Politehnica Timisoara - forumul suporterilor

It is currently Sat Sep 22, 2018 10:22 pm




Post new topic Reply to topic  [ 32 posts ]  Go to page Previous  1, 2, 3, 4
Author Message
 Post subject: Re: Help-uri
PostPosted: Tue Aug 14, 2018 1:45 am 
Offline
User avatar

Joined: Sun Apr 02, 2017 10:27 pm
Posts: 30
mircea wrote:
@phil nu știu cine a gândit denumirea de stat în limba română dar a nimerit-o cum nici el nu-și putea imagina. Pentru că e singura entitate consecventă în a-ți sta în drum dacă vrei să faci orice.


mircea, calamburul tău trimite la o problematică mult mai serioasă (si complexă) care începe în mod necesar cu o discuție etimologică. foarte sumar, e interesant de remarcat că termenul stat în limba română provine pe filieră italiană (Stato) din latinescul status (desi, după cum remarcă DEX-ul, unele sensuri provin din franțuzescul état). in latină, status însemna "condiție, stare." vezi si status (rērum) adică "stare/condiție (a lucrurilor)" sau status (reī pūblicae) cu alte cuvinte "stare/condiție a republicii" (etimologic, stare a lucrurilor publice). si mai interesant, latinescul status provine la rândul său din stāre, care înseamnă pur si simplu "a sta (în picioare)." s-ar putea deci spune, probabil trivializând puțin discuția, că statul e acea condiție (citeste "formă de organizare") care stă, adică persistă în timp, asigurând astfel o continuitate unui grup de indivizi care se află în (sau poate sub) jurisdicția sa.

faptul că, în anumite contexte, statul poate să stea în calea individului (are forța de a limita sau chiar suprima libertatea individuală) e indiscutabil. dar asta nu înseamnă nicidecum că el trebuie repudiat în întregime ci mai degrabă că trebuie ajustat de o asemenea manieră încât să asigure manifestarea unui echilibru optim între aspirațiile individuale (sau private) si cele publice. în sensul ăsta, e de dorit ca statul să intervină atunci când un individ (sau un grup restrâns de indivizi) vrea să facă orice îl taie capul. fiindcă doar autocrații beneficiază de o libertate maximă, adică de o putere nelimitată. cetățeanul este supus prin definiție unor limitări, si e foarte bine că lucrurile stau astfel.

hai să îți dau un exemplu concret, ca să nu rămânem suspendați într-un spațiu teoretic. acum câțiva ani, dar nu mulți, s-a discutat într-o oarecare măsură în Canada despre Parteneriatul Trans-Pacific (Trans-Pacific Partnership, TPP), un acord comercial între Statele Unite si alte 11 tari cu iesire la Oceanul Pacific (Australia, Brunei, Canada, Chile, Japonia, Malaezia, Mexic, Noua Zealandă, Peru, Singapore si Vietnam). negocierile dintre statele respective s-au încheiat în octombrie 2015, iar oficialii din cele 12 state au semnat acordul pe 4 februarie 2016. pentru a deveni realitate, acordul trebuia dezbătut si aprobat de parlamentele țărilor participante. pe 23 ianuarie 2017, Trump a semnat un ordin executiv prin care a retras Statele Unite din acest acord. după cum se vede, elaborarea acestui parteneriat a fost gândită în două trepte: în primă fază, tehnocrati din cele 12 țări s-au întâlnit si au negociat în secret toate detaliile acordului. trebuie înțeles faptul că tehnocrații ăstia sunt niste specialisti care nu pot fi trasi la răspundere printr-un proces electoral, deci au o libertate de miscare enormă. ei nu reprezintă si nici nu apără interesul public (al cetățeanului de rând), ci pe cele private. pentru a se păstra totusi aparențele unui proces democratic, odată elaborat, acordul trebuia aprobat de instituțiile legislative din fiecare țară care urma să devină membră a parteneriatului. numai că în momentul respectiv ar fi fost probabil mult prea târziu pentru ca toate articolele impopulare, cele care ar fi dat nastere unor reacții de împotrivire din partea societății civile, să fie eliminate.

exemple de consecințe negative pe care TPP le-ar fi produs? citiți cu atenție pasajul următor: "Most of the gains in income would go to workers making more than $88,000 a year. Free trade agreements contribute to income inequality in high-wage countries. They promote cheaper goods from low-wage countries. This would be particularly true for the TPP because it protects patents and copyrights. Higher-paid owners of intellectual property would receive more of the income gains. The agreement regarding patents will reduce the availability of cheap generics. That will raise the cost of many drugs. Competitive business pressures will reduce the incentives in Asia to protect the environment. Last but not least, the trade agreement could supersede financial regulations" (sublinierile îmi aparțin; sursa: https://www.thebalance.com/what-is-the- ... ip-3305581).

exemplul pe care l-am ales (doar unul din foarte multe) nu e nicidecum deplasat pentru că scoate la iveală o tendință extrem de primejdioasă pentru sistemele democratice (inclusiv occidentale): aceea prin care grupuri restrânse de indivizi, dar foarte potente din punct de vedere financiar, fac tot posibilul pentru a-si proteja interesele private in dauna celor publice.

sunzone wrote:
Pentru putin. Din pacate, fara placere, dar asta e realitatea. Si mai e...

https://debanat.ro/2018/08/de-ce-e-praf ... 32389.html


what a mess.

_________________
less is more . . . more or less.


Top
 Profile  
 
 Post subject: Re: Help-uri
PostPosted: Tue Aug 14, 2018 6:03 pm 
Offline
User avatar

Joined: Sun Apr 02, 2017 10:27 pm
Posts: 30
mircea, mai vreau doar să adaug că stiu foarte bine ce vrei să spui (I know where you're coming from, cum se zice în engleză). sunt constient că funcționarea instituțiilor care reprezintă statul român este adeseori defectuoasă, că cetățeanul obisnuit are de multe ori senzația că rătăceste pe culoarele întunecate si infinite ale unui labirint care capătă accente kafkiene, că, dincolo de fațada unei ordini aparente, arbitrariul este ridicat la rang de lege, etc, etc. dar toate aspectele astea negative nu au rădăcini foarte recente; dimpotrivă ele coboară adânc în istoria României. ca să le înțelegem mai bine ar trebui probabil să discutăm despre epoca fanariotă sau despre cum coroana Țării Românesti respectiv cea a Moldovei deveniseră obiectul unor tranzacții financiare în secolul 16. unitatea de măsură în cazul ăsta nu este deceniul ci secolul. nu e usor de anticipat ce ne rezervă viitorul, dar eu unul, dintr-o perspectivă absolut personală, nu sunt foarte optimist. evoluția pozitivă e posibilă dar nu certă. impresia mea, fără a judeca pe nimeni, este că românii nu sunt foarte dornici să-si asume cu adevărat rolul de cetățeni. a fi cetățean în adevăratul sens al cuvântului presupune o implicare civică în treburile cetății. sigur că marsurile de protest, mitingurile, adunarea de semnături sunt binevenite, dar ce se întâmplă când vine vorba de procesele electorale? din câte înțeleg, prezența la vot lasă de dorit. e o problemă cu care se confruntă si Canada. mai ales cei care doresc cu adevărat schimbarea ar trebui să voteze. s-ar putea spune că nu prea există alternative. ei da, asta ar fi într-adevăr o problemă majoră. dar nu neapărat un motiv de resemnare, ci dimpotrivă de implicare constructivă.

în fine, ce vroiam eu să spun în postarea mea anterioară era că nici chiar democrațiile cu adevărat mature nu sunt scutite de probleme. si acolo cetățenii trebuie să îsi asume rolul de agent într-un cadru civic atâta timp cât instituțiile statului pot fi si sunt adeseori ținute captive de tot soiul de interese. si mai vroiam să spun ceva. o formă de organizare la nivel statal trebuie să existe. dacă ea nu funcționează asa cum trebuie răspunsul nu constă în îmbrățisarea principiilor anarhiei (sau anarhismului) ci în îmbunătățirea progresivă a instituțiilor statale existente. fiindcă altfel o să ajungem să simțim pe proprie piele adevărul butadei potrivit căreia e rău cu răul dar mai rău fără rău.

_________________
less is more . . . more or less.


Top
 Profile  
 

Display posts from previous:  Sort by  
Post new topic Reply to topic  [ 32 posts ]  Go to page Previous  1, 2, 3, 4


Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 2 guests


You cannot post new topics in this forum
You cannot reply to topics in this forum
You cannot edit your posts in this forum
You cannot delete your posts in this forum
You cannot post attachments in this forum

Search for:
Jump to:  
Powered by phpBB © 2000, 2002, 2005, 2007 phpBB Group