Krausz și Predescu nu mai stau
Pe lângă Carol Taub, Cosmin Dur-Bozoancă (ambii la U Cluj) sau Sorescu (Dinamo), ASU Poli se mai desparte de doi jucători de bază din sezonul trecut.
Mijlocașii Raul Krausz și Cornel Predescu nu și-au prelungit înțelegerile cu clubul și vor onora alte oferte. Primul era și foarte greu de ținut, în condițiile în care, conform săptămânalului ”Fotbal vest”, are oferte atât din prima ligă românească, cât și din cea maghiară. Cel din urmă era de așteptat să plece după ce a petrecut un sezon întreg pe Bega, precedentele sale ”aventuri” fiind de doar șase luni. Krausz a fost un jucător constant la alb-violeți, având și trei goluri marcate în cele 33 de apariții pentru timișoreni. Predescu a totalizat tot trei goluri, în 27 de apariții, și s-a remarcat de asemenea prin nu mai puțin de șapte ”assist-uri”.
ASU Poli a prelungit mai multe contracte în această pauză de vară, așteptându-se acum și semnăturile lui Cristian Scutaru și Vasile Nicolae, cel din urmă a fost împrumutat de la Voluntari în primăvară. Până acum șapte nume noi au ajuns la un acord cu ASU Politehnica: Tamas Szasz (Gaz Metan II), Bogdan Nicolescu, Bogdan Bozian (ambii Lugoj), Raul Vidrăsan, Rareș Murariu (ambii Viitorul, împrumutați) și Adrian Bedea (Deva).
În altă ordine de idei, în privința plății amenzii către FRF, după retragerea din meciul cu UTA, suporterii au reușit să strângă până acum circa 11.000 de euro din suma totală de 17.000 cu care clubul a fost sancționat.
Citeste mai mult pe:
https://www.pressalert.ro/2018/06/asu-p ... mportante/