is more . . . more or less.


Last edited by phil™ on Tue Jul 20, 2021 11:55 pm, edited 1 time in total.

Top
 Profile  
 
 Post subject: Re: Hochei
PostPosted: Mon Jul 12, 2021 12:59 am 
Offline
User avatar

Joined: Sun Apr 02, 2017 10:27 pm
Posts: 196
nu se cuvine să trântim ușa după noi când ieșim dintr-o cameră sau dintr-o casă, decât în situația în care izbitura conține, intenționat, un surplus de semnificație. ieși, cum s-ar spune, dar cu aceeași mișcare bagi pe cineva (sau ceva) într-un anumit spațiu care va rămâne pentru moment nerostit.

e grele despărțirile, atunci când principala trăsătură a personalității e inerția. nu știu cum sunt alții însă cel puțin eu mă surprind adeseori în ipostaze marcate de inerție. iar asta nu de azi, de ieri, ci dintotdeauna. îmi amintesc când jucam fotbal în parcarea de lângă fostul patinoar, să fi avut vreo 11 - 12 ani, cum cădeam în visare ca atacant. mi-era efectiv lene să-mi târăsc oasele înapoi în terenul propriu pentru "a face și faza de apărare." preferam să rămân acolo în gura porții adverse unde mă prăbușeam într-o visare complet contraproductivă pentru contextul respectiv, drept pentru care eram trimis în poartă la meciul următor. ca portar îți mai permiți mici excentricități de felul ăsta, anume de-a te decupla aproape total de la realitatea înconjurătoare. ca și cum trupul ți-ar fi scufundat până la brâu în apele unui râu în timp ce mintea ar pluti, liberă dar absentă, pe deasupra undelor, adică pe deasupra scăfârliei din dotare. singurul progres pe care l-am înregistrat din perioada respectivă, când evident nu-mi puteam defini condiția, deși eram conștient că din punctul ăsta de vedere eram diferit față de ceilalți, a fost să înțeleg de ce sunt așa cum sunt. numai că înțelegerea rațională e una, iar modificarea unor comportamente reglementate de procese emoționale foarte profunde e cu totul altceva. tocmai de aceea e foarte ușor să-i critici pe cei cu care intri în contact într-un fel sau altul, că nu e vorba până la urmă de blocajele tale emoționale, dar infinit mai complicat să-ți corectezi propriile metehne. de când am început să mă maturizez și eu puțin, mi-am dat seama că IQ-ul, după care se reped toți ca apucații, de parcă ar fi unicul ingredient al succesului terestru, nu reprezintă decât o parte a poveștii, importantă nimic de zis, dar nu singura. se vorbește tot mai mult, pe bună dreptate, despre însemnătatea EQ-ului (emoțional quotient), adică a inteligenței emoționale, a modului cum îți înțelegi și administrezi emoțiile. că poți fi în ultimă instanță tobă de carte (mai ales când cunoașterea e pur teoretică), dacă ai inteligența emoțională a unui copil de 6 ani nu ajungi nicăieri sau ajungi într-un cu totul alt punct decât te-ai aștepta (reciproca e de asemenea valabilă). de altfel, o grămadă de "adulți" sunt periculos de imaturi din punct de vedere emoțional (mă includ și pe mine în categoria asta). ca să nu mai zic nimic despre cei care, din pricina stresului cotidian sau a feluritelor afecțiuni mintale, regresează semnificativ din punct de vedere emoțional. aici ar fi nimerit să ne întrebăm dacă nu cumva prețul cerut de "progresele" civilizației occidentale, în special nord-americane, este mult prea mare în raport cu beneficiile reale aduse, mai ales pe termen lung. dar asta ține de o cu totul altă discuție.

vreme îndelungată am asociat inerția cu ideea de imobilitate. este o înțelegere nu neapărat eronată cât fatalmente incompletă. spunem despre de obicei cineva sau ceva că este inert(ă) atunci când vrem să scoatem în evidență faptul că se află într-o nemișcare deplină, în sensul că e incapabil din diverse motive să-și schimbe poziția în spațiu. omitem firește că există nemișcare și în plină mișcare, ca atunci când nu vrei sau nu poți să-ți schimbi traiectoria ori viteza de deplasare. tot inert se cheamă că ești și atunci, cu toate că nu s-ar putea nicidecum spune că stai pe loc. fiindcă inerția este prin definiție rezistența la schimbare, de orice fel ar fi ea: de-a te pune în mișcare, atunci când ești în repaus, sau, dimpotrivă, de-a te opri atunci când te afli în plin fuleu. ca să dau un exemplu concret, mie mi-e în egală măsură de greu să mă apuc de scrisul unui text pentru forum, dar și să mă opresc odată ce l-am început. la fel cu tunsul gazonului sau curățenia din gospodărie. chestiile astea țin de fizica elementară, dar așa cum se întâmplă în atâtea alte situații, s-ar părea că avem probleme chiar cu lucrurile fundamentale sau cu cele care nu ies în vreun fel din comun. sau poate că nu ar trebui să vorbesc în numele altora: s-ar părea că am probleme chiar cu lucrurile fundamentale sau cu cele care nu ies în vreun fel din comun.

pregătisem de ceva timp câteva clipuri interesante exact pentru momentul ăsta când destinul a pus iată punctul după care în mod normal urmează un interval dacă nu de tăcere cel puțin de repliere. și cu toate că nu rezist tentației de a trânti ușile cu putere câteodată, just to make a statement, acum nu e cazul. și mai era o chestie care mi-a venit în minte în timp ce urmăream ultimul meci al finalei dar asupra căruia nu am avut cum zăbovesc în noaptea cu pricina din pricina oboselii. cred că m-am înhămat la prea mult atunci când mi-am propus să scriu câte un text în fiecare seară (sau tot la două seri în finală). am terminat destule texte nu în genunchi ci pur și simplu dormind pe mine. but I had a lot of fun as well. astfel că m-am văzut nevoit să-mi editez textele a doua zi dimineață, pur și simplu pentru că n-aș fi putut trăi cu mine însumi știind ce enormități am produs cu mintea amorțită de oboseală: greșeli de gramatică (!), formulări defectuoase din punct de vedere stilistic sau care frizau absurdul. ca să nu mai pomenesc de "ajutorul" neprețuit al programului de auto-corectare, foarte activ pe forum, care modifică automat cuvintele scrise cică greșit. în viața de zi cu zi funcționez mai cu seamă în limba engleză astfel încât am început să fac greșeli de necrezut atunci când scriu în limba română și nu sunt perfect odihnit. dacă mă apuc de un text cu o oarecare anvergură în românește (la cantitate mă refer), am mereu la îndemână pagina Google Translate pentru că foarte multe formulări îmi vin în minte mai întâi în limba engleză. încerc să găsesc imediat echivalentul în românește dar lucrurile nu sunt întotdeauna foarte simple. astfel încât, presat și de timp, am găsit stratagema asta cu Google Translate (care funcționează de minune pentru cuvinte izolate sau expresii literale). faptul că includ în texte atâtea propoziții (sau jumătăți de propoziții) în engleză nu este pentru că aș vrea să impresionez pe cineva cu cunoștințele mele (!), ci exclusiv pentru că ele sunt mai expresive în engleză în contextul respectiv, cel puțin din punctul de vedere extrem de subiectiv al "urechii" mele. practica asta, pentru care îmi cer scuze celor care nu cunosc limba engleză, mi se pare în orice caz mai onestă decât aceea de a introduce cu orice preț în limbă barbarisme (forma românizată a unor termeni englezești), așa cum procedează Cărtărescu de pildă în jurnalele sale. și pentru că nu vreau să fac afirmații fără probe, poftim un exemplu pe care l-am găsit aproape fără să mă forțez (nu mi-am luat notițe în sensul ăsta la momentul lecturii și acum îmi pare rău). într-o însemnare datată 15 ianuarie 2015, așternută pe hârtie imediat după atacul islamist asupra revistei Charlie Hebdo, găsim următoarea propoziție: "Am auzit cele mai insane opinii, multe de la oameni care se cred înțelepți" (329, sublinierea mea). say what? și nu e singurul caz. eu înțeleg că una din datoriile scriiitorului (iar Cărtărescu rămâne fără îndoială un scriitor de calibru) este aceea de a forța mereu limitele limbii în care scrie, dar granița dintre "hit" and "miss" e câteodată mai subțire decât un fir de păr. departe de a se constitui în modele de îmbogățire a limbii, mostrele de acest gen indică mai degrabă o propensiune înspre snobism. în fine, mărturisesc că, scriind în ritmul ăsta destul de intens, când scrisul nu mi-e ocupația de bază, m-am văzut nevoit să omit tot soiul de chestii, unele mai interesante, altele mai puțin, pentru că altfel ajungeam în curând să transcriu aici pe forum însăși viața întreagă, ceea reprezintă nu doar un proiect de dimensiuni demiurgice, ci chiar întruchiparea nebuniei în stare pură. concizia, recunosc, nu e unul din punctele mele forte. de fapt, mă întreb dacă nu cumva înclinația subsemnatului către barochism maschează compensatoriu un vid interior sau o aspirație neîmplinită. de reflectat!

una din între întrebările demne de atenție pe care mi le-am pus în timpul meciului cu numărul 5 al finalei, care nu și-a găsit locul în cronica de pe forum, a fost următoarea: câte meciuri de hochei există atunci când se dispută un meci de hochei? iată contextul: la un moment dat, camerele de luat vederi au surprins un prim plan cu jucătorul canadian Josh Anderson (Montreal) care tocmai se răstea supărat la unul dintre arbitri. fie că îmi scăpase mie faza premergătoare a acestei secvențe fie că nu fusese prinsă în transmisia directă a televiziunii contează mai puțin. ceea ce e important în contextul discuției care urmează este că încrâncenarea de pe chipul lui Anderson mi-a declanșat un episod cvasi-revelator. am simțit, cu o acuitate care se plasa dincolo de orice cuvinte omenești, că Anderson făcea parte dintr-o cu totul altă "realitate" decât aceea la care credeam eu că am acces (chiar mediat). meciul de hochei în care Anderson participa cât se poate de direct era cu totul altul nu doar decât meciul pe care-l urmăream eu de la câteva mii de kilometri distanță (duuuh!), ci chiar decât meciurile colegilor săi de echipă sau cele ale adversarilor săi, luați fiecare în parte. ne-am putea deci întreba pe bună dreptate câte meciuri de hochei s-au disputat în seara zilei de 7 iulie 2021, unul singur sau cu mult mai multe? oricât ar părea de paradoxal, ambele variante sunt corecte în felul lor. veți întreba, dar cum este posibil? nu ne învață oare logica elementară că o propoziție nu poate fi corectă și, simultan, falsă? corect! însă poate că ceea ce numim noi "logică" nu este în ultimă instanță decât un fragment cu aplicabilitate limitată sau un caz particular al unei "logici" cu mult mai cuprinzătoare, care se situează dincolo de sfera umanului. o asemenea supra-logică, în cazul în care cineva dotat cu o clarviziune neomenească s-ar încumeta să ne-o descrie evident pur teoretic, ne-ar apărea ca fiind absolut i-logică (sau poate a-logică). discuția asta îmi amintește de videoclipul minunat în care Carl Sagan vorbește despre imposibilitatea ființelor tridimensionale de a percepe obiectele cu patru dimensiuni. să nu ne pierdem, deci, cumpătul. dacă suntem cu adevărat atenți la ceea ce se petrece în jurul nostru, ne vom da în curând seama că universul în care se-ntâmplă să viețuim este cu mult mai ciudat (citește "uimitor, miraculos, supranatural") decât am fi tentați să admitem, striviți cum suntem de forța copleșitoare a paradigmei materialist-reducționiste. ca lectură suplimentară, vă recomand acest articol despre pașii pe care logica contemporană îi face mai nou în direcția depășirii contradicțiilor care provocau până deunăzi perplexități.

vom concluziona așadar, plecând bunăoară de la analiza traiectoriei pucului pe gheața arenei Amalie din Tampa, Florida, în seara zilei de 7 iulie 2021, că s-a disputat o singură partidă de hochei. din orice perspectivă am privi-o, reprezentarea grafică a drumului parcurs de puc pe toată durata meciului rămâne esențial aceeași (de la jucătorul A la jucătorul B la jucătorul C din nou la jucătorul A la jucătorul M la jucătorul T șamd etc). și totuși . . . dacă luăm în considerare adevărul că hocheiul este un joc practicat de ființe umane pentru beneficiul altor ființe umane, atunci vom fi mult mai pregătiți să acceptăm că de fapt lucrurile sunt ceva mai complicate. pentru că meciul nu a fost jucat de niște roboți în fața unei audiențe constituite dintr-o mulțime de alți roboți, suntem forțați să luăm în considerare punctele de vedere subiective ale tuturor celor implicați, fie în mod direct (jucătorii, arbitrii, antrenorii, staff-ul medical) fie indirect (spectatorii, telespectatorii, comentatorii, operatorii TV). deși urmăresc cu toții aceeași traiectorie a pucului, aceleași decizii ale arbitrilor, aceleași goluri sau ratări, respectiv același deznodământ, fiecare o face din interiorul filtrant al perspectivei personale, prin definiție unică. se poate afirma, la limită, că fiecare dintre cei menționați mai sus își privește propriul meci de hochei. probabil că și mai corect ar fi să spunem că fiecare dintre ei își generează propriul meci de hochei. de aici rezultă că meciul cu numărul 5 al finalei din ediția 2021 nu s-a desfășurat exclusiv în Amalie Arena din Tampa. Florida, între orele 8 și 11 PM, EDT, ci și pe numeroase alte meridiane situate, la rândul lor, într-o multitudine de fusuri orare. un număr oarecare din aceste meciuri, cum ar fi cele aparținând colegilor de linie din cadrul aceleiași echipe sau cele produse de suporterii uneia dintre combatante, sunt suficient de apropiate din punct de vedere al conținutului, fără a fi însă niciodată pe deplin identice. altele sunt, dimpotrivă, atât de divergente încât nu e deloc surprinzător că întâlnim pe rețelele sociale mirări de genul "dar tu de fapt ce meci ai urmărit?" sau exclamații foarte tranșante: "e clar că tu ai văzut un cu totul alt meci." întorcându-ne o clipă la Josh Anderson, să presupunem că iritarea lui a venit după încasarea unei lovituri de cot în partea dreaptă a toracelui, nesancționată de către arbitri. nimeni dintre cei aflați în preajmă, jucători sau oficiali, nu a simțit pe pielea lui senzația de durere surdă localizată în punctul impactului așa cum a perceput-o extrema dreaptă a echipei canadiene. e-adevărat că enervarea coechipierilor lui Anderson, în cazul în care s-ar fi manifestat, ar fi fost mai mult sau mai puțin similară cu aceea a lui Anderson, dar ea nu ar fi fost nicidecum provocată de un traumatism fizic palpabil cât de sentimentele de furie pe care jucătorii le resimt de obicei în fața unui caz flagrant de injustiție la adresa propriei echipe (fault neacordat). astfel încât putem concede că "meciul" în care Josh Anderson se afla angajat în seara zilei de 7 iulie 2021 avea atribute unice, diferite de cele ale meciurilor colegilor săi de echipă. era, cu alte cuvinte, doar unul din meciurile de hochei care aveau loc la momentul respectiv în sala Amalie Arena din Tampa, Florida.

"bine, bine," veți spune, "dar cum îți explici faptul că, deși postulezi existența atâtor 'meciuri' diferite de hochei, avem totuși în ultimă instanță un singur rezultat final? nu cumva confunzi meciul propriu-zis cu interpretările meciului respectiv?" la obiecția asta absolut validă aș răspunde în felul următor. s-ar putea să mă înșel, firește, dar am impresia că distincția "meci propriu-zis" vs. "interpretare a meciului" nu este atât de temeinică pe cât pare la o analiză sumară. să ne gândim puțin. spre deosebire de fotbal, în hochei niciun jucător, cu excepția celor doi portari (însă și acolo există situații care se abat de la normă), nu se află pe gheață pe toată durata meciului. după cum spuneam altundeva, distribuția jucătorilor pe gheață este guvernată de succesiunea schimburilor individuale (shifts), care la rândul ei, ca parte a tacticii adoptate de echipă pentru fiecare meci în parte, este dictată de antrenori. durata unui schimb individual variază în funcție de numeroși factori dar este în medie undeva pe la un minut jumate. trebuie menționat că, în prelungiri, datorită oboselii acumulate de hocheiști, schimburile sunt cu mult mai scurte (câteodată de numai câteva zeci de secunde) și se succed cu rapiditate. astfel încât, din cele 60 de minute de joc efectiv, atacanții se află pe gheață între aproximativ 20 de minute (cei care compun prima linie) și 13 minute (linia a patra). apărătorii petrec ceva mai mult timp în meci: de la 23 de minute (în medie) pentru prima pereche la 17 minute jumate pentru cea de-a treia pereche. cuprins de o curiozitate bruscă, i-am trimis un text de probă seraficei dom'șoare Statistica. am întrebat-o care este recordul timpului pe gheață pe meci (most time on ice per game) din sezonul 2005 -2006 încoace. am fost realmente surprins când mi-a trimis aproape instantaneu un document în format Excel de aproximativ 40 de pagini. wow! am putut astfel vedea că apărătorul Dennis Wideman, care evolua pe atunci la Calgary Flames, conduce la această categorie cu 38:05, record stabilit pe 18 ianuarie 2014 în meciul pierdut de Calgary cu scorul de 3 - 2, după loviturile de departajare, în deplasarea de la Vancouver.

ceea ce vreau să scot în evidență cu toate aceste date este următorul lucru. nu doar că jucătorii de hochei participă în mod direct doar la o fracțiune din totalul unui meci propriu-zis, dar timpul efectiv de joc este la rândul său compus dintr-un număr de episoade distincte, dispersate pe durata întregului meci. atunci când nu se află pe gheață, jucătorii se raportează la joc dintr-o postură mult mai pasivă, care nu se deosebește fundamental de cea a simplilor spectatori. ei constituie astfel o categorie aparte, s-o numim de spectatori privilegiați, atât datorită poziționării spațiale (în proximitatea suprafeței de joc), cât și mai ales datorită statutului special cu care sunt învestiți, și anume de participanți la întrecere. versiunea meciului pe care și-o formează ei de pe bancă, nu trebuie confundată cu meciul propriu-zis. ea este doar o interpretare personală a evenimentelor care au loc, sub privirile lor, pe gheață. dar chiar și atunci când sunt implicați nemijlocit în joc aportul lor este predeterminat într-o măsură semnificativă nu doar de rutină și tactica impusă de staff-ul tehnic ci și de interpretarea fazelor de joc pe care ei și-o formează în răstimpul cât așteaptă să le vină rândul la schimb. asta nu e totuna cu a spune că, în loc să joace meciul, jucătorii sunt jucați de către meci, deoarece făcând o asemenea afirmație le-am nega ceea ce în limba engleză se numește "agency," cu alte cuvinte abilitatea de a lua decizii și de a participa astfel într-o acțiune oarecare. înseamnă doar că deciziile pe care jucătorii le iau atunci când se află în miezul jocului sunt direct influențate de modul în care ei percep și înțeleg, de pe gheață sau din afara ei, ceea ce se întâmplă în jurul lor. adică de rezultatul unui travaliu interpretativ. fiecare atingere de puc, fiecare pasă, fiecare șut sunt tot atâtea răspunsuri subiective la o cascadă de situații anterioare sau simultane care, privite din exterior și de la distanță, ne apar ca formând un tot unitar, obiectiv. suntem deci îndreptățiți să ne întrebăm dacă nu cumva noțiunea de meci propriu-zis, obiectiv și unic, nu este la urma urmelor decât o ficțiune convenabilă. fiindcă dacă descompunem traiectoria incontestabilă pe care pucul o parcurge în timpul meciului în segmente suficient de minuscule, ne dăm seama că realitatea așa-zis obiectivă este de fapt suma unor micro-secvențe pur subiective. aceste unități de bază aparțin simultan atât meciului "oficial," care, ca entitate obiectivă, va fi reținut de statistici, cât și multitudinii de meciuri "neoficiale," subiective, care se derulează separat în mințile jucătorilor, antrenorilor, arbitrilor, reprezentanților mass media, spectatorilor respectiv telespectatorilor.

și fiindcă tot am pomenit-o pe omniscienta și atotputernica dom'șoară Statistica, trebuie să spun că, gândindu-mă adeseori la ea, mi-am adus aminte cu tandrețe de cuvintele scriitorului Robert Musil: "There are two things one can't fight against, because they are too long, too fat, and have neither head nor foot—Karl Kraus and psychoanalysis." s-avem pardon, Herr Musil, cele două chestii sunt de fapt trei.

iar acum, pentru destindere, mai multe videoclipuri (yaaaaaaay!). să ne-ajungă, pentru că mai este mult până se va juca hochei din nou (mai ales playoff hockey). :cry:

NHL "Wrong Team" Moments

NHL Weird Goals

NHL "Overreacting" Moments

NHL "Role Reversal" Moments

NHL Interview Moments

:lol: :lol: :lol: 0:32, Ilya Bryzgalov, "it's only game, why you heff to be mad?" contextul e următorul: Bryzgalov s-a simțit obligat să-i ia apărarea lui Chris Pronger care își ceruse transferul de la Oilers după ratarea cupei în 2006. explicația lui Bryzgalov? iarna e prea cruntă în Edmonton. ghici pentru ce echipă a evoluat Bryzgalov între noiembrie 2013 și martie 2014, adică exact în perioada în care iarna își face de cap în Alberta? exact, Edmonton Oilers! face parte oricum din categoria clasici în viață, la fel ca aia cu "you know I'm not afraid anything, I'm afraid that bear but bear în the forest" (2:58), sau aia cu reflecțiile sale despre dimensiunea copleșitoare a universului, "don't worry, be happy right now" (8:42). :lol: :lol: :lol:

23:12 - 25:50, Kevin Bieksa (Canadian) as Ryan Kessler (American) :lol: :lol: :lol:

_________________
less is more . . . more or less.


Top
 Profile  
 

Display posts from previous:  Sort by  
Post new topic Reply to topic  [ 114 posts ]  Go to page Previous  1 ... 8, 9, 10, 11, 12


Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 1 guest


You cannot post new topics in this forum
You cannot reply to topics in this forum
You cannot edit your posts in this forum
You cannot delete your posts in this forum
You cannot post attachments in this forum

Search for:
Jump to:  
Powered by phpBB © 2000, 2002, 2005, 2007 phpBB Group