Politehnica Timisoara - forumul suporterilor

It is currently Mon Jul 22, 2019 11:17 pm




Post new topic Reply to topic  [ 22 posts ]  Go to page Previous  1, 2, 3
Author Message
 Post subject: Re: muzici şi fraze la nord de 49
PostPosted: Thu Feb 14, 2019 11:45 am 
Offline

Joined: Tue Apr 04, 2017 10:40 am
Posts: 28
Scrii poezii foarte intense, phil. Me likey. 8-) Ma bucur să îl cunosc și pe siamezul tău pneumatic.


Top
 Profile  
 
 Post subject: Re: muzici şi fraze la nord de 49
PostPosted: Sun Jul 07, 2019 9:45 am 
Offline
User avatar

Joined: Sun Apr 02, 2017 10:27 pm
Posts: 41
Firmin wrote:
Scrii poezii foarte intense, phil. Me likey. 8-) Ma bucur să îl cunosc și pe siamezul tău pneumatic.


mulțumesc, Firmin. poemele de pe pagina precedentă (nu toate, câteva din ele) fac parte din ciclul „minunatele aventuri ale siamezului meu pneumatic” aflat în curs de NEAPARIȚIE la o editură din apropiere. o sa mai bag câteva, că și-așa n-o să vadă lumina zilei cel mai probabil niciodată.

prefață

la început siamezul meu pneumatic
a desfăcut cerul şi pământul
le-a întins pe masă şi-a aprins pe îndelete o țigară
l-am întrebat ce mai face
el turna nişte coniac în cafeaua din
paharul de vin ca să şteargă gustul berii
a pus degetul într-un punct aflat la marginea pustietății
a spus enuma elish
pe aici o să ne învârtim şi noi o vreme
vom fi aşezați frumos într-o carte
în carte vor fi dimineți vor fi de asemenea nopți
o lume plină cu capete umplute la rândul lor cu lumi
prin care plutesc capete pline şi ele cu lumi
cvartale de cuvinte cât cuprinzi cu ochii
de la stânga la dreapta şi de sus până jos
acolo unde lățimea devine lungime
şi înălțimea coboară în adâncime
arhitecturi semantice sub care
se odihneşte inocent doar aer
despre aer am îndrăznit eu se pot spune foarte
multe lucruri mai puțin că ar fi inocent
şi aşa mai departe a continuat el fără să mă bage în seamă
tot mai departe tot mai aproape
precum în cer aşa şi pe pământ
prin carte colcăie mâini care scriu zi şi noapte
mâini fără contur golite de conținut
mâini imponderabile prinse de brațe care
şi-au pierdut greutatea şi ele
plutesc în jurul trupului ca nişte sateliți stingheri
în carte se va face întuneric apoi lumină
serile vor fi numărate cu grijă cineva le va trece la catastif
după a şasea mâinile se vor opri să se odihnească
cineva vorbeşte zice că toate lucrurile care
au fost aşezate în lume sunt bune
capitolele următoare încep de aici
se opresc după un ocol larg
într-un punct situat fix sub călcâie
la sfârşit siamezul meu pneumatic mi-a luat
mâna dreaptă şi-a aşezat-o în mijlocul pieptului
a spus tat twam asi—să nu uiți asta niciodată
perfect am răspuns eu
bună dimineața şi mai ales noapte bună



cu vânt înainte

eu se laudă siamezul pneumatic proprietate
personală mă pregătesc să plec
poof! dispar fluierând voios
printre fermioni şi bosoni
o să despic orele kilometri întregi doar cu pieptul
sunt un nor ca o ceață dizolvată într-un abur
şi iată că lumea cu tot ce are în ea mă strigă pe nume
îmi spune vino la pieptul meu
ridică-ți aici o casă
fă-o frumoasă şi largă cu balcoane aer
condiționat şi mansardă
despre ceea ce se vede vei scrie cu degetul prin aer
despre ceea ce nu se vede vei scrie în apă
iar eu mă pun să scriu după cum urmează:
„îmi voi deschide gura cu pilde
voi rosti lucruri ascunse de la întemeierea lumii”
dedesubt în loc de iscălitură
măzgălesc o tetragramă
iar tu îi spun trupului meu nevrednic
cel care eşti gol pe dinăuntru şi pe dinafară
geamăn celui pe care-l numeşti doppelgänger
ai păstrat până acum toată gloria doar pentru tine
te-ai lăfăit în ea ca un belfer
mai lasă-mi şi mie te rog puțină
doar câteva grame să am de sămânță
cu pielea întinsă ca pe o tobă strigi
bați din picior să mă întorc numaidecât acasă
am pus vițelul la îngrăşat spui
vinul aşteaptă în poloboace
okay zic numai să ştii că eu am rămas
fără parale şi gol puşcă
auzi? auzi?
tuburi fluorescente îmi clocotesc jos în burtă
sistolă—se aprind
diastolă—se sting



siamezul meu pneumatic s-a săturat de trupul în care locuieşte

în trupul ăsta zice siamezul pneumatic pe care-l
dețin chipurile cu acte în regulă
în trupul ăsta zice nu există primăveri
doar sinuzite rebele
sub scalp în loc de craniu moțăie un bol din sticlă masivă
prin care se rostogolesc ciocnindu-se greu
bile mari de rulment
întorc capul la stânga cristalul din miezul creierului
se face țăndări
întorc capul la dreapta cristalul din cerul gurii
se face țăndări şi el
din ochi încolțesc cioburi
din limbă încolțesc cioburi
privirea zgârie tot ce-i iese în cale
cuvintele zgârie tot ce le iese în cale
uită-te şi tu dragul meu trup jerpelit:
vinul împietreşte în oțet
apa se clatină în fântână
m-am umplut de idiosincrazii din cap până-n picioare
precum leproşii de granuloame
poftim pipăie dacă nu mă crezi pe cuvânt
sunt atât de plin că nici nu mai ai unde să arunci acul
idiosincrazii la fel de valabile ca ale celorlalți
doar că puțin mai adevărate
simt cum îmi fuge aerul din şi de sub picioare
mă învârt într-un cerc şi cercul nu are sfârşit
cobor printr-o spirală care mă îmbrățişează
din ce în ce mai strâns
pereții se adună în jurul meu mă prind după umeri
ca şi cum s-ar bucura să mă vadă în carne şi oase
nici nu ştii îmi şoptesc ce dor ne-a fost de tine
am venit să-ți ținem de cald
o să vezi ce mişto
ce ireal poate fi în mijlocul unei implozii
apoi face o piruetă (siamezul meu pneumatic vreau să spun)
îmi întoarce grațios spatele
hasta la vista baby îmi aruncă scurt peste umăr
să nu m-aştepți dimineață cu micu’ dejun
mie să-ți spun drept mi s-a cam aplecat de
trupul ăsta pândit de apocalipse la tot pasul
psihotrop de trei parale jumate halucinogenu’ lu’ peşte
cică dacă-şi închipuie că scrisul ține lumea întreagă
în echilibru scrisul chiar o să țină lumea întreagă în echilibru
habar n-am de Dumnezeu dar ştiu că lumea există



un Godot care vine pe bune chiar la sfârşit

siamezul meu pneumatic e o minge de cauciuc
sare la mare distanță în sus
se salută din zbor cu un
clovn închis într-un şir lung de tumbe
îi trimite bezele acrobatei care dansează
în pielea goală pe sârmă
cocoşii flauşați bat mătănii la uşă
înghițitorul de săbii moare cu inima
spintecată în două jumătăți perfect egale
cade teatral străpuns de o melancolie tăioasă
contorsioniştilor le-au crescut pe nesimțite burțile
prin care oasele somnului înoată în cerc ca rechinii
golemi anorexici înfulecă sângele
direct din mijlocul jugularelor
de la distanță unicornii pe care siamezul meu pneumatic
îi creşte noapte de noapte în vis seamănă cu o pădure
din ghearele căreia nu poate scăpa nici măcar lumina
dacă privirea ar putea trece la fel de uşor prin
pământ ca prin aer ar vedea cum
semințele şi morții de-abia aşteaptă
să se trezească la viață
frica e o mamă care ne strânge grijuliu
pe toți la pieptul ei cald
ne îmbrățişează drăgăstos cu tentacule lipicioase
din cerul norilor legiuni de arlechini scot kilometri
de panglici pe gură şi mi le aruncă în cap
apoi hohotesc să se prăpădească
plâng şi eu cam cu jumate de gură
cucuiele seamănă cu nişte cornițe de ied primăvara
siamezul meu pneumatic mă amenință zice
siamezul pneumatic e un şaman
siamezul pneumatic nu ia prizonieri niciodată
dacă porneşte nu mai există scăpare
siamezul pneumatic e Godot-ul care vine
pe bune chiar la sfârşit
blessed is he that eventually cometh
îmi strigă el de departe de foarte aproape
this one’s for the books
and I’m totally ready
for this fucking shit



şi acum despre alte chestii, la fel de importante.

pisica zboară prin casă. pardon, pisica pluteşte prin casă, pentru că nu depune niciun efort vizibil atunci când se mişcă prin aer, la aproximativ un metru şi vreo şaptezeci de centimetri de podea. pluteşte întinsă pe spate şi cercetează cu privirea detalii ale tavanului pe care nu le poate observa atunci când trece din nou la poziția patrupedă. îşi întoarce capul în toate direcțiile, dar o face suficient de lent, ca şi cum ar avea tot timpul din lume. axiomă: pisicile au întotdeauna tot timpul din lume. spre deosebire de feline, noi trăim într-o lume a unei agitații neîntrerupte. fugim de colo până colo, cu şi fără rost, dar întotdeauna cu ochii pe ceas. se pare că am uitat cu toții, într-un act de amnezie colectivă, adevărul fundamental potrivit căruia cu cât ne grăbim mai mult cu atât mai puțin timp avem la dispoziție. enunțul ăsta, acceptat fără demonstrație, a fost exprimat deja într-o formulare memorabilă de către antici. mai întâi grecii (σπεῦδε βραδέως) iar apoi latinii (festina lente) au evidențiat importanța echilibrului necesar între grabă şi lentoare, între acțiunea a cărei promptitudine e dictată de context (adică reglementată din interior) şi intervalul reflexiv care domoleşte în mod necesar elanul urgenței. pentru noi, ideea de a descoperi şi apoi menține proporția optimă între rapiditatea potrivită şi temporizarea necesară şi-a pierdut importanța. de câte ori nu suntem puşi astăzi în situația de a ne supune imperativelor unei grabe impuse artificial din afară în numele eficienței şi al productivității? obligați să ne abandonăm unei grabe ale cărei beneficii, ce nu ne aparțin decât într-o mică măsură, sunt preponderent materiale? sau, şi mai rău, de câte ori nu ne ciocnim, câteodată cât se poate de literal, de o grabă încă mai neghioabă, graba amorsată exclusiv de dragul grabei? e graba lipsită până la urmă de conținut, al cărei unic scop e de a-şi da sieşi satisfacție deplină.

prin contrast, pisicile locuiesc într-o lume în care timpul cel de toate zilele are o cu totul altă valoare. e o lume suprapusă perfect peste cea în care ne ducem noi veacul, cu o diferență notabilă totuşi: timpul uman, cu ritmurile lui adeseori infernale, adeseori haotice, lipseşte cu desăvârşire.

pisica pluteşte prin casă şi se gândeşte cu ochii închişi. nimeni nu va şti vreodată, nu că ar avea vreo importanță, la ce se gândeşte pisica în timp ce îşi lasă trupul în voia unor forțe pe care mintea ei nu le poate pricepe. prin urmare nici nu-şi bate capul să le înțeleagă. forțele astea există şi se manifestă independent de voința pisicii. în ceea ce o priveşte, ea şi-ar dori ca ele, adică forțele misterioase despre care se face vorbire, să se materializeze mai des, non-stop dacă s-ar putea. ar vrea, cu alte cuvinte, să plutească lin de dimineața până noaptea târziu nu doar prin casă cât mai cu seamă în afara ei, printre coroanele copacilor şi pe deasupra gardurilor care îi îngrădesc dorința legitimă de libertate infinită, respectiv curiozitatea maximă, specific pisicească. ar pofti carevasăzică să fie exact ca într-o democrație adevărată, viabilă, ca în filmele americane pe care le vezi la televizor sau la cineplex. ah, oftează pisica, aripile, zborul—ar fi într-adevăr minunat. ar fi raiul felin aşa cum se poate concretiza el pe pământ. fiindcă, cine ştie, poate că astfel, prin aer fiind, la înălțime mişcându-se, ar avea mai multe şanse să pună odată lăbuța pe prigoriile alea nesuferite (Turdus migratorius) sau cel puțin pe vrăbiuțele care o chinuie zi de zi, cu rândul sau ambele deodată, atunci când îi încalcă teritoriul fără teama că ar putea fi pedepsite într-un viitor imaginabil pentru crima teribilă de lezmaiestate. pisica stă comprimată ca un resort pe gazonul din backyard cu bărbia ascunsă în iarbă şi trupul pare că i-a împietrit pentru vecie. îşi fixează prada din priviri în timp ce mintea îi pune în mişcare algoritmii unui sistem complex de ecuații pisiceşti. calculează febril traiectoria ideală care ar trebui să o ducă, instantaneu dacă nu e cu supărare, din punctul în care se află până în punctul în care îşi face de cap prada. adică până acolo unde existența prigoriei sau a vrăbiuței urmează să se încheie în chip logic, în deplin acord cu legile naturii. pisica e atât de prinsă în calculele ei sofisticate încât, din când în când, numerele şi simbolurile matematice i se scurg din minte în gură. privită de la o oarecare distanță, ea pare că îşi clănțăne amenințător maxilarele în direcția pradei, dar adevărul e că nu face nimic altceva decât să definească, bolborosind, parametrii saltului final de o asemenea manieră încât efortul sa-i fie răsplătit cu vârf şi îndesat. numai că atunci când săritura e finalmente transpusă din virtualitate în realitate, când ecuațiile cu o mulțime de necunoscute sunt rezolvate satisfăcător, deznodământul nu e cel aşteptat. ce arcuire zveltă, ce înălțare triumfal regală. din păcate, pe cât de grațioasă pe atât de ineficientă. descumpănirea pe care o resimte pisica în clipele de după aterizare, când prigoria recalcitrantă, cu un zâmbet batjocoritor întipărit pe cioc, a ajuns deja departe sus în aer, descumpănirea deci este foarte reală. se înțelege că un efort de o asemenea intensitate produce un sentiment dureros de frustrare atunci când răsplata nu-i pe potriva strădaniei.

ce nemaipomenit ar fi dacă aş avea nişte aripi, se gândeşte cu ciudă pisica, dacă aş putea să mă ridic de la pământ doar prin propriile mele forțe. fâl fâl prin aer tot mai sus, tot mai uşoară, imponderabilă chiar, pe urma blestematelor astea de prigorii care nu vor mai avea în curând nicio scăpare. fiindcă mai sus de aer (sau dincolo de el) nu găseşti nimic, oricât ai căuta. acolo nu se ascunde nicio izbăvire, doar gura pisicii larg deschisă cu colți ascuțiți şi lucioşi. astfel că pisica aşteaptă nerăbdătoare să-i crească aripi, spune nenumărate rugăciuni în sensul ăsta, dar degeaba. iar dacă zborul nu face parte din destinul pisicii, tot nu-i o tragedie. sau nu încă. dacă nu mi-e scris să am aripi, se gândeşte pisica, dacă zborul rămâne pentru totdeauna dincolo de orizontul care desparte realitatea de vis, ei bine atunci mă voi transforma în pisica din Cheshire. iar pentru asta nu am nevoie decât de o minte care să-şi imaginze că sunt pisica din Cheshire. în momentul ăla, voilà, dragii mei, voi fi pisica din Cheshire în carne şi oase. hihihi. voi dispărea treptat, de la coadă până la rânjet şi de la rânjet până la coadă. se va auzi doar un poof, iar trupul mi se va pulveriza în aer ca scrumul. voi fi doar un rânjet fără pisică, adică o minunăție cum nu s-a mai pomenit, gata să înfulece toate prigoriile, dacă nu din lume cel puțin pe alea care mă calcă mereu pe nervi.

pisica pluteşte fără grijă prin casă. face o tumbă prin aer după care coboară într-o spirală blândă pe pătura unde încolăcită fetal îşi face somnul de după-amiază. deschide ochii, se ridică, îşi întinde trupul proptindu-se mai întâi pe picioarele anterioare apoi pe cele posterioare, îşi cască leneş gura, se îndreaptă fără grabă spre bolul plin cu mâncare, îl adulmecă preț de câteva secunde, apoi pleacă, asemeni unei prințese ofensate, mai departe.

are un an şi aproape două luni şi e ceea ce în limba engleză se cheamă a Mackerel tabby cat. fix în mijlocul frunții, poartă cu dstincție, ca un însemn nobiliar, litera „M,” drept pentru care numele trebuia să înceapă obligatoriu cu M: a fost botezată, la dorința fetelor, Mewsie (cu variațiile Musette sau, după cum îmi place mie s-o strig, Mizi, Musiquette, ori Muzichetă). am adoptat-o exact cu un an în urmă dintr-o comună din pusta bănățană (de fapt mai corect ar fi să spun că s-a auto-adoptat, pe principiul potrivit căruia NU stăpânul îşi alege pisica ci pisica îşi alege stăpânul). e foarte pretențioasă la mâncare (grrrr) dar vânează fără remuşcări, însă cu succes, şoricei de câmp (a prins vreo patru sau cinci până acum, inclusiv iarna la temperaturi sub zero), respectiv (fără izbândă, cel puțin momentan) prigorii, vrăbii, sau veverițe roşii (Tamiasciurus hudsonicus). e vară (chiar dacă doar scandinavă deocamdată), iar Mewsie petrece zilnic câteva ore afară. pentru următoarele două luni vom fi doar eu ea în toată casa (exact în clipele astea târzii, când fac ultimele corecturi la text, s-a culcuşit sub scaunul meu de la birou şi moțăie că e trecut de miezul nopții). să vezi aventuri, yeehaa!

în septembrie 2018 a zburat de-adevăratelea, peste Atlantic, şi în momentul de față e aproape bilingvă.


iar acum, după atâtea fraze, conform obiceiului, muzică!

Hannah Georgas

made in Canada 100%. faină muzică. sehr mişto, tres cool.


[hmm, văd că forumul face figuri când vreau să postez linkuri spre YouTube. okay, am găsit o soluție dar o să-mi ia câteva minute s-o aplic (dar ce nu fac eu pentru drăguța de Hannah.)]

Elephant
aici

Waiting Game
aici

Enemies
aici

Robotic [CBC Music]
aici

Don’t Go [Official Video]
aici

Somebody [Official Video]
aici

Walls [Cantebury Sessions]
aici

Lost Cause [Cantebury Sessions]
aici

You’ve Got a Place Called Home
aici

Somebody [Cardinal Sessions]
aici

The Deep End
aici

Ode to Mom [Live on Exclaim! TV]
aici

Evelyn [CKUA, Edmonton]
aici

Don’t Go [CKUA]
aici

Robotic [Wood & Wires]
aici

Live at Massey Hall, March 5, 2018
aici

_________________
less is more . . . more or less.


Top
 Profile  
 

Display posts from previous:  Sort by  
Post new topic Reply to topic  [ 22 posts ]  Go to page Previous  1, 2, 3


Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 1 guest


You cannot post new topics in this forum
You cannot reply to topics in this forum
You cannot edit your posts in this forum
You cannot delete your posts in this forum
You cannot post attachments in this forum

Search for:
Jump to:  
cron
Powered by phpBB © 2000, 2002, 2005, 2007 phpBB Group