Politehnica Timisoara - forumul suporterilor

It is currently Thu Dec 14, 2017 4:15 pm




Post new topic Reply to topic  [ 6 posts ] 
Author Message
 Post subject: Literatură
PostPosted: Tue Apr 04, 2017 7:53 am 
Offline
User avatar

Joined: Sun Apr 02, 2017 10:27 pm
Posts: 16
topic pentru cei tari în litere :mrgreen: :geek:.

_________________
less is more . . . more or less.


Top
 Profile  
 
 Post subject: Re: Literatură
PostPosted: Sat Apr 15, 2017 4:50 am 
Offline
User avatar

Joined: Sun Apr 02, 2017 10:27 pm
Posts: 16
na, hai că încep eu dacă nu se bagă nimeni :mrgreen:.

14 aprilie 2017, Edmonton, 10 la 20 de centimetri de zăpadă, bine ai venit primăvară, te-am aşteptat atât de mult, mi-era dor să te revăd, să nu mai pleci acum că ai venit final-men-te, ne-am înțeles? do we have a deal? sau cum zice vorba aia, “faith is believing that Spring has sprung.” uum, what faith? what spring? primăvara trimite bezele oraşului de departe, iar din pământ nu răsar fire crude de iarbă aşa cum s-ar cuveni, ci zăpadă. neaua iese la suprafață, se clădeşte în nămeți care urcă plictisiți la cer după o vreme, îndreptându-se în zbor spre raiul norilor. îți vine să zici fuck, şi e atât de simplu, fricativul “f” se strecoară printre buze fără probleme numai că zăpada nu se lasă intimidată nici măcar de înjurături, oricât de creative ar fi ele. iar San Jose i-au şcolit pe Oilers în primul meci din playoffs cu tot cu McDavid, zis şi McJesus, ce bucurie dom’le, cântă lumea pe străzi, cântă în autoturisme şi-n autobuze, cântă păsările înghețate şi copacii aplaudă cu ramurile încărcate de chiciură, sau ce-o mai fi aia.

în lipsă de altceva, deschid laptopul şi încerc să termin ceva ce-am început de mult. mai întâi îmi potrivesc fondul sonor (Hildegard von Bingen, Canticles of Ecstasy, Cabaret Voltaire, The Living Legends, The Wooden Sky, If I Don’t Come Home You’ll Know I’m Gone; apropo, The Wooden Sky cântă în deschiderea concertului Timber Timbre din 2 mai aşa că încerc să mă pregătesc de întâlnire). totul a început aşadar în urmă cu multe luni cu poem de-al lui Bukowski, un poem care mi s-a părut haios şi plin de învățăminte, aşa că l-am tradus ca să-l postez pe topicul ăsta, pe forumul care s-a dispersat subit în neant (RIP). între timp, întâmplându-se, au intervenit alte chestii, aşa cum se întâmplă întotdeauna în viață cu viața, care se întâmplă mereu şi mereu, dă buzna peste tine că nici nu mai ai timp să respiri. apoi am descoperit (sau mai bine zis mi s-a descoperit) un alt poem, scris indirect de Bukowski (răbdare, o să explic mai jos), iar decizia de a-l traduce şi pe ăla a venit foarte firesc. numai că ştiți cum e, viața continuă să se-ntâmple, să viețuiască, de parcă altceva n-ar mai fi pe lume şi probabil că nici nu e. mă rog, să lăsăm filozofia de-o parte şi să coborâm cu picioarele pe pământ, acolo unde vom da de Bukowski. fiindcă dacă numitul Bukowski are un merit major în ceea ce priveşte poezia este că a înhățat-o cu un lasou din sferele preaînalte pe unde obişnuia să se rotească, fără rost în opinia unora, aproape de una singură, şi a dat cu ea de pământ. a adus-o carevasăzică înapoi printre muritori, pentru că acolo sus nu-i prea pria. că ştiți cum e, viața e aici, umblă printre noi, nu zboară prin nouri ca toți să ne holbăm la ea de parcă n-am mai fi văzut o astfel de minunăție în viața noastră. astfel încât dacă viața s-a scoborât la pământ, ce să mai caute poezia în înaltul cerului? că poezia tre să fugă pe urmele vieții, chiar dacă rămâne mereu cu un pas în urmă. păi nu? pai da. păi nu ştiu dacă se poate generaliza chiar aşa, eins, zwei, drei. dar ştiu că isprava lu’ Bukowski s-a pliat de minune pe tendința de popularizare treptată a culturii, dusă pe cele mai înalte culmi de perfecțiune (sesizați ironia, nu?) în State. cu alte cuvinte, acolo unde cultura aşa-zis înaltă începuse să fie împinsă tot mai mult, apoi de-a dreptul îngrădită, în spatele zidurilor (invizibile dar impenetrabile) ale campusurilor universitare. ghetoizare e un termen care se potriveşte foarte bine situației. sigur, Bukowski ar spune că cultura aşa-zis înaltă şi-a facut-o cu mânuța ei, fiindcă începuse să vorbească o limbă pe care muritorii de rând n-o mai pricepeau. limba culturii devenea un jargon din ce în ce mai inaccesibil păturilor largi ale populației. că nu toată lumea avea bani să meargă să studieze la universitățile celeste. că viața era de-o aşa natură că te obliga s-o trăieşti, s-o iei în piept, nu să stai matale să visezi cai verzi pe pereți la Homeri, Virgili, Danți, Sheakspiri, Goeți şi alții asemenea lor ce scriau într-o păsărească de nu mai înțelegeai numaidecât ce vroiau să spună, că adormeai instantaneu numai cetindu-i. băh, gândi Bukowski văzând toate astea, oamenii se iau la trântă cu viața în fiecare zi, oamenii beau, râgâie, îşi împart pumni şi alte lovituri cauzatoare de răni sau chiar de moarte, oamenii înjură, se fut, pe ei înşişi şi/sau pe alții (indiferent de orientare sexuală), oamenii trăiesc într-o lume strâmbă, căreia puțin îi pasă de viețaşi, oamenii sunt răi, meschini şi aşa mai departe, deci ce facem noi aicea. nu neapărat că Bukowski ține cu tot dinadinsul să zugrăvească o umanitate decăzută, cuprinsă de damful putrefacției, fiindcă până la urmă, ca orice scriitor adevărat, el e interesat de aspectele umane general valabile, cele care ne definesc ca specie. atâta doar că punctul de vedere s-a modificat fundamental: poetul a încetat să mai fie acel spirit înalt care, plutind maiestuos pe deasupra tuturor, îşi declamă versurile, cu prețiozitatea de rigoare, în hexametri dactilici (sau cum s-ar spune eroici) ori în pentametri iambici, totul ornat cu metafore stufoase şi alte artificii retorice. nicidecum, poetul e acum un individ cât se poate de terestru, al cărui spirit stă ascuns sub o mantie de carne foarte grea şi nu mai puțin greoaie. iar după cum ştim deja, mantia asta e, ca orice alcătuire materială, failibilă. nemaipomenit de frumoasă şi minunată, dar pândită din toate direcțiile de felurite forme de corupție. n-ai ce să-i faci, it’s just the nature of the beast, cum ar spune vorbitorii de limbă engleză.

venit din lumea de jos, şi fără să transforme chestia asta într-o povară insurmontabilă, Bukowski ia viața aşa cum e, fără prea multe fasoane. şi făcând asta, intuieşte că pentru poet cea mai potrivită strategie e să vorbească pre limba celor mulți şi mici, să le dezvăluie acestora lumea aşa cum arată ea atunci când o priveşti de la nivelul mării, nu cățărat pe culmile Everestului. cobori în jos luceafăr blând . . . normal că Bukowski nu-i primul care se înhamă la programul ăsta revoluționar, care în anii 50 părea să fie sortit eşecului, dar e printre cei mai radicali. fără îndoială, ceea ce-l distinge de alți confrați este curajul şi totodată onestitatea de-a fi pe deplin consecvent cu el însuşi, de a-şi rămâne fidel chiar şi atunci (mai ales atunci) când calul pe care pariază (ca să folosesc o metaforă cu care Bukowski însuşi ar fi fost de acord) nu pare să aibă sorți de izbândă. iar poate că această consecvență—pe care unii o asociază complet aiurea cu absența creativității—mai precis îndârjirea cu care continui să faci ceea ce faci pentru că simți în adâncul ființei tale că te afli pe drumul cel bun (o chestie prin definiție irațională), este cu advărat o virtute sub-apreciată. Bukowski era pe deplin conştient că a scrie înseamnă în primul rând “a shot in the dark” (o încercare pe care care ți-o asumi fără să ştii, bazându-te exclusiv pe instrumentele gândirii raționale, că are şanse de reuşită). vorbim de creatorii autentici, nu de cei care urmează cuminți urmele lăsate de alții. a spus-o chiar el, într-un interviu. întorcându-ne o clipă la calitatea de a fi consecvent, trebuie spus că e probabil însuşirea care face diferența între scriitorii adevărați şi cei care doar cochetează cu ideea de-a deveni scriitori. mi se pare interesant totuşi că îndârjirea asta, pe care atâția semeni de-ai noştri adoră s-o numească încăpățânare, scoate la iveală o proximitate incomodă între actul creativ şi insanitate. gândiți-vă puțin la maxima atribuită lui Einstein (deşi nu există o sentință definitivă în sensul ăsta) potrivit căreia nebunia nu-i în definitiv altceva decât o formă extremă, maladivă, de încăpățânare. anume încăpățânarea de-a continua să faci acelaşi lucru, aşteptând totuşi rezultate diferite. nu vreau să insist prea mult pe vecinătatea asta, mă rezum pentru moment să adaug că aforismul cu pricina i se potriveşte ca o mănuşă lui Bukowski (evident că şi altora). to cut a (very) long story short, adaug numai că Leonard Cohen a exprimat, ca de atâtea alte ori, în termenii cei mai plastici ceea ce era evident pentru toată lumea: “[Bukowski] brought everybody down to earth, even the angels.”

personal vorbind, nu pot afirma că am o relație foarte confortabilă cu tot ceea ce reprezintă Bukowski. e probabil o chestie de temperament dar şi de destin (deşi e posibil ca exprimarea de mai sus să fie tautologică, în sensul că temperamentul face destinul). o să mă opresc deocamdată la un singur aspect, acela al educației. în ceea ce mă priveşte, am crescut şi m-am format într-un mediu diametral opus celui în care a crescut şi s-a format Bukowski. mi-am petrecut o bună parte din existență în medii academice diverse care împărtăşeau însă un numitor comun: acela că tindeau să fie percepute din exterior ca o enclavă misterioasă, un teritoriu adeseori obscur şi inaccesibil, rupt în orice caz de viața adevărată cu care se confruntă restul muritorilor. nu discut aici cât adevăr şi câtă ficțiune există în imaginea asta, având în vedere că fiecare dintre cele două părți (insiders vs. outsiders) susține că narațiunea ei, şi nu cealaltă, e cea corectă. astfel încât dezacordurile pe care le am cu Bukowski pot fi uşor explicate. nu că ar fi greu de ajuns la asemenea disonanțe. însuşi Raymond Carver (vezi citatul de la sfârşit) spune că era aproape imposibil să te pui de acord cu Bukowski, chiar şi atunci când îi erai fan. ca orice geniu (iar aici nu există nici cea mai mică urmă de îndoială), Bukowski e contradictoriu, imposibil de-a fi prins şi închis în formule lipsite de nuanțe. întorcându-mă la divergențele de opinii mai sus menționate, afirmația cum că Faulkner (ca să aleg doar una dintre țintele favorite ale lui Bukowski) e plin de căcat ca scriitor trebuie amendată fără niciun echivoc. hellooo, are you fucking kidding me? înțeleg foarte bine de ce Bukowski susține enormitatea asta, dar nimeni şi nimic nu mă poate obliga să o accept doar pentru că a fost enunțată de Bukowski. de fapt, dacă mă gândesc bine, mi se pare chiar periculoasă, în sensul că are capacitatea de-a da naştere unor judecăți simpliste şi astfel unor prejudecăți greu de demontat. e mai mult decât salutar să tratezi asemenea ziceri cu o doză maximă de precauție. iar ele nu pot fi disociate foarte clar de poezia lui Bukowski întrucât poetica în jurul căreia se coagulează opera sa (mă refer în primul rând la poezie dar nu numai) se nutreşte în mod evident dintr-un substrat ideatic de o asemenea natură. însă dacă e adevărat (iar eu sunt încredințat de asta) că te poți privi mai bine doar în clipa în care eşti capabil de-a ieşi în afara propriului sine, atunci pot spune liniştit că întâlnirea cu Bukowski mi-a făcut un imens serviciu. am înțeles mai bine că eram prizonierul unei viziuni despre lume (şi despre mine) care se dovedea a fi fatalmente limitată, incompletă. mi-am dat seama că nu există o rețetă unică de succes (întâmplător exact aia pe care o adoptasem eu), că țelul spre care se cuvine să tinzi ca ființă umană e mult mai complex şi mai bogat în nuanțe decât îndrăznisem eu să-mi închipui până atunci. de pildă, faptul că Bukowski nu a avut şansa (sau temperamentul potrivit) unei educații desfăşurate într-un cadru structurat nu înseamnă nimic, tocmai pentru că geniul său s-a format şi a fost şlefuit la marea şcoală a vieții (mare atenție totuşi: e complet greşit să crezi că Bukowski nu citea; dimpotrivă, după propriile mărturisiri a petrecut nenumărate ore la biblioteca publică din Los Angeles). iar şcoala vieții poate fi, atunci când anumite condiții sunt îndeplinite, o alternativă cât se poate de legitimă la studiile universitare şi post-universitare. ceea ce nu înseamnă că acestea din urmă trebuie ridiculizate şi minimalizate (aşa cum o face constant şi fără pic de remuşcări Bukowski). fiindcă la urma urmelor el însuşi devine prizonierul unei viziuni în ultimă instanță mărginite, o viziune care nu se poate erija în unic deținător al adevărului. lumea e infinit mai bogată, mai complexă şi mai generoasă decât crede Bukowski sau decât cred eu (să-mi fie iertată lipsa de modestie a acestei alăturări). lumea în care trăim are nevoie atât de Shakespeare cât şi de Bukowski. unul nu-l exclude pe celălalt. ambii reprezintă doar fațetele mai degrabă complementare decât opuse ale unei diamant cu nenumărate suprafețe (probabil infinite). faptul că-l apreciz pe Bukowski nu mă obligă automat să-l repudiez pe Faulkner (sau viceversa). tocmai în belşugul ăsta de puncte de vedere, aparent cacofonice, se ascunde frumusețea lumii. este probabil realizarea cea mai însemnată a speciei umane şi ceea ce ne justifică existența, lăsând la o parte munții de căcat pe care l-am produs (şi continuăm să-i producem) de când populăm planeta asta de dimensiuni neglijabile şi în acelaşi timp magnifică.

nu intenționez să trag după mine poemul lui Bukowski într-un labirint hermeneutic. e suficient să spun că se aseamănă microcosmosului care reflectă la o scară redusă structura macrocosmosului. simplitatea sa aparentă, ca a majorității poemelor lui Bukowski de altfel, te poate amăgi foarte uşor (de unde şi mulțimea de imitatori). fiindcă în momentul în care cobori dincolo de suprafață descoperi adâncimi la care nu te-ai fi gândit la început. de exemplu, ce înseamnă şi cum procedezi atunci când viața îți scoate în față o tentație? cine e cel care păcăleşte şi cine e cel păcălit (notați vă rog ironia din titlul poemului)? cât de mare e distanța de la sublim (atins în momentul copulației cu o femeie superbă) la ridicol (când îți dai seama că ai fost fraierit la modul cel mai jenant de o femeie de moravuri uşoare dar profesionistă)? sunt doar câteva din întrebările care îi trec cu siguranță prin minte şi protagonistului (din păcate mult prea târziu, dar cine suntem noi să-l condamnăm ca nişte auto-proclamați justițiari), atunci când priveşte absent pe fereastră în timp ce trage o duşcă din sticla de whiskey. din punctul ăsta de vedere, poemul întruchipează magistral arta lui Bukowski, aceea de a produce efecte maxime cu resurse minime.

cât despre poemul lui Carver, nu sunt foarte multe de spus (adică ar fi, dar aş risca să nu mai termin cu povestea asta). scriitor încă aspirant (deşi împlinise 33 de ani la momentul respectiv), Carver a avut şansa de a se afla în preajma lui Bukowski, fie doar şi pentru câteva ore (se pare că viața i-a mai adus împreună cel puțin o dată, pe când Carver avea puțin peste 20 de ani). momentul ăsta crucial se petrecea prin 71 sau 72. spre deosebire de ceilalți participanți la întâlnire, Carver a avut inspirația să-şi noteze mental cuvintele lui Bukowski, pe care apoi le-a transformat într-un poem. se poate deci spune că cel puțin indirect poemul îi aparține lui Bukoswski. nu în totalitate, pentru că selecția pe care o operează Carver atunci când transcrie discursul lui Bukowski indică o anumită intenție, care la rândul ei e ancorată în substraturile mai adânci ale propriei ființe, cele din care se şi nasc povestirile sau poemele sale (regretabil, posteritatea l-a reținut pe Carver în primul rând ca povestitor desăvârşit, dar el e în egală măsură un poet redutabil). încă o chestie şi termin: alăturarea celor două poeme se justifică şi tematic, întrucât ambele pun în scenă două tipuri de pasiune: pur carnală în poemul lui Bukowski; una mult mai complexă, care include carnalul dar şi o pronunțată dimensiune emoțională în poemul lui Carver.

despre calitatea traducerilor subsemnatului îi las pe alții să se pronunțe. includ şi textele originale tocmai pentru a le da şansa cunoscătorilor de limbă engleză să-şi construiască propria variantă a poemelor. have fun! your coments are more than welcome.

păcălind-o pe Marie (poemul)

o întâlni la hipodrom, o blondă-roşcat
cu coapse rotunde, piept opulent, picioare lungi,
nasul în vânt, gura ca floarea, într-o rochie roz,
purtând pantofi albi cu tocuri.
se puse să-l întrebe despre tot soiul de
cai în timp ce-l privea cu ochii de un albastru
stins.

el sugeră barul unde băură un pahar, apoi
se uitară la următoarea cursă împreună.
el câştigă 50 la o cotă de şaizeci-la-unu iar ea
sări în sus şi-n jos de bucurie.
apoi îi şopti în ureche,
“eşti bărbatul fermecat! vreau să te fut!”
el rânji şi spuse, “aş vrea, dar
Marie . . . nevastă-mea . . .”
ea râse, “mergem la un motel!”

aşa că încasară banii, se-ndreptară spre parcare,
urcară-n maşina ei. “te-aduc înapoi când
suntem gata,” zâmbi ea.

găsiră un motel cam la un kilometru şi ceva spre
vest. ea parcă, ieşiră din maşină, se cazară, urcară-n
camera 302.
se opriseră pe drum să cumpere o sticlă de Jack Daniel’s.
el se ridică şi scoase paharele din ambalajul de
celofan. umplu două pahare în timp ce ea se dezbrăca.

avea un trup tânăr minunat. stătea pe marginea
patului sorbind din Jack Daniel’s în timp ce se
dezbrăcă şi el. se simți jenat, gras şi bătrân
dar ştia că era norocos: ziua de azi promitea să fie cea mai
bună dintre toate.
apoi se aşeză şi el pe marginea patului împreună cu ea şi cu
paharul lui de Jack Daniel’s. ea se-ntoarse spre el
îl prinse cu mâna între picioare, se aplecă
şi începu să-l lucreze jos.

o trase sub aşternuturi şi continuară joaca.
se urcă pe ea în cele din urmă şi fu minunat, fu un
miracol, dar se sfârşi curând, iar când ea
plecă la baie, el umplu din nou paharele
gândindu-se, o să fac un duş bun, Marie n-o să ştie
niciodată.

ea ieşi din baie şi se aşezară pe pat
sporovăind despre nimicuri
“mă duc să fac un duş acum,” îi spuse el,
“ies imediat.”

“o.k., drăguțule,” zise ea.

se săpuni bine sub duş, îndepărtând tot
parfumul, mirosul de femeie.

“grăbeşte-te, tati!” o auzi.

“nu mai stau mult, iubi!” îi strigă de sub
duş.

ieşi de sub duş, se şterse cu prosopul, apoi deschise uşa la baie
şi ieşi.

camera era goală.
ea nicăieri.

mânat de-un impuls oarecare se repezi la dulap, deschise
uşa: nimic înăuntru în afară de umeraşe.

apoi băgă de seamă că hainele îi dispăruseră, chi-
loții, cămaşa, pantalonii cu cheile de la maşină şi portofelul,
toți banii, pantofii, ciorapii, totul.

mânat de-un alt impuls se uită sub pat.
nimic.

apoi văzu sticla de Jack Daniel’s pe jumătate plină,
cum stătea pe scrin.
făcu câțiva paşi şi-şi umplu un pahar.
pe când turna băutura văzu cuvântul măzgălit
pe oglinda scrinului cu ruj roz: FRAIER.

bău whiskey-ul, puse paharul jos şi se privi
în oglindă, foarte gras, foarte obosit, foarte bătrân.
habar n-avea ce să facă.

luă whiskey-ul cu el înapoi la pat, se aşeză,
ridică sticla şi trase o duşcă în timp ce lumina
bulevardului pătrundea prin jaluzelele prăfuite. apoi rămase aşezat pe pat
şi privi pe fereastră urmărind maşinile care treceau încoace şi
încolo.

© phil

fooling Marie (the poem)

he met her at the racetrack, a strawberry
blonde with round hips, well-bosomed, long legs,
turned-up nose, flower mouth, in a pink dress,
wearing white high-heeled shoes.
she began asking him questions about various
horses while looking up at him with her pale blue
eyes.

he suggested the bar and they had a drink, then
watched the next race together.
he hit fifty-win on a sixty-to-one shot and she
jumped up and down.
then she whispered in his ear,
“you’re the magic man! I want to fuck you!”
he grinned and said, “I’d like to, but
Marie . . . my wife . . .”
she laughed, “we’ll go to a motel!”

so they cashed the ticket, went to the parking lot,
got into her car. “I’ll drive you back when
we’re finished,” she smiled.

they found a motel about a mile
west. she parked, they got out, checked in, went to
room 302.
they had stopped for a bottle of Jack Daniel’s
on the way. he stood and took the glasses out of the
cellophane. as she undressed, he poured two.

she had a marvellous young body. she sat on the edge of
the bed sipping at the Jack Daniel’s as he
undressed. he felt awkward, fat and old
but knew he was lucky: it promised to be his best day
ever.
then he too sat on the edge of the bed with her and
his Jack Daniel’s. she reached over
and grabbed him between his legs, bent over
and went down on him.

he pulled her under the covers and they played some more.
finally, he mounted her and it was great, it was a
miracle, but soon it ended, and when she
went to the bathroom he poured two more drinks
thinking, I’ll shower real good, Marie will never
know.

she came out and they sat in bed
making small talk.
“I’m going to shower now,” he told her,
“I’ll be out soon.”

“o.k., cutie,” she said.

he soaped good in the shower, washing away all the
perfume, the woman-smell.

“hurry up, daddy!” he heard her say.

“I won’t be long, baby!” he yelled from the
shower.

he got out, toweled off, then opened the bathroom
door and stepped out.

the motel room was empty
she was gone.

on some impulse he ran to the closet, pull the door
open: nothing there but coat hangers.

then he noticed that his clothes were gone, his under-
wear, his shirt, his pants with the car keys and his wallet,
all the money, his shoes, his stockings, everyhting.

on another impulse he looked under the bed.
nothing.

then he saw the bottle of Jack Daniel’s, half full,
standing on the dresser.
he walked over and poured a drink.
as he did he saw the word scrawled on the dresser
mirror in pink lipstick: SUCKER.

he drank the whiskey, put the glass down and watched himself
in the mirror, very fat, very tired, very old.
he had no idea what to do next.

he carried the whiskey, back to the bad, sat down,
lifted the bottle and sucked at it as the light from the
boulevard came in through the dusty blinds, then he just sat
and looked out and watched the cars, passing back and
forth.

(from The Pleasure of the Damned: Poems, 1951 -1993. Ed John Martin. New York: HarperCollins Publishers 2007, 33-35)

Nu ştiți ce-i dragostea
(o seară cu Charles Bukowski)


Nu ştiți ce-i dragostea spuse Bukowski
Am 51 de ani uitați-vă la mine
Sunt îndrăgostit de fufa asta tânără
M-a pleznit rău dar a prins-o şi pe ea flama
deci totul e în regulă bă aşa trebuie să fie
Le intru în sânge şi nu mă pot da afară
Fac totul să scape de mine
dar până la urmă se întorc toate la mine
Toate s-au întors în afară de
cea pe care am sădit-o
Am plâns pentru aia
dar plângeam uşor pe atunci
Să n-ajung la chestiile tari bă
că fac urât
Aş putea sta să beau bere
cu voi hipioților toată noaptea
Aş putea bea zece litri din berea asta
şi nimic îi ca apa
Da’ s-ajung numa’ la chestiile tari
şi-o să încep s-arunc oameni pe geam
Arunc pe oricine pe geam
am mai făcut-o
Dar voi nu ştiți ce-i dragostea
Nu ştiți pentru că n-ați fost îndrăgostiți
niciodată e foarte simplu
O am pe fufa asta tânără vedeți îi minunată
Îmi spune Bukowski
Bukowski îmi spune cu glăsciorul ei
şi eu zic Ce
Dar voi nu ştiți ce-i dragostea
Vă spun eu ce-i
dar n-ascultați
Nu-i unul în camera asta
să recunoască dragostea chiar dacă v-ar ieşi în cale
şi v-ar trage-o în cur
Obişnuiam să cred că lecturile publice sunt un pretext
Uite am 51 de ani şi am oareşce vechime
Ştiu că sunt că sunt un pretext
dar mi-am spus Bukowski
să faci foamea e cu atât mai mult un pretext
Deci uite-vă şi nimic nu-i cum ar trebui să fie
Tipul ăla cum îi zice Galway Kinnell
I-am văzut poza într-o revistă
Are o meclă mişto
dar e profesor
Dumnezeule închipuie-ți
Dar până la urmă şi voi sunteți profesori
uite vă insult deja
Nu n-am auzit de el
nici de el
Sunt cu toții termite
Poate-i egocentrism nu mai citesc atât de mult
dar oamenii ăştia care-şi clădesc
reputații pe cinci sau şase cărți
termite
Bukowski îmi spune fufa
De ce asculți muzică clasică toată ziua
N-o auziți spunând asta
Bukowski de ce asculți muzică clasică toată ziua
Vă surprinde nu-i aşa
Nu credeați că un ticălos vulgar aşa cum îs eu
ar putea asculta muzică clasică toată ziua
Brahms, Rahmaninov, Bartok Telemann
Căcat n-aş putea scrie aici
Prea multă linişte aici prea mulți copaci
Îmi place oraşul acolo-i locul meu
Îmi pun muzica mea clasică în fiecare dimineață
şi mă aşez în fața maşinii de scris
Îmi aprind un trabuc şi-l fumez uite-aşa vedeți
şi zic Bukowski eşti un om norocos
Bukowski ai trecut prin toate
şi eşti un om norocos
iar fumul albăstrui pluteşte pe deasupra mesei
şi eu mă uit pe fereastră spre strada Delongpre
şi văd oamenii mergând în sus şi-n jos pe trotuar
şi pufăi din trabuc uite-aşa
şi apoi aşez trabucul pe scrumieră uite-aşa
şi respir adânc
şi încep să scriu
Bukowski asta e viața zic
e bine să fii sărac e bine să ai hemoroizi
e bine să fii îndrăgostit
Dar voi nu ştiți cum e
Nu ştiți cum e să fii îndrăgostit
Dacă ați vedea-o ați şti ce vreau să spun
Credea că vin aici ca să mă cordesc
Pur şi simplu ştia
Mi-a spus că ştia ea
Căcat am 51 de ani şi ea 25
şi suntem îndrăgostiți iar ea e geloasă
Isuse e minunat
mi-a spus c-o să-mi scoată ochii cu ghiarele dacă vin aici şi
mă cordesc
Na asta-i dragoste ca să pricepeți
Ce ştiți voi despre asta
Hai să vă spun ceva
Am întâlnit oameni în închisoare care aveau mai mult stil
decât indivizii care se-nvârt prin universități
şi merg să asculte poezie la lecturi publice
Paraziți care vin să vadă
dacă ciorapii poetului sunt murdari
sau dacă miroase sub braț
Credeți-mă n-o să-i dezamăgesc
Dar vreau să țineți minte chestia asta
există un singur poet în camera asta în seara asta
doar un poet în oraşul ăsta în seara asta
poate doar un singur poet adevărat în țara asta în seara asta
iar ăla sunt eu
Ce ştiți voi despre viață
Ce ştiți voi despre orice
Care din voi a fost dat afară din serviciu
sau şi-a bătut fufa
sau a fost bătut de fufă
Am fost dat afară de la Sears & Roebuck de cinci ori
Mă dădeau afară şi apoi mă angajau iar
Lucram la apovizionare la ei pe când aveam 35 de ani
şi apoi m-au mătrăşit pentru că furam fursecuri
Ştiu cum e am trecut prin asta
Am 51 de ani acum şi sunt îndrăgostit
Fufa asta micuță zice
Bukowski
iar eu zic Ce şi ea zice
Cred că eşti plin de căcat
şi eu zic iubi tu mă înțelegi
E singura fufă din lume
bărbat ori femeie
la care-i permit asta
Dar voi nu ştiți ce-i dragostea
Şi toate s-au întors în cele din urmă la mine
fiecare din ele s-a întors
în afară de cea de care v-am spus
cea pe care am sădit-o
Am fost şapte ani împreună
Obişnuiam să bem mult
Văd câțiva care bat la maşină în camera asta da’
nu văd niciun poet
Nu mă surprinde
Trebuie să fi fost îndrăgostit să scrii poezie
iar voi nu ştiți cum e să fii îndrăgostit
asta-i problema voastră
Dați-mi puțin din chestia aia
Aşa fără gheață bine
E bine e excelent
Deci hai să-i dăm drumul la show
Ştiu ce-am spus dar o să beau doar un pahar
Are un gust bun
Bine atunci să-i dăm drumul hai să terminăm odată cu treaba asta
numa’ după aia să nu stea nimeni aproape
de-o fereastră deschisă

© phil

You Don't Know What Love Is 
(an evening with Charles Bukowski)


You don’t know what love is Bukowski said 
I’m 51 years old look at me 
I’m in love with this young broad 
I got it bad but she’s hung up too 
so it’s all right man that’s the way it should be 
I get in their blood and they can’t get me out 
They try everything to get away from me 
but they all come back in the end 
They all came back to me except 
the one I planted 
I cried over that one 
but I cried easy in those days 
Don’t let me get onto the hard stuff man 
I get mean then 
I could sit here and drink beer 
with you hippies all night 
I could drink ten quarts of this beer 
and nothing it’s like water 
But let me get onto the hard stuff 
and I’ll start throwing people out windows 
I’ll throw anybody out the window 
I’ve done it 
But you don’t know what love is 
You don’t know because you’ve never 
been in love it’s that simple 
I got this young broad see she’s beautiful 
She calls me Bukowski 
Bukowski she says in this little voice 
and I say What 
But you don’t know what love is 
I’m telling you what it is 
but you aren’t listening 
There isn’t one of you in this room 
would recognize love if it stepped up 
and buggered you in the ass 
I used to think poetry readings were a copout 
Look I’m 51 years old and I’ve been around 
I know they’re a copout 
but I said to myself Bukowski 
starving is even more of a copout 
So there you are and nothing is like it should be 
That fellow what’s his name Galway Kinnell 
I saw his picture in a magazine 
He has a handsome mug on him 
but he’s a teacher
Christ can you imagine 
But then you’re teachers too 
here I am insulting you already 
No I haven’t heard of him 
or him either 
They’re all termites 
Maybe it’s ego I don’t read much anymore 
but these people who build 
reputations on five or six books 
termites 
Bukowski she says 
Why do you listen to classical music all day 
Can’t you hear her saying that 
Bukowski why do you listen to classical music all day 
That surprises you doesn’t it 
You wouldn’t think a crude bastard like me 
could listen to classical music all day 
Brahms Rachmaninoff Bartok Telemann 
Shit I couldn’t write up here 
Too quiet up here too many trees 
I like the city that’s the place for me 
I put on my classical music each morning 
and sit down in front of my typewriter 
I light a cigar and I smoke it like this see 
and I say Bukowski you’re a lucky man 
Bukowski you’ve gone through it all 
and you’re a lucky man 
and the blue smoke drifts across the table 
and I look out the window onto Delongpre Avenue 
and I see people walking up and down the sidewalk 
and I puff on the cigar like this 
and then I lay the cigar in the ashtray like this and take a deep breath 
and I begin to write 
Bukowski this is the life I say 
it’s good to be poor it’s good to have hemorrhoids 
it’s good to be in love 
But you don’t know what it’s like 
You don’t know what it's like to be in love 
If you could see her you’d know what I mean 
She thought I’d come up here and get laid 
She just knew it 
She told me she knew it 
Shit I’m 51 years old and she’s 25 
and we’re in love and she’s jealous 
Jesus it’s beautiful 
she said she’d claw my eyes out if I came up here 
and got laid 
Now that’s love for you 
What do any of you know about it 
Let me tell you something 
I’ve met men in jail who had more style 
than the people who hang around colleges 
and go to poetry readings 
They’re bloodsuckers who come to see 
if the poet’s socks are dirty 
or if he smells under the arms 
Believe me I won’t disappoint em 
But I want you to remember this 
there’s only one poet in this room tonight 
only one poet in this town tonight 
maybe only one real poet in this country tonight 
and that’s me 
What do any of you know about life 
What do any of you know about anything 
Which of you here has been fired from a job 
or else has beaten up your broad 
or else has been beaten up by your broad 
I was fired from Sears and Roebuck five times 
They’d fire me then hire me back again 
I was a stockboy for them when I was 35 
and then got canned for stealing cookies 
I know what's it like I’ve been there 
I’m 51 years old now and I’m in love 
This little broad she says 
Bukowski 
and I say What and she says 
I think you’re full of shit 
and I say baby you understand me 
She’s the only broad in the world 
man or woman 
I’d take that from 
But you don’t know what love is 
They all came back to me in the end too 
every one of em came back 
except that one I told you about 
the one I planted We were together seven years 
We used to drink a lot 
I see a couple of typers in this room but 
I don’t see any poets 
I’m not surprised 
You have to have been in love to write poetry 
and you don’t know what it is to be in love 
that’s your trouble 
Give me some of that stuff 
That’s right no ice good 
That’s good that’s just fine 
So let’s get this show on the road 
I know what I said but I’ll have just one 
That tastes good 
Okay then let’s go let’s get this over with 
only afterwards don’t anyone stand close 
to an open window

(from All of Us: The Collected Poems. New York: Vintage Contemporaries, 16-20)

două citate edificatoare, primul semnat Carver, celălalt îi aparține lui Bukowski (sursa: internet).

“In Fires, I even dedicated a poem to him. It’s titled ‘You Don't Know What Love Is.’ It’s kind of the story of an evening that he spent at my house, and many lines are nothing more than phrases taken directly from what he said [. . .] Well, Bukowski is a really strange guy; it’s almost impossible to agree with him. I was in my early twenties and I told him that I liked his poems. He answered that I must have a terrible taste.”

“Man, that night he wrote about me I was drunk, naturally, and screaming at all those professors and college kids ‘babies, I look around the room and I see plenty of typers but I see no writers for you guys don’t know what love is.’ oh boy, I was singing that night and Carver caught that.”

_________________
less is more . . . more or less.


Top
 Profile  
 
 Post subject: Re: Literatură
PostPosted: Tue Aug 08, 2017 10:35 pm 
Offline

Joined: Wed Apr 05, 2017 11:48 am
Posts: 6
Radu Pavel Gheo - Disco Titanic.

Ca și timișorean, nu ai cum să nu-ți placă această carte. Comunism, securitate, revoluție, influențele yugoslave, clinciurile dintre croați și sărbi, invazia oltenilor, baschet, fotbal, Croația, Bosnia, Serbia, Republica Banat, toate într-o carte pe care eu am devorat-o în 3 zile.

Ca să citez din carte:"Lisîn veri cherful, ai șol sei zis onli oans": Asta-i de păstrat la nepoți!


Top
 Profile  
 
 Post subject: Re: Literatură
PostPosted: Wed Aug 09, 2017 11:05 pm 
Offline

Joined: Sun Apr 02, 2017 11:24 am
Posts: 73
micky wrote:
Radu Pavel Gheo - Disco Titanic.

Ca și timișorean, nu ai cum să nu-ți placă această carte. Comunism, securitate, revoluție, influențele yugoslave, clinciurile dintre croați și sărbi, invazia oltenilor, baschet, fotbal, Croația, Bosnia, Serbia, Republica Banat, toate într-o carte pe care eu am devorat-o în 3 zile.

Ca să citez din carte:"Lisîn veri cherful, ai șol sei zis onli oans": Asta-i de păstrat la nepoți!
Bine, bine, dar de unde o luăm?


Top
 Profile  
 
 Post subject: Re: Literatură
PostPosted: Thu Aug 10, 2017 7:53 pm 
Offline

Joined: Mon Apr 03, 2017 9:41 am
Posts: 36
Cum de unde? De la Micky ! ☺


Top
 Profile  
 
 Post subject: Re: Literatură
PostPosted: Fri Aug 11, 2017 11:04 am 
Offline

Joined: Wed Apr 05, 2017 11:48 am
Posts: 6
Mortaro, chiar tu, mâna dreaptă a lu' Google, să întrebi asta? :)

Pot să o împrumut, când o recuperez, am uitat-o în concediu.


Top
 Profile  
 

Display posts from previous:  Sort by  
Post new topic Reply to topic  [ 6 posts ] 


Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 1 guest


You cannot post new topics in this forum
You cannot reply to topics in this forum
You cannot edit your posts in this forum
You cannot delete your posts in this forum
You cannot post attachments in this forum

Search for:
Jump to:  
Powered by phpBB © 2000, 2002, 2005, 2007 phpBB Group