Politehnica Timisoara - forumul suporterilor

It is currently Mon Jun 25, 2018 8:58 am




Post new topic Reply to topic  [ 14 posts ]  Go to page Previous  1, 2
Author Message
 Post subject: Re: muzici şi fraze la nord de 49
PostPosted: Mon Dec 18, 2017 7:27 am 
Offline
User avatar

Joined: Sun Apr 02, 2017 10:27 pm
Posts: 20
da, în toate limbile pământului.

Godspeed You! Black Emperor, Luciferian Towers [2017]

https://www.youtube.com/watch?v=A7t049ff9-c&t=1028s

_________________
less is more . . . more or less.


Top
 Profile  
 
 Post subject: Re: muzici şi fraze la nord de 49
PostPosted: Thu Jan 04, 2018 9:10 am 
Offline
User avatar

Joined: Sun Apr 02, 2017 10:27 pm
Posts: 20
cum ziceați că se zice? been there, done that? aşa, okay. been there, done that.

pentru început o ecuație.

B + T = E

unde

B reprezintă Basildon

T reprezintă Timişoara

E reprezintă Edmonton


în varianta sa numerică, ecuația de mai sus se scrie astfel:

1980 + 1983 = 2017

da, au cam îmbătrânit. dar la urma urmelor am îmbătrânit şi eu.

au fost momente când aş fi dat orice (mă rog nu chiar, figură de stil necesară) pentru a-i vedea în carne şi oase. pentru a respira aerul care le trecuse lor prin plămâni. există oare un "prea târziu"? când tot farmecul s-a dus ca fumul? ori poate că late is always better than never? şi da şi nu. şi da şi nu. ei bine, i-am văzut în carne şi oase. am respirat aerul care le tocmai trecuse lor prin plămâni. so what? ar trebui să mă simt oare mai împlinit? mai special? ar trebui să mă privesc altfel în oglindă? eventual stând în mâini sau poate cu spatele la ea? şi da şi nu.

în iarna dintre '86 şi '87 cântam de unul singur în foişoarele posturilor de gardă numerele 2, 3, şi 4 ale unităților militare 01709 (aruncătoare de flăcări) respectiv 01658 (arme chimice, or something like that), cu privirea ațintită asupra ferestrei unde o unguroaică focoasă (scuze i-am uitat numele) punea de un strip show pentru soldații care eram şi aşa amărâți (I'm not making this up, I swear). pe umăr îmi atârna pistolul mitralieră cu pat rabatabil seria DC 1662 (sau să fi fost oare DC 1666? :twisted:). wow, am ajuns să dezvălui secrete militare. yup, secrete militare my ass. aveam arma pe umăr cu cele şase cartuşe în încărcător (reale, că puteai să omori noaptea cu ele) şi tot mi-era frică. da' frică, nene, nu aşa. vreți să vă spun de ce? pencă pe vremea aia roacherii erau răăăi. mai răi ca Eddie, mascota lu' Iron Maiden. că dacă-i footea Eddie un cap în gură la un depeşist, putea ăla să-şi ia tălpăşița direct şi fără opriri pe celălalt tărâm (nu înainte de-a se fi pişat total pe el). adică vorbim de chestii serioase aici, chestii de viață şi de moarte. că-mi povestea un roacher din ăsta rău cum în liceu îi distrusese caseta cu Depeche unui distrus care îndrăznise să fie depeşist. auzi tu, ce tupeu! zicea: "şi atunci am rupt banda şi atâta am tras de ea până am scos-o pe toată din carcasă. dup-aia am târât carcasa goală după mine, de la liceu până acasă, uite-aşa, de bandă. iar la sfârşitu' sfârşitului am încâlcit-o bine de tot, de la cap la coadă." banda casetei, evidamont. asta ca să fie treaba oablă. ca să nu se pună ăla, adică depeşistu, să re-ruleze iar banda din greu şi s-o lipeascăcu ojă. că cu m-aş pe "tehnologia" anilor 80. răi, răi dom'le roacherii ăştia. iar noi, depeşiştii, eram parcă din alt film. The Silence of the Lambs. că tăceam (şi înghițeam) ca mieii la tăiere. că cum zice şi piesa aia a doua pe Black Celebration, "there are lambs for the slaughter, waiting to die" (vezi clipul aici). rețineți deci, vă rog, am fost erou! repet: rețineți deci, vă rog, am fost erou! că trebuia să fii puțin nebun să te recunoşti drept depeşist când toți în jur jurau că-s roacheri. in fine, deviez.

deci fiind în foişor de unul singur cântam tot albumul Black Celebration, de la prima la ultima piesă. că primisem o casetă din State (originală, nu căcat), care avea şi textele pieselor. off, ce vremuri, ce memorie. îmi plăcea să interpretez mai ales "World Full of Nothing" (dar nu neapărat din pricina unguroaicei). cântam aproximativ cam aşa:

Close
Naked
Skin on skin
Tears are falling
Tears of joy
Her first boy
His first girl
Makes a change
In a world full of nothing
Though it's not love
It means something

She's lonely
And he says
It's for her only
That he lusts
She doesn't trust him
Nothing is true
But he will do
In a world full of nothing
Though it's not love
It means something

It's easy to slip away
And believe it all
Though it's not love
It means something

în varianta reală, piesa sună cam aşa:

https://www.youtube.com/watch?v=mU3tlDMI8xw


ofofof, ce inimă albastră mă cuprindea atunci. şi ce erecție inumană. că sincer bromura din ceaiul de dimineață şi de seară era cam frecție la un picior de lemn. dadada, exact aşa cântam. şi ce fain erea (privind retrospectiv la întâmplări, că pe atunci îmi venea să borăsc puțin). şi ce fain erea. ce n-aş da să nu mai trăiesc fazele alea încă o dată.

fast forward to 2017, October 27. super mişto pe alocuri. alteori doar meh (omg: "coregrafia" lui Dave Gahan: extravagantă, flamboaiantă, freddiemercuryiană, over the top, câteodată chiar mussoliniană :shock:).

totuşi: am. făcut. istorie.

cu alte cuvinte, am ajuns eu, neica nime', să mă uit la Depeche Mode de sus.

restul sunt doar baliverne.

Everything Counts
https://www.youtube.com/watch?v=LzsEkNPyTk4

Somebody
https://www.youtube.com/watch?v=49nsj1WN7C4

A Question of Lust
https://www.youtube.com/watch?v=Sk7nOhBotLw

Stripped
https://www.youtube.com/watch?v=qX3TsipYK5s

Never Let Me Down Again
https://www.youtube.com/watch?v=AmkBT10Egx0

Enjoy the Silence
https://www.youtube.com/watch?v=3M4c-TnMaKA

Walking in My Shoes
https://www.youtube.com/watch?v=AkA8eWlxQbM

Personal Jesus
https://www.youtube.com/watch?v=t8Cld79EuBw

Setlist

Revolution
(The Beatles song)

Cover Me (Alt Out)
(instrumental video intro)

Going Backwards

So Much Love

Barrel of a Gun
(with 'The Message' (Grandmaster Flash) snippet)

A Pain That I'm Used To
('Jacques Lu Cont's remix' version)

Corrupt

In Your Room

World in My Eyes

Cover Me

A Question of Lust
(acoustic)

Home

Poison Heart

Where's the Revolution

Wrong

Everything Counts

Stripped

Enjoy the Silence

Never Let Me Down Again
_________________________________________

Encore:

Somebody

Walking in My Shoes

"Heroes"
(David Bowie cover)

I Feel You

Personal Jesus

spectatori: plin (am citit undeva 13.500 dar numărul mi se pare cam mic. de fapt, nu mai contează)

recomand ultracălduros Warpaint, trupa care a cântat în deschidere.

LATER EDIT

pfuai, mi-am adus aminte cum o chema pe huna cea focoasă: Ildiko.

Ildiko, dacă mă citeşti, doar atât vreau să-ți spun: mi-aş fi dorit enorm să-ți văd nudul, sus la geam. să-ți strig de peste drum, "hellooo, I'm right here, babe. can we meet sometime, anytime? pleasepleaseplease!"

acum, ce rost ar mai avea? ți-o fi crescut şi ție burta, ai cearcăne, probabil câțiva plozi, iar țâțele îți sunt prinse într-o eternă plecăciune. dar prin 86-87, mmm, udplm, ce trăznet arătai, cu carnea aia tare ca piatra. şi vai cum ne scoteai pe toți din minți. că nici nu-ți trebuia prea mult s-o faci (şi să ne faci), că aveam toți mințile mici mici mici (numa' "aia" ne era mare), mici cât bobul de muştar.

că dacă te propteai un pic mai tare de geam cu pieptul, îl spărgeai naibii. geamul, nu pieptul. şi nouă ochelarii.

adio că nu mai am cuvinte dar te pup, my dear Ildiko, wherever you are!

_________________
less is more . . . more or less.


Last edited by phil™ on Sun Jun 24, 2018 5:10 am, edited 1 time in total.

Top
 Profile  
 
 Post subject: Re: muzici şi fraze la nord de 49
PostPosted: Sun Mar 18, 2018 10:25 am 
Offline
User avatar

Joined: Sun Apr 02, 2017 10:27 pm
Posts: 20
from joy to order. but what joy and what order?

chiar aşa: care bucurie şi care ordine? ziceți şi voi: care bucurie şi care ordine? căci despre o bucurie mare se va vorbi în cele ce urmează. o bucurie de anvergură specială. o bucurie care nu se întinde înainte şi înapoi, la drepta şi la stânga, în sus şi în jos. nici măcar în diagonală, indiferent în ce direcție ai privi. altfel spus, nu se aruncă în afară, deşi dă impresia că tocmai asta face. dimpotrivă, e o chestie care se pliază în ea însăşi, se răstoarnă în propria ei carne, apoi se desface în interior, foarte adânc. adică tu crezi că eşti undeva afară când de fapt ai ajuns înăuntru. iar ăsta nu e doar un joc de cuvinte. fiindcă, în primul rând, dacă am fi corecți până la capăt, ar trebui să recunoaştem că nu noi ne jucăm cu cuvintele ci mai degrabă cuvintele se joacă bine mersi cu noi. observație care evident nu e un simplu joc de cuvinte. dar, în al doilea rând, şi cu mult mai important, afirmațiile de mai sus nu sunt doar un joc de cuvinte—cu alte cuvinte un exercițiu gratuit—întrucât există lucruri despre care nu se poate vorbi decât apelând la un limbaj pentru care paradoxul e însăşi piatra sa unghiulară, contradictoriul modul său de ființare în lume. lucruri cărora li se aplică descrieri perfect incompatibile şi totuşi simultan adevărate. e ca şi cum aş spune despre cineva (sau ceva) că e în acelaşi timp sublim şi ridicol. sau despre o persoană că este, în momentul vorbirii, în egală măsură aici şi acolo. dar, ca să tai din elanul digresiv, hai mai bine să parcurgem cu atenție câteva citate în căutarea unei (warning: spoiler alert ahead) bucurii iluzorii.

„Could these sensations make me feel the pleasures of a normal man?” („Disorder”)

„I’ve seen the nights, filled with bloodsport and pain” („Day of the Lords”)

„Please keep your distance,/The trail leads to here,/There’s blood on your fingers,/ Brought on by fear.” („Candidate”)

„Tears of sadness for you,/More upheaval for you” („Insight”)

„Directionless so plain to see/A loaded gun won’t set you free” („New Dawn Fades”)

„Confusion in her eyes that says it all./She’s lost control.” („She’s Lost Control”)

„To the center of the city where all roads meet, waiting for you,/To the depths of the ocean where all hopes sank, searching for you” („Shadowplay”)

„I traveled far and wide and unknown martyrs died,/What did you see there?/I saw the one sided trials,/What did you see there?/I saw the tears as they cried,/They had tears in their eyes” („Wilderness”)

„Down the dark streets, the houses looked the same,/Getting darker now, faces look the same,/And I walked round and round./No stomach, torn apart,/Nail me to a train./Had to think again,/trying to find a clue, trying to find a way to get out!” („Interzone”)

„We were strangers./We were strangers, for way too long, for way too long,/We were strangers, for way too long./Violent, violent,/Were strangers.” („I Remember Nothing”)

„Asylums with doors open wide,/Where people had paid to see inside,/For entertainment they watch his body twist/Behind his eyes he says, ‘I still exist.’” („Atrocity Exhibition”)

„Mother I tried please believe me, I’m doing the best that I can./ I’m ashamed of the things I’ve been put through,/I’m ashamed of the person I am.” („Isolation”)

„This is a crisis I knew had to come,/Destroying the balance I’d kept./Doubting, unsettling and turning around,/Wondering what will come next.” („Passover”)

„A cry for help, a hint of anesthesia,/The sound from broken homes,/We used to always meet here.” („Colony”)

„A house somewhere on foreign soil,/Where ageless lovers call,/Is this your goal, your final needs,/Where dogs and vultures eat,/Committed still I turn to go.” („A Means to an End”)

„Beyond all this goo’s is the terror,/The grip of a mercenary hand,/When savagery turns all good reason,/There’s no turning back, no last stand” („Heart and Soul”)

„So this is permanent, love’s shattered pride./What once was innocence, turned on its side./A cloud hangs over me, marks every move,/Deep in the memory, of what once was love.” („Twenty Four Hours”)

„Stood by the gate at the foot of the garden,/Watching them pass like clouds in the sky,/Try to cry out in the heat of the moment,/Possessed by a fury that burns from inside.” („The Eternal”)

„Here are the young men, the weight on their shoulders,/Here are the young men, well where have they been?/We knocked on the doors of Hell's darker chamber,/Pushed to the limit, we dragged ourselves in” („Decades”)

„Do you cry out in your sleep/All my failings expose?/Get a taste in my mouth/As desperation takes hold/Is it something so good/Just can’t function no more?/When love, love will tear us apart again” („Love Will Tear Us Apart”)

întorcându-ne la întrebarea de la care am plecat, când spui „bucurie” (as in Joy Division) comiți fireşte o ditamai antifraza. antifraza, care nu-i altceva decât un alt nume al ironiei, este prin definiție o mişcare dialectică. pardon, în doi timpi, ca să evit formulările bombastice. să spui despre antifrază (sau ironie) că e un enunț exclusiv negator înseamnă să omiți unul din momentele sale constitutive, anume cel afirmativ. fiindcă, urmând o regulă cât se poate de simplă, nu poți nega ceva ce n-a fost afirmat în prealabil. actul negării îşi pierde complet sensul atunci când e plasat într-un vid contextual. bucuria despre care vorbesc e afirmată (pentru o fracțiune de secundă dar într-un mod cât se poate de literal) doar pentru a putea fi ulterior negată. însă oricât de infinitezimal ar fi acest moment afirmativ, el e legat indestructibil de antiteza care tinde să-l eclipseze total, anume acțiunea negatoare.

când Ian Kevin Curtis scria textele din care am citat mai sus, nimeni, inclusiv cei mai apropiați prieteni ai săi, printre care Bernard Sumner, Peter Hook sau Steve Morris nu îşi închipuia cât de adânc taie cuțitul cuvintelor tocmai în ființa celui care îl mânuia cu o oarecare dexteritate. şi astfel nu le-au acordat prea mare atenție. habar n-am dacă destinul lui Curtis ar fi fost altul în cazul în care cineva ar fi tras un semnal de alarmă la timp. speculând, aş înclina să spun că nu. dar ăsta chiar e un exemplu clasic de vorbire de dragul vorbirii. desigur că ne putem închipui post factum tot soiul de scenarii, însă ele n-ar avea în momentul de față decât o valoare pur anecdotală. am putea spune bunăoară că dacă Ian Curtis nu s-ar fi sinucis, o fetiță ar fi câştigat un tată dar lumea ar fi pierdut un mit. okay, so what? dincolo de sentimentele de vinovăție pe care cei din jurul lui Curtis le-au resimțit în momentul în care au aflat de tragicul eveniment consumat pe data de 18 mai 1980, ocultarea legăturii dintre texte şi viață mi se pare cât se poate de naturală. de îndată ce sentimentele şi trăirile, ca fenomene ale vieții, sunt transpuse într-un limbaj care devine document public, e foarte tentant să interpretezi produsul artistic mai degrabă ca pe o expresie cu valabilitate general umană decât ca pe o confesiune care poate fi atribuită fără nicio problemă unui individ numaidecât identificabil. evident că actul liric este unul predominant introspectiv în care subiectivitatea poetului ocupă o poziție nodală, dar la fel de adevărat este că impactul unei creații artistice creşte cu atât mai mult cu cât sensurile sale transcend un punct de vedere limitat personal, ridicându-se la înălțimea unei viziuni larg umane. astfel, sensurile creației artistice sunt simultan personale şi universale. Curtis era pe deplin conştient că orice operă veritabilă depăşeşte limitările celui/celei care i-a dat naştere. ea e, după cum observa Umberto Eco, fundamental deschisă multiplelor interpretări. într-un interviu acordat fanzinului Printed Noise, Curtis făcea următoarea remarcă: „We haven’t got a message really; the lyrics are open to interpretation. They’re multidimensional. You can read into them what you like.”

e evident totuşi că în multe din poemele sale, Curtis se scrie sârguincios pe sine. avea la urma urmelor o perspectivă privilegiată a propriei existențe. care, privită convenabil din afară şi de la distanță (atât din punct de vedere spațial cât şi temporal), ar putea părea glamoroasă. dar nu era câtuşi de puțin astfel. facem adeseori greşeala de a-l considera pe Curtis un rock star (influențați fiind de postumitatea sa) când el era de fapt în primul rând un artist, adică o ființă infinit mai complexă. un lucru e totuşi cert: lui Ian Curtis însuşi nu i-a fost uşor să fie Ian Curtis. suferințele sale, mentale, emoționale, amoroase şi de altă natură, sunt astăzi binecunoscute. una din ultimele piese pe care a apucat să le înregistreze împreună cu ceilalți membri ai trupei Joy Division se intitulează „In a Lonely Place” (cealaltă e „Ceremony”). din câte înțeleg, înregistrarea a avut loc pe data de 14 mai 1980, cu doar patru zile înainte ca Ian Curtis să-şi pună ştreangul de gât. mai jos, puteți citi textul piesei.

Caressing the marble and stone
Love that was special for one
The waste in the fever and heat
How I wish you were here with me now

Body that curls in and hides
Hardships that often belie
Warm like a dog round your feet
How I wish you were here with me now

The hangman looks round as he waits
Cord stretches tight then it breaks
Someday we will die in your dreams
How I wish we were here with you now

privind retrospectiv, pornirea de a interpreta piesa ca pe o spovedanie este copleşitoare. cel care procedează astfel descoperă imediat aluzii funerare („caressing the marble and stone”) precum şi un pasaj în care artistul îşi anunță propria moarte ca pe un fapt divers („The hangman looks round as he waits/Cord stretches tight then it breaks”). suferința cauzată de afecțiunile mentale nu putea fi omisă („Body that curls in and hides/Hardships that often belie/Warm like a dog round your feet”). ambiguitatea dureroasă în care Curtis fusese împins de aventura cu belgianca Annik Honoré e menționtă şi ea [versul „Love that was special for one” s-ar putea referi atât la cea care îi era (încă) soție cât şi la amantă]. mai presus de orice, sentimentul de solitudine care răzbate din text e atât de apăsător încât, exprimat, devine refren („How I wish you were here with me now”). ultimele două versuri, la fel de echivoce, anunță o dublă dispariție: una metaforică—a cuplului pe care îl formau cei doi soți/amanți—respectiv, într-o profeție sinistră după cum avea să se dovedească în curând, una cât se poate de reală—a vorbitorului. dar asta, subliniez, este doar una din interpretările posibile. pentru că, de exemplu, cineva ar putea contracara observând, cu argumente, că moartea despre care se vorbeşte în penultimul vers nu trebuie înțeleasă literal întrucât se petrece într-un spațiu prin definiție imaginar. şi aşa mai departe, şi aşa mai departe. în orice caz, iar afirmația asta rămâne deocamdată doar o opinie personală între atâtea altele, „In a Lonely Place” este, cum s-ar spune, Ian Curtis in a nutshell.

există doar două piese în întreaga discografie New Order al căror coautor a fost Ian Curtis: „In a Lonely Place” respectiv „Ceremony” (pe discul New Order din martie 1981, „In a Lonely Place" era de fapt fața B a piesei „Ceremony”). pentru a înțelege tranziția de la Joy Division la New Order ar trebui să începem probabil cu o comparație a ambelor versiuni a acestor piese, cele interpretate de Joy Division şi cele înregistrate de New Order. sigur că despre diferențe se poate discuta la nesfârşit. trebuie totuşi menționat din start că variantele Joy Division nu sunt, ca să spun aşa, „oficiale.” cu titlu de variante preliminare, ele nu constituie cei mai buni termeni de comparație. evident că versiunile New Order, care au şi apărut pe disc, sunt mai lucrate, mai rafinate. dar chiar şi aşa, cred că se poate detecta o deplasare a accentului dinspre un stil mai abraziv, orientat înspre rock (care îşi trage seva din rădăcinile punk şi post-punk ale trupei) către unul în care sintetizatoarele urcă în prim plan. nu-i vorbă că metamorfoza asta nu e un proces abrupt al cărui debut ar coincide cu dispariția lui Ian Curtis: semnele sale sunt foarte vizibile deja în Closer, cel de-al doilea album Joy Division (cel mai notabil exemplu fiind piesa „Isolation”). singura necunoscută la ora actuală este cât de profundă ar fi fost această transformare dacă Ian Curtis ar fi continuat să aibă un cuvânt de spus în direcția muzicală a trupei. căci, cu toate că nu participa la compunerea muzicii Joy Division în sensul în care o făceau Sumner, Hook şi Morris, înfluența lui Curtis era totuşi esențială. într-un interviu relativ recent, basistul Peter Hook aruncă o lumină suficient de clară asupra diviziunii muncii în Joy Division: "myself, Bernard [Sumner] and Stephen [Morris—drums] would jam a lot and get our ideas that way. Ian would be listening to us playing and would say, 'That sounds good, that bit is great, do that bit again . . .' he was like a conductor in that respect. As New Order it was very different because we had lost Ian, which meant we had to change our way of songwriting, and it also meant that we had to start doing the lyrics ourselves. It took us a while to get used to doing that.” [întreg interviul poate fi citit aici]

dar ne putem putem imagina faptul că Ian Curtis exercita şi un alt tip de influență asupra colegilor de trupă, una mai degrabă indirectă, oblică, subtilă. Deborah Curtis menționează, în cartea ei Touching from a Distance: Ian Curtis & Joy Division, fazele procesului creator din cadrul trupei. astfel, Curtis avea perioade când scria cu frenezie. după ce episoadele astea febrile se încheiau, Curtis se punea pe ascultat bucățile muzicale la care lucraseră de ceilalți trei între timp, bucăți aranjate în cele mai multe cazuri de Sumner. făcând asta, încerca să identifice acele texte care se potriveau cel mai bine muzicii. amănuntul mi se pare foarte important. fiindcă, deşi după propria lor mărturisire nu acordau o mare atenție sensurilor mai profunde ale textelor scrise de Ian Curtis, Sumner, Hook, respectiv Morris erau în mod clar familiari cu versurile pieselor, cu ritmul cuvintelor precum şi cu tehnica vocală idiosincrasică folosită de Curtis, sau cu particularitățile timbrului său vocal. prin urmare, muzica era compusă şi mai ales aranjată astfel încât să corespundă aşteptărilor lui Curtis. chiar dacă nu erau pe deplin conştienți de condiționarea asta, ea trebuie să fi existat într-o măsură mai mică sau mai mare.

moartea lui Curtis, survenită în chiar noaptea dinaintea plecării spre State pentru primul lor turneu transatlantic, i-a paralizat momentan pe colegii săi de trupă. Peter Hook recunoştea cu sinceritate că prima lor reacție a fost dictată de lipsa de maturitate. la aflarea veştii, de pildă, n-au găsit altceva mai bun de făcut decât să se îngroape într-un birt. când cineva l-a invitat pe Hook să-l însoțească pentru a-şi lua rămas bun de la cel care fusese Ian Curtis (chiar înaintea incinerării trupului), el a refuzat cu îndărătnicie. o decizie cât se putea de proastă, aşa cum urma să constate ulterior, tocmai pentru că avea să-l priveze de sentimentul unui final cu valoare de deznodământ autentic (ceea ce în limba engleză se numeşte closure). dar hiatusul determinat de şocul pierderii lui Curtis a fost temporar. tot Hook spunea că cea de-a doua fază a tranziției în care Sumner, Hook şi Morris s-au văzut aruncați fără voie a fost marcată de încrâncenarea cu care cei trei s-au reapucat de muncă. şi pentru că în absența lui Curtis era imposibil să se mai numească Joy Division şi-au spus New Order. „ordine,” în acest context, ar putea foarte bine fi sinonim cu „început.” mi se pare extrem de interesant că, aşa cum Closer anunță New Order, tot astfel Movement reține (nostalgic?) o sumedenie de ecouri care vin direct din Joy Division.

„In a Lonely Place” [Joy Division]
https://www.youtube.com/watch?v=cr8LH9ZH2Lo

"Walking Away from the Stars (In a Lonely Place)" [Joy Division; rehearsal room recording]
https://www.youtube.com/watch?v=USiuRfGMJhg

„In a Lonely Place” [New Order]
https://www.youtube.com/watch?v=iFteKByG5Q4

„Ceremony” [Joy Division]
https://www.youtube.com/watch?v=LaiOgToofBo

„Ceremony” [New Order]
https://www.youtube.com/watch?v=H5UK40sSo8I

discografie obligatorie

Unknown Pleasures [1979]
https://www.youtube.com/watch?v=ncJ8FCvCofw

Closer [1980]
https://www.youtube.com/watch?v=YQCcGhqug5I

Substance: Joy Division 1977-1980
https://www.youtube.com/watch?v=7FPgVk7Wh2I&t=1s

Movement [1981]
https://www.youtube.com/watch?v=pkyfmZHmDbo

Power, Corruption & Lies [1983]
https://www.youtube.com/watch?v=c4l5y2VPisU

Brotherhood [1983]
https://www.youtube.com/watch?v=83sNcV4F3gs

Substance [1987, disc one]
https://www.youtube.com/watch?v=9-NFosnfd2c&t=1436s

Substance[1987, disc two]
https://www.youtube.com/watch?v=16fMU9ccWfQ

Technique [1989]
https://www.youtube.com/watch?v=RtQzb2xKpys

filmografie obligatorie

Joy Division [2007, documentar, r. Grant Gee; English with Italian subtitles]
https://www.youtube.com/watch?v=yLPDyOib9oM

Control [2007, r. Anton Corbijn; full movie; not best quality but watchable]
https://www.youtube.com/watch?v=japVdQlB5wE

24 Hour Party People [2002, r. Michael Winterbottom]
https://www.youtube.com/watch?v=BW1y8an-mWc

PS: trebuie să precizez că deşi sunt un fan Joy Division şi New Order de mai mulți ani, impulsul de a scrie textul de mai sus s-a născut nu de mult, în urma vizionării unui cover remarcabil al piesei „Blue Monday.”

https://www.youtube.com/watch?v=cHLbaOLWjpc

varianta originală:

https://www.youtube.com/watch?v=9GMjH1nR0ds

_________________
less is more . . . more or less.


Top
 Profile  
 
 Post subject: Re: muzici şi fraze la nord de 49
PostPosted: Sat Jun 09, 2018 10:33 am 
Offline
User avatar

Joined: Sun Apr 02, 2017 10:27 pm
Posts: 20
cred că ai perfectă dreptate atunci când spui că întâlnirile cu anumiți oameni sunt predestinate, alese cu grijă poate chiar de noi înşine să se întâmple cu mult înainte de a se întâmpla. îmi aduc aminte de o fază care pare să confirme chestia asta. hai să ți-o povestesc, că nu durează mai mult de cinci minute. învață şi tu să ai răbdare, ce naiba. aşa, stai o secundă să-mi aprind o țigară. când ne-am mutat din Saskatchewan în Alberta ne-am oprit pe drum la un Costco. ştii şi tu că se poate mânca foarte ieftin la ei, mă rog, nimic fancy, dar ține de foame, nu? deci ne-am comandat fiecare câte un hot dog din ăla imens care costă, cât?, un dolar jumate? doi? eu şi bărbatu-meu ne-am luat şi o cafea iar băieții câte un Pepsi sau un Canada Dry, că nici nu mai țin minte. în fine, terminăm, ieşim, iar bărbatu-meu pleacă cu băieții la furgonetă, că era lăsată la capătul celălalt al parcării. eu mă duc şi mă urc în maşină. că mi s-a şi aplecat de atâta condus singură din Saskatchewan până la dracu’-n praznic în Alberta. stai să vezi, că de-abia acum devine interesant. nici n-am apucat să-mi prind centura că am auzit o bătaie în geam. m-am speriat ca naiba. pe bune, mi-a sărit inima în piept. păi zi şi tu, femeie singură în maşină, într-o parcare nesfârşită, pe o autostradă in the middle of nowhere. la fel ca aici, la fel ca acum. îți vezi de ale tale, cu gândurile aiurea, şi dintr-o dată, bang, bang, unul la geam. şi era ziua în amiaza mare, cu un soare minunat şi un cer care parcă nu se mai termina, dar degeaba. deci întorc capul şi îl văd pe tipul ăsta care se aplecase cu fața spre mine şi-mi făcea semn, zâmbind, să las geamul jos. cred că era indian sau pakistanez sau ceva de genul ăsta, dar în orice caz era un tip mişto, un bărbat bine, ce mai, chipeş. las geamul jos şi el îmi spune, cu cea mai naturală şi mai fermecătoare voce, „doamnă, v-ați uitat cafeaua.” apoi a luat paharul de pe acoperişul maşinii şi mi l-a întins cu un gest atât de simplu şi totuşi atât de, nu ştiu, adânc. a zâmbit din nou şi a adăugat „să aveți o zi minunată!” apoi a plecat. s-a urcat la volan şi dus a fost. eu de-abia atunci mi-am adus aminte că mai tre să şi respir. ei da, pot spune că bărbatul ăsta . . . sincer, bărbatul ăsta m-a întors pe dos completamente. m-a impresionat atât de tare că n-am putut să-l mai uit de atunci. şi au trecut, cât?, ia uite, au trecut deja doişpe ani. m-am întâlnit sau am avut de-a face cu o mulțime de bărbați, ca să nu mai spun c-am fost măritată o grămadă de timp, dar jur că bărbatul ăsta e cu totul special. mă gândesc la el destul de des, uneori îl şi visez. poate o să-l mai întâlnesc vreodată. chiar mi-aş dori să-l revăd. dă doamne să dai, că ai de unde. habar n-am de ce m-a marcat întâmplarea asta atât de puternic. nu ştiu. poate că vocea aia, nici prea caldă, nici prea aspră, poate că zâmbetul, dar mai ales naturalețea cu care mi-a întins paharul, „doamnă, v-ați uitat cafeaua” apoi „să aveți o zi minunată.” atât. nici un cuvânt în plus, niciunul în minus. ei bine, nu poți mima o asemenea dezinvoltură, un asemenea rafinament, fie le ai, fie nu le ai. că dacă ai fi luat 1000 de bărbați la întâmplare, 999 s-ar fi purtat ca nişte ghiolbani, fără excepție. mi-ar fi făcut nişte semne disperate cu mâna din maşină, ceva de genul „heeei, heeei, cafeauaaa, băăăh, ia-ți cafeaua că se duce dracu’.” că mnealor nu s-ar fi deranjat să coboare să ajute o doamnă aşa cum se cuvine, nu? că probabil le-ar fi căzut coaiele, alea care nici nu le au. să mă ia naiba, eu însămi aş fi procedat la fel dacă aş fi fost în locul lor. dar nu şi tipul ăsta de care vorbesc. că nici nu mi-a trecut prin cap să-l întreb futu-i cum îl cheamă. of of of, că uite aşa îmi vine câteodată să-mi bag picioarele în viața asta de căcat. păi spune şi tu, de câte ori se întâmplă ca planetele să se alinieze într-un asemenea hal? hai recunoaşte, de câte ori într-o viață de om? şi atunci, culmea, te prinde toată treaba pe picior greşit. să-ți vină să mori, nu alta. căcat, căcat, căcat . . . noa bine, termină-ți berea şi hai s-o întindem că pierdem vremea degeaba. stai puțin, unde mergem, la maşina mea sau la a ta? şi fii atent, toată afacerea te costă, după cum ne-am înțeles, 35 de dolari, fix 15 minute, cu ochii pe ceas. poți să-mi mângâi sânii, să termini în gură dacă vrei, nu-mi pasă, da’ bagă bine la cap că nu-nghit, nici dacă mă rogi până poijoi.

Susanne Sundfør

nu e canadiancă dar ce mai contează, nobody’s perfect. I just can’t get enough of

Gravity
https://www.youtube.com/watch?v=5Gd41Blsps8

The Dance
https://www.youtube.com/watch?v=p_PQ7VMX8zo

Day of the Titans
https://www.youtube.com/watch?v=PcXpUh6immE

O Master
https://www.youtube.com/watch?v=svhKSeTjHXE

Lullaby
https://www.youtube.com/watch?v=cjKO1WWUVR8

Father Father
https://www.youtube.com/watch?v=zEgPM_j-KDY

White Foxes
https://www.youtube.com/watch?v=MCIaj-oLi28

Silicone Veil
https://www.youtube.com/watch?v=AZ8NwIlkMuU

Silencer
https://www.youtube.com/watch?v=Fd6tPSbKvlg

Delirious
https://www.youtube.com/watch?v=MdSB_PcBW3k

Slowly
https://www.youtube.com/watch?v=JvD3EALtKXE

Insects [2:10 :shock:]
https://www.youtube.com/watch?v=PeF_J8r14uw

The Sound of War [6:12 - 7:49, pure bliss]
https://www.youtube.com/watch?v=AuIZoe4liE0

Undercover
https://www.youtube.com/watch?v=v-DbVLd1faU

Mountaineers (feat. John Grant)
https://www.youtube.com/watch?v=7D3_TDB4zzA

_________________
less is more . . . more or less.


Top
 Profile  
 

Display posts from previous:  Sort by  
Post new topic Reply to topic  [ 14 posts ]  Go to page Previous  1, 2


Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 1 guest


You cannot post new topics in this forum
You cannot reply to topics in this forum
You cannot edit your posts in this forum
You cannot delete your posts in this forum
You cannot post attachments in this forum

Search for:
Jump to:  
Powered by phpBB © 2000, 2002, 2005, 2007 phpBB Group