Politehnica Timisoara - forumul suporterilor

It is currently Wed Dec 13, 2017 8:00 pm




Post new topic Reply to topic  [ 21 posts ]  Go to page 1, 2, 3  Next
Author Message
 Post subject: Nicolae Robu
PostPosted: Tue Apr 04, 2017 10:33 am 
Offline

Joined: Tue Apr 04, 2017 10:21 am
Posts: 23
Nicolae Robu


Top
 Profile  
 
 Post subject: Re: Nicolae Robu
PostPosted: Fri May 19, 2017 4:53 pm 
Offline
User avatar

Joined: Wed Apr 05, 2017 3:55 pm
Posts: 66
hai sa incep eu:

Muncitorii de pe șantierul Popa Șapcă s-au trezit, vineri, cu control. Polițiștii au trecut la verificări în urma unei plângeri, făcută de un angajat al Muzeului Banatului, care spune că muncitorii nu respectă legea privind descărcarea arheologică.

„Nu mai știu ce să fac. Cred că va trebui să fac sesizare la Procuratură, pentru că toate proiectele Timișoarei sunt supuse la boicot. Fie sunt niște psihopați, că avem câțiva în oraș, fie sunt oameni de o habotnicie ieșită din comun, fie sunt niște pioni politici care fac mereu reclamații, nu putem să facem nicio lucrare. Suntem blocați peste tot. Astăzi (n.r. vineri), s-a cerut să oprim toate lucrările pe Popa Șapcă. Păi când se descoperă o cărămidă sau ceva într-un loc, noi oprim tot să se facă descărcarea. Cum își permite cineva să ne zică să oprim tot șantierul acesta enorm de mare? Evident că firma care efectuează lucrarea răspunde dacă efectuează lucrări în zona în care sunt descoperiri pe care vrea să le treacă cu vederea. Asta este bătaie de joc la adresa orașului, la adresa timișorenilor care au de suportat toate consecințele faptului că străzi atât de importante sunt închise”, a explicat Robu.

Primarul Timișoarei susține că e dispus să facă și plângere penală pentru sabotaj.

„M-am consultat cu colegii, vom ajunge să facem plângeri penale pentru sabotaj, pentru boicot, nu mai știm ce să facem, am ajuns la disperare. A fost pe șantier nu știu ce control, nu știu de unde, cred că Poliția a venit, sesizată. Evident că la un moment dat și firmele care lucrează spun că nu vor să fie amendate”, a conchis Robu.

_________________
Image


Top
 Profile  
 
 Post subject: Re: Nicolae Robu
PostPosted: Wed Jun 28, 2017 3:25 pm 
Offline
User avatar

Joined: Wed Apr 05, 2017 3:55 pm
Posts: 66
si uite asa isi pregateste EL finantarea pentru o echipa ce aduce "prestigiu" orasului:

Robu taie si spanzura prin Agenda sportiva a Timisoarei pe 2017. Varianta finala a finantarilor


Agenda sportivă pe anul 2017 le-a dat mari bătăi de cap consilierilor locali. Aleșii au petrecut aproape o oră de discuții pe marginea proiectului de hotărâre privind finanțările nerambursabile de la bugetul local pentru proiectele de sport. Suma alocată propusă a fost de 2 milioane de lei, deși asociațiile sportive au cerut aproape 7,5. S-a ajuns să se dea puțin peste 1 milion de lei pentru Agenda sportivă, după ce Robu a tăiat din greu finanțările.

Cei mai mulți bani ar fi trebuit să ajungă la Informatica Timișoara, echipa de futsal care a câștigat în acest sezon Cupa României: 350.000 de lei. CS Municipal Timișoara urma să primească 200.000 de lei, echipa de volei Agroland, care a promovat în prima ligă, 150.000 de lei, la fel ca și FC Ripensia, iar Clubul Sportiv de Fotbal CFR 1933, 100.000 de lei. N-a mai fost să fie așa.

Finanțările au fost împărțite de către o comisie specială, dar primarul Nicolae Robu a decis să facă modificări de ultimă oră, care i-au nemulțumit pe unii consilieri locali, așa că ședința de marți s-a lăsat cu scandal. Unele echipe sportive capătă mult mai puțini bani decât fusese discutat inițial de către comisie, la solicitarea lui Robu: FC Ripensia nu mai vede niciun leu de la primărie, Agroland mai primește doar 25.000 de lei, CS Informatica doar 50.000 de lei, iar CS Municipal Timișoara 150.000 de lei. Au fost tăiați și 100.000 de lei de la CS Luxten și Taifun Racing.

Consilierul local PSD, Ioan Mateescu, a fost cel mai vocal în cadrul ședinței ordinare de marți, susținând că s-a ajuns la o subfinanțare.

„În urma evaluării proiectelor depuse, s-a făcut un raport cu propuneri de finanțare avizat de toți membrii comisiei CL și publicat pe site-ul primăriei. Ulterior, inițiatorul proiectului de hotărâre, adică primarul Nicolae Robu, a solicitat reanalizarea finanțărilor. Nu am cum să fiu de acord cu o astfel de solicitare, câtă vreme proiectele au fost declarate eligibile, fiind în conformitate cu regulile de finanțare. Sumele propuse de primarul Nicolae Robu sunt mult diminuate, fiind evidentă subfinanțarea acestor proiecte, în special la jocurile sportive, comparând cu proiectele pentru disciplinele individuale”, a declarat Mateescu.

Primarul Nicolae Robu a răbufnit, atrăgând atenția că alesul PSD este unul dintre finanțatorii CS Informatica și că are un interes personal în problemă.

„Ce impact are voleiul? E foarte bine că una le place să joace volei și salut diversitatea de hobby-uri. Dar ce prestigiu aduce Timișoarei voleiul? Cine se uită la televizor la volei? Să dăm asemenea sume înseamnă bătaie de joc din banul public. Informatica, da, a făcut o performanță frumoasă, dar au spus cei de la Informatica că au folosit jucători crescuți de Poli și dați de Poli? Măcar să spună. Nu, evident. Foarte bine că unii doresc, din activitatea lor privată, să susțină sportul, dar să ajungem să le dăm asemenea sume este o bătaie de joc din banul public. Să ajungem să dispersăm resursele numai pe interese personale și prietenii este total inacceptabil și chiar ajungem în altă zonă”, a atras atenția edilul-șef, în plen.

Robu a mai spus că voleiul este un sport așa cum o melodie este o piesă compusă din trei note muzicale: „e ca și cum te-ai pune să faci muzică cu trei note, iese ce iese din trei note, așa e și la volei”. Până la urmă a fost de acord să dubleze sumele propuse de el, astfel că Agroland primește 50.000 de lei, iar CS Informatica 100.000 de lei.

A trecut astfel foarte ușor peste deciziile comisiei care a aprobat deja finanțările împărțite de o altă comisie specială, menționând clar că inițiatorul proiectului de hotărâre este primarul.

„Conform legii, inițiatorul proiectelor de hotărâre este primarul. Primarul folosește informația de la comisii, dar are și el un cuvânt de spus. A fost e necorelare. S-au întrunit în comisii înainte ca eu să am o discuție cu ei (n.r. cu aleșii PNL) și să le explic principiile manageriale. Sunt împotriva disipării resurselor. Resursele trebuie să fie concentrate spre cei care fac sport de performanță. Trebuie să vorbim de impactul pe care îl are fiecare sport. Trebuie să avem în vedere și costurile pe care le presupune minifotbalul și să judecăm multicriterial, multiparametric. Eu cred că o judecată corectă este așa cum am făcut-o. Am propus să se dubleze sumele pe care le propusesem tot eu inițial, pentru futsal și volei”, a declarat apoi Robu.

Deși la concursul de proiecte au fost puși la dispoziție 2 milioane de lei pentru Agenda sportivă a orașului pe anul 2017, după intervenția primarului Timișoarei s-a ajuns la puțin peste 1 milion de lei.

Cum se împart banii, de fapt

Pentru Programul „Promovarea sportului de performanță”, CS Municipal Timișoara primește 150.000 de lei (inițial 200.000 de lei), CS Școlar 1 primește 70.000 de lei (n.r. inițial 80.000 de lei), iar CS Studențesc Medicină primește 28.000 de lei.

Cât despre proiectele depuse de structuri de drept privat, cluburile sau asociațiile care primesc bani sunt următoarele: Clubul Sportiv de Fotbal CFR 1933, programul „Fotbal și feminitate” – 50.000 lei (n.r. inițial 100.000 de lei), Asociația Club Sportiv United – 25.000 lei, FC Ripensia – zero lei (n.r. inițial 150.000 lei), ACS Atletico – 25.000 lei, CS Informatica – 50.000 de lei (n.r. inițial 350.000 lei) și Agroland – 25.000 de lei (n.r. inițial 150.000 lei).

La disciplinele sportive individuale, primesc bani: CS Sport 4 Fun – 50.000 lei, CS Caza Powerlifting – 20.000 de lei (n.r. inițial 40.000 lei), CS AEM-Luxten – zero lei (n.r. inițial 70.000 lei), ACS Krepelka – 25.000 de lei (n.r. inițial 75.000 lei), CS Somo Kick Boxing – 12.000 lei, Haltere Club – 45.000 lei, CS Nautic Banat – 35.000 lei, ACS Taifun Racing – zero lei (n.r inițial 30.000 lei), CS Tivoli – 35.000 lei, CS Tenis Club Aryana – 25.000 lei, CS Uniunea Timișoreană de Karate – 30.000 lei, SporTim Dance – 35.000 de lei (n.r. inițial 45.000 lei), CS Pro-Motrica – 30.000 de lei (n.r. inițial 45.000 lei), CS Aquasport – 35.000 lei, ACS Pascotă Ioan Ilie – 30.000 de lei (n.r. inițial 80.000 lei) și CS Knock Down – zero lei (n.r. inițial 25.000 lei).

În ceea ce privește asociațiile județene pe ramură de sport, Asociația Județeană de Box primește 60.000 de lei (n.r. inițial 70.000 de lei) și Asociația Auto Club Rally primește 25.000 de lei (n.r. inițial 30.000 de lei).

La Programul „Sportul pentru toți”, capătă bani de la bugetul local următoarele cluburi sau asociații sportive: ACS Warriors – 8.900 lei, Asociația Club Sportiv de Fotbal de Stradă Metanoia – 11.000 lei, Clubul Sportiv al Surzilor „Tăcerea” – 4.200 lei, Clubul Sportiv de Go „Walter Schmidt” – 5.000 lei + 5.000 lei / pe 2 programe, Clubul Sportiv Star – 22.000 lei, CS Vest Activ – 12.000 lei, Asociația Club Sportiv MP Sport – 11.000 lei și ACS Ciclism Dumbrăvița – zero lei (n.r. inițial 15.000 lei).

Pentru asociații și organizații, beneficiază de finanțare din bugetul local Timișoara Bikers TB 2007 – 11.500 lei, Memorialul Revoluției 16-22 Decembrie 1989 – 6.500 de lei (n.r. inițial 2.900 lei + 6.500 lei pe 2 programe), Atletic Club Maraton – 15.000 lei și Asociația Institutul pentru Dezvoltarea Europeană a Societății Ideas – 20.000 lei.

_________________
Image


Top
 Profile  
 
 Post subject: Re: Nicolae Robu
PostPosted: Thu Jun 29, 2017 8:32 am 
Offline

Joined: Thu Apr 27, 2017 8:58 am
Posts: 100
cs municipal ? ce drac de club e asta ...


Top
 Profile  
 
 Post subject: Re: Nicolae Robu
PostPosted: Fri Jun 30, 2017 12:45 am 
Offline

Joined: Mon Apr 03, 2017 11:19 pm
Posts: 45
deiutzu wrote:
cs municipal ? ce drac de club e asta ...

Este acel SCM sub egida caruia joaca Poli handball


Top
 Profile  
 
 Post subject: Re: Nicolae Robu
PostPosted: Fri Jun 30, 2017 9:04 am 
Offline

Joined: Thu Apr 27, 2017 8:58 am
Posts: 100
polist4ever wrote:
deiutzu wrote:
cs municipal ? ce drac de club e asta ...

Este acel SCM sub egida caruia joaca Poli handball


Multzam :)


Top
 Profile  
 
 Post subject: Re: Nicolae Robu
PostPosted: Thu Jul 06, 2017 11:29 am 
Offline
User avatar

Joined: Wed Apr 19, 2017 2:55 pm
Posts: 28
Omoram sahul timisorean, dar vom avea fantana cantareata

Publicat la: 05 July 2017 | în Ziaristu' de terasă | de Ziaristul de (pe) terasa
Scandalul declanșat de pixul primarului Nicolae Robu care a tăiat finanțările la mai multe cluburi sportive continuă. Amintesc aici că aceste finanțări au fost discutate și aprobate în comisiile consiliului local, iar apoi tăiate după o „judecată multiparametrică” (expresia aparține primarului, dacă nu înțelegeți, întrebați-l pe el ce înseamnă) de către Robu. Se știe, a fost inițial scandalul cu voleiul, un sport „ca muzica pe trei note”, despre care Robu nu înțelege de ce-a fost primit la Jocurile Olimpice.

A venit însă și cu șahul, alt sport unde nu se varsă sânge. Fiindcă unul din criteriile prin care Robu ierarhizează disciplinele sportive este contactul. Apropo, nici tenisul nu-i de contact, dar rivalizează cu orice sport, și ca audiență, și ca sponsori atrași etc. Revenind la echipa de șah AEM Timișoara, inițial i se repartizase în comisii suma de 70.000 de lei. A intrat însă „pixul” și a rămas cu… 0 lei. Vorbim aici de echipa campioană la zi a României, atât la echipe (masculin), cât și individual. Plus e vorba de singura echipă de sport din Timișoara care a câștigat Cupa Campionilor Europeni. Ei bine, toate acestea n-au fost de ajuns edilului nostru, care probabil într-un elan muncitoresc și-o fi zis: „Dă-i naibii de burgheji cu șahul lor cu tot!”. Plus, repet, nu sunt capete sparte, dinți scoși, ochi tumefiați.

Problema este că, în lipsa acestei finanțări minuscule față de bugetul pentru sport, echipa e pe cale să se desființeze. Mai mult, precum în cazul altor echipe, trebuia spus acest lucru mai din timp, fiindcă AEM se baza pe acești bani. Bani cu care își faci unele calcule, planuri etc. Cei de la AEM sugerează că la mijloc ar fi o răzbunare a lui Robu, fiindcă societatea cu același nume n-a mai dat bani la ACS Poli, după ce, la un moment dat, era singura firmă care sponsoriza echipa de suflet a lui Robu. Nu știu dacă e așa. Totuși e chiar straniu că primăria nu poate da o sumă ridicolă (salariul pe o lună a două rezerve de la Poli) pentru supraviețuirea unui club tradițional pentru sportul timișorean.

OK, nu sunt bani pentru toată lumea. Am înțeles, dar chiar nu se găsesc 15.000 de euro pentru o echipă campioană? Inclusiv dacă privești lista cu banii alocați, chiar după tăiere, se pot face multe discuții. De la suma impresionantă cică „pentru promovarea sportului de performanță”, până la dansuri sportive, kick boxing, karate, motociclism etc. Fără a încerca să provoc o dispută între cluburi și sporturi, ceva e în neregulă aici. O fi adevărată chestia cu sponsorizarea la ACS Poli sau doar Robu e supărat că șahului i se mai spune și „sportul minții”?

Și, apropo, chiar în această perioadă cu tăieri la sport, Robu a anunțat victorios că s-a găsit o firmă care la prețul modic de 30.000 de euro va face proiectul pentru vechea sa dragoste, fântâna cântăreață, pentru care timișorenii vor vărsa două milioane de euro în final. Toți timișorenii, nu doar iubitorii de kitschuri, așa cum e primarul. Care fântână sclipitoare cică va fi un important obiectiv turistic la Timișoarei. Deja văd plin de turiști din toată lumea, din Japonia până în Brazilia care vor da buluc în Timișoara să admire fântâna cu pricina.



Citeste mai mult pe: Omoram sahul timisorean, dar vom avea fantana cantareata | deBanat.ro - spune realitatea! http://debanat.ro/2017/07/omoram-sahul- ... z4m2RYXpzC


Top
 Profile  
 
 Post subject: Re: Nicolae Robu
PostPosted: Wed Jul 12, 2017 12:10 pm 
Offline

Joined: Thu Apr 27, 2017 8:58 am
Posts: 100
http://www.druckeria.ro/la-aem-luxten-s ... -europeni/

dar bine ca il platim pe bud cu 8000 euro / luna ....

#binemacarcasefacecevakkt


Top
 Profile  
 
 Post subject: Re: Nicolae Robu
PostPosted: Tue Sep 19, 2017 3:19 pm 
Offline
User avatar

Joined: Wed Apr 19, 2017 2:55 pm
Posts: 28
Musca pe caciula

https://www.facebook.com/Digi24Timisoara/videos/1172415096192987/

Digi24 Timişoara
1 hr ·
În urma repetatelor acuze de dezinformare, intoxicare şi scoatere din context aduse de primarul Nicolae Robu la adresa Digi24 Timişoara, pe mai multe posturi de televiziune, am decis să vă prezentăm filmarea needitată a interviului realizat cu primarul Timişoarei, după furtuna de duminică, şi după ce un tânăr de 24 de ani a murit în maşină, strivit de poarta de intrare în oraş de pe Calea Lugojului.
***
Redăm doar una dintre afirmaţiile făcute de primar pe un alt post de televiziune: “A fost în cu totul și cu totul alt moment. A fost o dezinformare care întrece toate limitele. Acea discuţie nu a avut loc după ce căzut pasarela imediat, ci când eu eram prins cu alte probleme și se încerca cu mine o discuție în stil cancan. Or, așa ceva nu e pentru mine. Cu altcineva se poate discuta, dar cu mine nu” – Nicolae Robu.
***
Rămâne ca dumneavoastră să decideţi dacă se poate vorbi despre un subiect de cancan sau despre o extragere din context, dar şi să apreciaţi atitudinea primarului Timişoarei.


Top
 Profile  
 
 Post subject: Re: Nicolae Robu
PostPosted: Fri Oct 06, 2017 12:38 pm 
Offline
User avatar

Joined: Wed Apr 19, 2017 2:55 pm
Posts: 28
Liderul de galerie lucrează la primărie
Primarul Timişoarei e supărat pe judecători. Deşi i-au numărat golurile date, în numele fotbalului, în bugetul local, nu l-au declarat golgeter

vineri, 6 octombrie 2017, 12:09
„Nu a fost vorba nicio clipă în acest proces despre vreo vinovăţie a cuiva”, a explicat primarul Timişoarei, după ce Curtea de Apel a dat dreptate Curţii de Conturi. Cluburile de fotbal, baschet, handbal şi rugby au fost finanţate ilegal de la bugetul local. Iar sumele respective, în jur de 7,4 milioane de euro, în total, reprezintă prejudiciu şi trebuie recuperate, precizează Ziuadevest.ro.

Judecătorii judecaţi!
În iunie anul trecut, Nicolae Robu dăduse deja verdictul: „Curtea de Conturi îşi bate joc de noi!”. „Eu, ca primar, în niciun caz nu am greşit”, comentează acum. Se prezintă drept o victimă a juriştilor din propria subordine, a juriştilor Prefecturii şi chiar a judecătorilor care au aprobat statutele şi actele constitutive ale celor patru ONG-uri”.

Legea nu le interzice autorităţilor locale să aloce fonduri ONG-urilor sau să susţină sportul. Dimpotrivă. Există însă anumite reguli cu privire la felul în care poate fi cheltuit banul public. Finanţările nu pot merge, de pildă, către datornici la stat, cum era SA-ul lui Marian Iancu. De asemenea, banii publici nu pot fi distribuiţi decât unor asociaţii de utilitate publică.

Utilitate de imagine publică
Ăsta e detaliul care lipseşte din statutele cluburilor finanţate de Primăria Timişoara. Utilitatea publică se recunoaşte prin decizie a Guvernului, la cererea „autorităţii administrative competente”. Nu era treaba judecătorilor să ceară schimbarea de statut, ci a domnului Robu. Dar utilitatea publică presupune, printre altele, obligaţia de a publica rapoartele de activitate şi situaţiile financiare anuale în Monitorul Oficial.

Sumele date la fotbal ar fi fost cheltuite transparent, în văzul lumii. Ne-am fi lămurit de ce a ajuns ACS Poli în pragul falimentului, în ciuda celor 5 milioane de euro de la bugetul local, bani viraţi în patru ani, plus alte 5 milioane de euro din drepturi TV. Aşa, avem doar cuvântul de onoare al domnului Robu, că echipa de fotbal a fost finanţată „numai şi numai în interes public”. Niciun act care să-i acopere cât de cât goliciunea.

Mai mult sau mai puţin libera concurenţă
Nu doar sportul a primit bani ilegal, susţine Curtea de Conturi, ci şi Asociaţia Timişoara Capitală Europeană a Culturii. Dar Nicolae Robu trece discret peste acest amănunt, care a pus în pericol dosarul de candidatură. Li se adresează timişorenilor cu „Dragi polişti”. Practic, abdică din fotoliul de ales democratic şi ia portavocea de lider autoproclamat peste o galerie incertă.

„Apropo, următorul meci îl avem cu Chiajna, unde finanţarea de la Primărie e la ea acasă!”, menţionează cel dintâi suporter din Banat. „Nu de mult am jucat cu Voluntari”. În aprilie 2016, primarul din Chiajna, Mircea Minea, a fost dus cu mascaţii la Parchet. IPJ Ilfov îl suspecta de finanţarea ilegală a echipei de fotbal, între 2011-2015. La Primăria Voluntari, Curtea de Conturi a constatat nereguli cu privire la finanţarea echipei de fotbal, în 2014. Prejudiciul estimat este de 5,5 milioane de lei.

Cinci la sută inspiraţie, restul transpiraţie
Inspecţiile, percheziţiile, descinderile, popririle au devenit o stare de spirit la toate echipele „bugetare”. Paradoxal, în ciuda celebrei ordonanţe a lui „cinci la sută pentru sport”, s-a evaporat entuziasmul de altădată. Finanţarea fotbalului cu bani publici a ajuns să fie tratată prudent în şedinţele de CL. Pentru că legea nouă îţi alunecă printre degete. Nu ştii de unde s-o apuci şi cum s-o aplici.

Cât despre Curtea de Conturi, nu face decât să auditeze anual activitatea instituţiilor publice. Primarul Nicolae Robu o consideră însă un instrument de persecuţie politică în lupta la titlu. Ce democraţie e asta?”, se întreabă Robu, „dacă vine un organism al statului” peste tine, autoritate locală. E democraţia aceea originală, în care legea se aplică şi primăriilor. După ce va fi terminat cu diatribele contra Curţii, Nicolae Robu va trebui să le povestească timişorenilor cum are de gând să respecte decizia instanţei. Şi să recupereze 7,4 milioane de euro. Banii lor.

http://blogsport.gsp.ro/andries/2017/10 ... -primarie/


Top
 Profile  
 

Display posts from previous:  Sort by  
Post new topic Reply to topic  [ 21 posts ]  Go to page 1, 2, 3  Next


Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 1 guest


You cannot post new topics in this forum
You cannot reply to topics in this forum
You cannot edit your posts in this forum
You cannot delete your posts in this forum
You cannot post attachments in this forum

Search for:
Jump to:  
Powered by phpBB © 2000, 2002, 2005, 2007 phpBB Group